Prima pagină » Reportaj » Copiii crescuți pe Facebook. Care este limita dintre socializare și pericol

Copiii crescuți pe Facebook. Care este limita dintre socializare și pericol

Părinții români de copii minori par destul de puțin preocupați de imaginea și viitorul online al urmașilor lor. De la imagini cu cei mici îmbrăcați doar în pampers sau goi pe plajă și până la anecdote din viața celor mici, vedem o mulțime de cazuri în care intimitatea copiilor, cei mai mulți aflați la o vârstă la care nu se pot opune prezenței lor online, este încălcată chiar de către cei care le-au dat viață.

Asta într-o lume în care unul din doi copii a fost hărțuit în mediul online în ultimul an, potrivit datelor Salvați Copiii, iar din cele 1,8 miliarde de imagini încărcate zilnic pe internet, 720.000 prezintă scene de pornografie infantilă, însemnând 0,03% din total. De foarte multe ori copiii sunt plasați de cercurile de pedofili în imagini cu caracter sexual, cu ajutorul unor programe de editare foto. Iar seria statisticilor îngrijorătoare poate continua. Conform Bitdefender, circa 500 de imagini cu copii abuzați sexual (imagini reale sau editate) sunt vândute online la fiecare 60 de secunde, iar una din cinci fete și unul din zece băieți vor suferi forme diverse ale abuzului sexual în mediul online până la vârsta de 18 ani. Mai mult, o treime dintre copiii cu vârste între 7 și 17 ani au fost expuși conținutului pornografic în ultimele 12 luni.

Și reprezentanții Kaspersky Lab admit că situația este alarmantă. „Copiii încep să fie prezenți în mediul digital de la vârste foarte mici, iar uneori acest lucru se întâmplă chiar înainte de naștere”, spune Ștefan Tănase, Senior Security Researcher la Kaspersky Lab. Potrivit lui, în timpul unei conferințe de securitate cibernetică organizată anul acesta la San Francisco, Stephen Balkam, care este fondator al unui institut pentru siguranța familiei în mediul online, spunea că 46% dintre persoanele din generația „millenials” au postat o fotografie a copilului lor înainte ca acesta să împlinească un an. Mai mult, o parte dintre părinți au postat chiar o ecografie cu bebelușul lor, înainte ca el să se fi născut.

Din dorința de a se mândri cu copiii lor, părinții îi pot expune, fără să vrea, la riscuri. Cel mai grav lucru care se poate întâmpla este ca informațiile despre copii să ajungă pe mâna unor persoane periculoase – pedofili sau alți infractori. Riscul este mai mare dacă părinții au în lista lor de prieteni de pe rețelele de socializare persoane pe care nu le cunosc în viața reală.

Setările de confidențialitate pe Facebook, extrem de importante

În aceste condiții, părinții români ar trebui să înțeleagă care sunt riscurile expunerii minorilor la mediul online. În cazul în care nu se pot abține să nu partajeze imagini și clipuri video cu copiii lor pe Facebook, primul pas pe care trebuie să îl facă părinții este să ajusteze setările rețelei de socializare online în așa fel încât conținutul să nu poată fi văzut decât de prieteni apropiați sau de către membrii familiei. Recent, un pedofil a fost condamnat în Marea Britanie la 10 ani de închisoare după ce a contactat online 11.000 de minori și a strâns o colecție impresionantă de peste 130.000 de imagini și clipuri video cu copii. Întrebat de judecător de unde provin aceste imagini, Dean Farrar, în vârstă de 50 de ani, a spus că majoritatea de pe Facebook.

Facebook admite că există o problemă legată de imaginile cu copii care apar pe platforma sa. Compania a anunțat recent că ia în considerare introducerea unei nou caracteristici pe rețeaua de socializare care îi notifică pe părinți înainte să publice imagini cu copiii lor. Mesajul afișat înainte de a publica astfel de poze ar putea arăta astfel: „În aceste imagini apar copii. Sunteți sigur că doriți să le publicați?”.

Liviu Arsene, Senior eThreat Analyst la Bitdefender, crede că accesul supravegheat al copiilor la internet, folosirea inteligentă a acestei resurse și însușirea unor reguli elementare de comportament în mediul online sunt aspecte extrem de importante în procesul de educare a copiilor, întrucât internetul face totul extrem de accesibil.

„În condițiile în care informațiile despre copii sunt distribuite pe rețele de socializare fără ca accessul la ele să fie restricționat, orice utilizator poate să le acceseze”, explică reprezentantul Bitdefender. De aceea, platformele de socializare le oferă utilizatorilor posibilitatea a regla gradul de intimitate al informațiilor publicate, pentru a fi accesibile doar unui grup restrâns, precum prieteni apropiați sau membri ai familiei. Copiii care dețin pagini sau conturi personale publice sunt expuși răufăcătorilor și pot fi contactați direct. Pentru a reduce acest risc, rețelele de socializare cer ca utlizatorii să aibă o vârstă minimă (cel puțin 13-14 ani) înainte de a-și crea astfel de conturi.

Citește continuarea pe GO4IT

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tanczos Barna, critic la adresa CCR: Amânarea deciziei pe pensiile magistraților riscă să coste România sute de milioane de euro
Digi24
Controversă după ce edilul Robert Negoiță a fost testat antidrog de protestatarul Marian Ceaușescu. Expert: Rate prea mari de eroare
Cancan.ro
Dată afară de PRO TV, angajată acum de Cătălin Măruță: 'Discretă, dar esențială.' Andra a strâns-o imediat în brațe!
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase sportive a trădat SUA pentru China! A ales să concureze la Jocurile Olimpice pentru țara părinților nu pentru țara ei natală
Adevarul
„Sultanul“ Erdogan își pregătește fiul pentru a prelua conducerea Turciei. Scenarii pe culoarele puterii de la Ankara
Mediafax
A fost stabilită data procesului intentat de Trump împotriva BBC
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
„Răspunsul NATO va fi devastator”. Rutte spune ce se va întâmpla în cazul unui război cu Rusia
Cancan.ro
Moartea căpitanului Emil Seftiuc într-un port din Turcia, învăluită în mister: 'N-au mai văzut așa ceva nici lucrătorii de la morgă'
Ce se întâmplă doctore
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce a pierdut lupta cu kilogramele în plus! Ce dietă strictă urmează
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Cel mai familist model Dacia (facelift 2026) poate fi comandat în România. În duel direct cu Citroen
Descopera.ro
O navă spațială dispărută de 60 de ani ar fi fost regăsită!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Oasele antice dezvăluie ritualuri terifiante după primele războaie ale Europei