Prima pagină » Știri » CSM dă aviz negativ cererii lui Toader de revocare a lui Kovesi. Cum s-a apărat șefa DNA și cum a reacționat ministrul Justiției la „discursul seducător” al lui Kovesi. UPDATE

CSM dă aviz negativ cererii lui Toader de revocare a lui Kovesi. Cum s-a apărat șefa DNA și cum a reacționat ministrul Justiției la „discursul seducător” al lui Kovesi. UPDATE

CSM dă aviz negativ cererii lui Toader de revocare a lui Kovesi. Cum s-a apărat șefa DNA și cum a reacționat ministrul Justiției la „discursul seducător
După o sedință de apropate trei ore în care i-a ascultat și pe Kovesi și pe Toader, CSM a decis să respingă cererea ministrului justiției privind revocarea șefei DNA. Prima oară față în față cu ministrul Justiției după ce acesta a cerut revocarea sa, șefa DNA a răspuns, marți, în CSM, acuzațiilor aduse de Tudorel Toader, concluzionând că motivele pe care acesta le-a invocat ca temei de revocare sunt nelegale, netemeinice și reprezintă presupuneri. În replică, ministrul Justiției a spus că apărarea procurorului șef nu l-a convins, iar discursul său poate fi „seducător" doar dacă îl susține în fața „celor care nu se pricep deloc".

În fața secției de procurori al CSM, Tudorel Toader a reluat prezentarea raportului pe baza căruia a cerut revocarea șefei DNA, admițând că s-au făcut și lucruri bune în cadrul Direcției, însă acestea nu le justifică pe „cele rele”. Înainte de a asculta pledoaria lui Kovesi, ministrul Justiției a anticipat un aviz negativ al CSM în privința cererii de revocare, comentând însă că, până la urmă, adevărul va ieși la iveală. 

„Rezultatul e previzibil pentru mine, dar am venit din respect pentru instituție. Nu e problemă…Pot să vă spun si rezultatul (…) Eu mi-am făcut datoria ca ministru, nu neg lucrurile bune care s-au făcut. Dar alea bune nu le justifică pe cele rele. Luând în considerare lucrurile bune, datoria mea este să scot la suprafață aceste lucruri și să le spunem public. Eu mi-am îndeplinit datoria pe care o prevede legea.”, a comentat Toader, insistând că este nevoie de o nouă abordare la DNA. 

Șefa DNA a susținut că motivele invocate de ministrul Justiției  pentru revocarea sa „sunt nereale, nedovedite în niciun fel, netemeinice, iar unele sunt simple susțineri care nu confirmă nimic din realitate”. Ea i-a reproșat lui Toader că-i impută că nu a prevăzut ce decizii ar putea lua Curtea Constituționă în privința unor spețe concrete și a insistat că nu a contestat autoritatea Curții sau hotărârile acesteia. 

Mai mult, acuzată că a arogat DNA competențe pe care nu le avea, Kovesi a susținut că, de fapt, Tudorel Toader este cel care și-a depășit competența, iar acest lucru a fost sancționat de CSM. 

„Declarațiile pe care ministrul Justiției referitor la acest dosar cunoscut publicului (dosarul Belina – n.r.), în 26 septembrie am sesizat CSM și am considerat că, prin declarațiile prin care ministrul Justiției le-a făcut, a fost în măsură să afecteze independența sistemului judiciar. CSM a decis că tocmai ministrul Justiției este cel care și-a depăsit competența. Este vorba despre decizia numarul 172 din 2017”, a declarat procurorul-șef DNA. 

Laura Codruța Kovesi a răspuns și acuzațiilor de dezinformare, susținând că interviurile și ieșirile sale publice nu au avut nicio legătură cu reacțiile unor oficiali europeni sau ambasadori.

„Nu există nicio dispoziție legală să interzică unui procuror să se exprime privind dispozițiile legale, dacă ar fi așa ar trebui sa desființăm toate revistele de specialitate (…) Nu știu care sunt afirmațiile de o gravitate fără precedent (n.r.: care să afecteze imaginea României în plan extern), probabil criterii obiective, măsurători, dar faptul că dumnealui a oferit explicații în fața partenerilor externi, nu văd care este legătura între interviuri și oficiali care au pornit discuții despre modificările legsilative, când mii de judecători și procurori și-au exprimat opinii critice la proiectul de lege. Este absolut subiectiv să susții că nouă ambasadori care s-au prezentat la ministerul Justiției au făcut acest lucru pentru că procurorul șef al DNA s-a exprimat”, a mai spus Kovesi. 

Șefa DNA a insistat că procurorii din Direcție nu falsifică probe, iar în privința prescrierii unor fapte a reluat explicația conform căreia termenele au fost calculate pe alte coordonate. 

Toader: Categoric, nu mă convingeți

 „Discursul dvs poate fi seducător, dacă îl faceți în fața celor care nu se pricep deloc. Categoric nu mă convingeți”, a replicat ministrul Justiției. Toader a comentat că, indiferent de decizia CSM și a președintelui, dezbaterea pe tema managementului de la DNA va continua, iar „adevărul va ieși la suprafață”.

„Pe mine nu m-a convins nimic din contra-argumentele dvs. Sigur vor judeca românii, convingerea mea este că adevărul iese la suprafață”, a spus el. 

Anterior, Toader a reluat motivele pentru care a cerut revocarea lui Kovesi, amintind de dosarul Microsoft pe care, a spus el, nu poți să-l uiți, ci trebuie „să-l vizezi și noaptea”.

„O să ne întâlnim în consiliul de management strategic săptămâna viitoare. Trebuie să facem ceva. Nu poți să spui >. Pe ăla îl visezi și noaptea. Sute de milioane de euro care trebuie decapați. Eu mi-am făcut datoria ca ministru și nu neg lucrurile bune care se fac. Dar spuneam, în raport, și repet: Cele bune nu le justifică pe cele rele”, a declarat Tudorel Toader, în fața secției de procurori din cadrul CSM.

Toader spune că a aflat și de cazul unei persoane care are dosar la DNA și care susșine că ar face orice ca acesta să înainteze.

” Mi-a spus >. Asta este justiție în sensul respectării drepturilor fundamentale?”, a mai spus ministrul Justiției.

Acesta a precizat că a întrebat oficialii din Japonia, în timpul vizitei desfășurate în urmă cu câteva zile, care este perioada de analiză și finalizare a unei cauze, iar cea maximă, în cazurile grave, este de șase luni.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a cerut, joi, revocarea din funcția de procuror șef al DNA a Laurei Codruța Kovesi, invocând mai multe motive, printre care neverificarea unor procurori, cum ar fi cei de la DNA Ploiești, despre care apăruseră informații privind abuzuri, eșecul Microsoft sau transcrieri false în dosare.

De asemenea, Toader a cristicat de calcul al numărului de achitări dat de Direcție, raportările eronate care ar fi fost prezentate de către instituția condusă de Laura Codruța Kovesi și comportament excesiv de autoritar al acesteia, susținând că s-a implicat personal în dosarele altor procurori și a prioritizat dosarele după impactul mediatic.

Ulterior anunțului, președintele României și-a anunțat susținerea pentru Laura Codruța Kovesi, precizând că va studia raportul care a stat la baza propunerii făcute de ministrul justiției. Șeful statului a declarat că prestația ministrului Justiției nu l-a convins. 

Procedura de revocare presupune un aviz consultativ din partea Secției pentru Procurori a CSM, decizia finală urmând a fi luată de președintele României.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât se va ieftini energia electrică în 2026? Explicația ministrului Bogdan Ivan
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
România, aproape invizibilă la München: „Mi-e teamă că la noi nu se înțelege cât de mare este schimbarea de atitudine a Germaniei”
Mediafax
Vor continua să crească prețurile apartamentelor în timp ce vânzările acestora scad? Ce spune un CEO cu 20 de ani de experiență în imobiliare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Progres major în cazul uneia dintre principalele cauze ale paraliziei