Prima pagină » Știri » COTAR: Îl vom SANCȚIONA pe Klaus IOHANNIS la alegeri. I-a permis lui ȘOVA să regleze niște conturi. Suntem VICTIMELE unui BLAT

COTAR: Îl vom SANCȚIONA pe Klaus IOHANNIS la alegeri. I-a permis lui ȘOVA să regleze niște conturi. Suntem VICTIMELE unui BLAT

Cele mai importante știri ale după-amiezii

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) cer clarificarea situației de la Ministerul Transporturilor, unde ministrul demisionar a reușit să mai semneze un Ordin și să se abțină de la un vot, astfel încât să distrugă și transporturile, arată un comunicat.

„Întrebarea pe care o pun transportatorii de persoane și de marfă președintelui României, Klaus Iohannis, este următoarea: De ce Lucian Șova a fost menținut la Ministerul Transporturilor, astfel încât să reușească să aducă niște modificări legislative care în modul cel mai clar servesc unele grupuri de interese? Acțiunea politică pare a ascunde o acțiune de lobby, care în România nu ar fi posibilă, conform legii, doar că nu putem înțelege acțiunea președintelui Klaus Iohannis altfel decât din dorința de a susține acest lobby pe care noi, transportatorii, îl reclamăm de mai mulți ani. Faptul că președintele nu a răspuns apelului nostru ne face să credem că suntem victimele unui blat la cel mai înalt nivel din stat, unul fără precedent în istoria ultimior 29 de ani, iar pentru lipsa de acțiune a președintelui, îl vom sancționa pe Klaus Iohannis, anul viitor, la alegeri. Suntem, în total, peste 1 milion de votanți – patronate din transporturile rutiere de persoane și de marfă”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Situația, spun transportatorii, este acoperită de o luptă politică între Președintele României și Guvernul României, doar că nu se poate aduce nicio explicație logică pentru faptul că exact Ministerul Transporturilor a rămas în așteptare, astfel încât ministrul demisionar Lucian Șova să poată rezolva problemele grupurilor de interese care vor să intre pe piața din România. Poate fi o coincidență, dar această situație are toate elementele unei „perdele de fum”, fiind în aparență un conflict politic și o demonstrație de forță făcută de Președintele României, dar tocmai faptul că acest conflict nu are neapărat o miză, urmând să se soluționeze foarte curând, arată că de fapt s-a dorit menținerea în funcție a ministrului demisionar Lucian Șova pentru a i se permite să modifice legislația, în favoarea unor lobbyiști – ceea ce s-a și întâmplat. Tocmai caracterul heirupist al acțiunilor lui Lucian Șova, din ultimele zile, arată că misiunea lui a fost aceea de a regla niște conturi, arată comunicatul.

COTAR va acționa în instanță toate deciziile luate de ministrul demisionar Lucian Șova care au ca rezultat distrugerea sectorului de transporturi din România, încheie comunicatul.

Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Șova, a anunțat, joi, că a fost adoptat și a trimis la Monitorul Oficial ordinul de ministru care modifică regulile privind transportul de persoane.

„Așa cum am spus acum câteva luni, am încheiat toată procedura privind emiterea Ordinului de ministru privind activitățile de transport rutier de pasageri curse regulate. Am trimis la Monitorul Oficial acest ordin de ministru cu îndeplinirea tuturor procedurilor legale de consultare publică, în concordanță cu prevederile legale din România, în concordanță cu recomandările Consiliului Concurenței și, desigur, de o manieră în care pot afirma astăzi că, prin acest ordin, am dat libertate transportatorilor români de pasageri să efectueze astfel de transporturi, desființez exclusivitățile de care au beneficiat o serie de companii, foarte puține din totalul companiilor autoriztate în România și am dat libertate cetățenilor să aleagă mijlocul de transport și compania pe care o va folosi, dacă va alege să călătorească cu autobuzul”, a afirmat, joi, Lucian Șova, ministrul demisionar al Transporturilor, într-o întâlnire cu presa.

Reprezentanții COTAR au protestat, la sfârșitul lunii septembrie, pentru mai multe zile la rând în fața Ministerului Transporturilor și au cerut de mai multe ori demisia lui Șova, nemulțumiți că se ia în discuție schimbarea reglementărilor privind transportul de pasageri. Aceștia au susținut că liberalizarea și reglementarea pieței de transport de persoane trebuie să fie făcută prin lege, nu printr-un ordin.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Este Ucraina la capătul puterilor? Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Kievul
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii