• Publicat:
Știri

Cum și-au pasat firmele apropiate de Sebastian Ghiță contracte de 90 milioane de euro cu SIVECO și alți jucători din domeniu

Cum și-au pasat firmele apropiate de Sebastian Ghiță contracte de 90 milioane de euro cu SIVECO și alți jucători din domeniu
Firmele controlate de rude și prieteni de-ai deputatului PSD Sebastian Ghiță, proaspăt demisionar din partid și apropiat al premierului Victor Ponta, s-au remarcat prin capacitatea de a obține contracte bănoase și uneori strategice cu statul, în domeniul IT, indiferent de cine se afla la guvernare.

Firmele controlate de rude și prieteni de-ai deputatului PSD Sebastian Ghiță, apropiat al premierului Victor Ponta, au intrat din nou în prim plan după ce recent, dat afară din PSD, primarul sectorului 5 Marian Vanghelie a adus în discuție firma Asesoft apropiată de Sebastian Ghiță și firma Tel Drum, apropiată de Liviu Dragnea. Vanghelie a susținut că ar exista o adresă a Comisiei Europene trimisă Ministerului Fondurilor Europene (MFE), în care sunt semnalate deficiențe în cheltuirea banilor europeni, în contractele atribuite Tel Drum și Asesoft. Până acum, Victor Ponta și Liviu Dragnea au declarat că nu au cunoștință de o astfel de adresă, iar MFE nu a răspuns solicitării gândul pe acest subiect.

Gândul a arătat că firma Tel Drum ocupă primul loc la atribuirea contractelor de la autorități locale, în 2014, cu 40,7 milioane de euro câștigați. Astăzi, gândul arată cum contracte cu instituții ale statului, în valoare de aproape 90 de milioane de euro, inclusiv din bani europeni, au fost împărțite frățește între mai multe firme din domeniul IT, în perioada 2012-2014. O colaborare strânsă au avut mai ales firmele Asesoft International și Teamnet International, controlate conform RISE Project de rude și prieteni ai deputatului ex-PSD Sebastian Ghiță, cu firma SIVECO a cărei fostă patroană Irina Socol a fost pusă sub acuzare într-un amplu dosar de evaziune fiscală și care apare în dosarul de mare corupție Microsoft. Aceste firme și-au subcontractat reciproc mai multe contracte câștigate prin licitație, de la instituții ale statului.

Într-o măsură mai mică, practica subcontractării sau cea a asocierii în vederea câștigării unui contract public au funcționat și în cazul firmei XOR IT Systems (actualmente denumită Expert One Research), controlată conform RISE Project printr-o serie de offshore-uri, de un prieten și fost coleg de liceu al lui Sebastian Ghiță, asociată cu firma Omnilogic sau cu o altă firmă deținută de Gabriel Marin, patronul Omnilogic – firmă și personaj care apar în dosarul de corupție Microsoft, ca parte a suveicii de îngroșare a prețurilor pentru produsele IT, din care rezulta șpaga dată demnitarilor români. XOR IT Systems s-a asociat și cu o firmă deținută de un sicilian, fiu de deputat italian, implicați în mai multe dosare de corupție în Italia, pentru a câștiga un contract pe bani europeni la Vaslui.

Patru contracte IT împărțite de Ghiță cu SIVECO

În perioada 2012-2014, firmele controlate de apropiați și rude ale lui Sebastian Ghiță au derulat patru contracte importante cu statul român, împreună cu SIVECO, subcontractându-și reciproc părți importante din contractele respective.

Deși Sebastian Ghiță nu mai deține din 2011 nicio calitate oficială în aceste firme, el vânzându-și acțiunile înainte să devină deputat PSD, ele sunt controlate indirect, prin rude și prieteni. Astfel, Asesoft International este deținută conform RISE Project de un offshore din Cipru (Minasee Holdings), cedat de Ghiță lui Sorin Adrian Chirilă, vărul soției sale, Mădălina Ghiță, și este condusă de cumnatul său, Ciprian Anastasescu (soțul Adinei, sora Mădălinei Ghiță, soția deputatului PSD). În firmă au acțiuni minoritare și părinții lui Sebastian Ghiță, Petre și Maria.

Teamnet International este controlată, conform RISE Project, de prietenii și foștii colegi de liceu ai lui Sebastian Ghiță – Bogdan Padiu, Ion Ovidiu Trașcu și Radu Nedelcu.

Fosta patroană a SIVECO, Irina Socol, a fost pusă sub acuzare alături de alți angajați ai firmei, pentru că ar fi prejudiciat statul român cu 8-9 milioane de euro, conform Mediafax, făcând evaziune fiscală masivă printr-un circuit format din peste 50 de firme-fantomă (unele aparținând clanurilor de romi din Sintești, specializate în așa ceva), care ar fi derulat tranzacții fictive de 10 milioane de euro. Irina Socol a fost arestată preventiv în acest dosar, aflându-se în prezent în arest la domiciliu, și este acuzată că a pus la punct acest mecanism de evaziune fiscală. Irina Socol s-a retras ulterior din funcțiile de administrator și director al SIVECO, deținând un pachet de acțiuni fără putere de control.

Pe 6 noiembrie 2012, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a atribuit un contract de 1,45 milioane euro (6,48 milioane lei), privind servicii de dezvoltare, modificare, extindere și adaptare a sistemului informatic al instituției. Contractul a fost câștigat de Teamnet International, firmă apropiată de Sebastian Ghiță, însă o mare parte din el (65%, adică 4,2 milioane de lei) a fost subcontractată către SIVECO România.

Patru luni mai târziu, serviciul este întors de SIVECO către o altă firmă controlată de Sebastian Ghiță – Asesoft International. Pe 12 februarie 2013, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) atribuia un contract în valoare de aproximativ 1 milion de euro (4,28 milioane lei) firmei SIVECO România, conform datelor din portalul electronic al SEAP. Era vorba despre furnizare de echipamente IT și servicii software (pachete software, computere de birou, scanere, imprimante laser, servere de rețea) inclusiv servicii de instalare, transport si configurare a acestora.

SIVECO a prezentat singura ofertă la această licitație, pe care a câștigat-o. Contractul a fost însă pasat (subcontractat) aproape în integralitate către firma Asesoft International, controlată de Sebastian Ghiță, care a primit 3,42 milioane lei (adică 80%) din acest contract. O altă mică parte a acestui contract, 113.000 lei, a ajuns la o companie austriacă – Arbeitsmarktservice Betriebsgmbh AMSBG, filiala Siemens în România.

Într-un punct de vedere trimis gândul ulterior publicării acestui articol, firma SIVECO precizează că „în cadrul procedurii de achiziție organizată de ANOFM, oferta depusă de către SIVECO România în calitate de ofertant a inclus din start acordurile de subcontractare cu ASESOFT International și AMSBG, în conformitate cu documentația de atribuire. Subcontractarea nu a avut loc ulterior atribuirii contractului, numele subcontractanților și activitățile acestora fiind declarate încă de la momentul depunerii ofertei”.

Un contract în oglindă, în care Asesoft pare că întoarce serviciul SIVECO, apare câteva luni mai târziu. Pe 27 august 2013, Ministerul Educației atribuia contractul denumit Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România, în valoare de aproximativ 4,5 milioane de euro (20,3 milioane lei), firmei Asesoft Technologies, parte a grupului Asesoft International, controlat de Sebastian Ghiță.

Contractul este pasat (subcontractat) aproape în totalitate (98%) către SIVECO România – 19,9 milioane lei.

Contractul respectiv viza, conform descrierii din portalul SEAP, „dezvoltarea strategică a activităților legate de managementul educației prin dezvoltarea unui instrument unitar dedicat care să răspundă atât nevoilor administrative și procesului decizional la nivel MECTS”. Sistemul furnizează servicii de gestiune completă a activităților sistemului educațional preuniversitar, conform site-ului oficial.

Alte câteva luni mai târziu, pe 18 decembrie 2013, apare oficializarea relației dintre Sebastian Ghiță și SIVECO. Firma Teamnet International, apropiată de deputatul PSD, se asociază la vedere cu SIVECO România și câștigă împreună un contract gras: 35,8 milioane de euro. Este vorba despre contractul scos la licitație de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pentru servicii de mentenanță, extindere și dezvoltare a Sistemului Informatic al instituției. La licitație au mai participat două firme, în afară de asocierea Teamnet-SIVECO.

UPDATE: Într-un punct de vedere transmis gândul ulterior publicării acestui articol, firma SIVECO precizează că în cele patru contracte cu statul menționate mai sus, „compania a participat la proiect din start, respectiv chiar din faza de licitație”, în asociere cu firmele apropiate de Sebastian Ghiță.

„Prin urmare, niciuna dintre subcontractările menționate nu a fost realizată dupa atribuirea contractelor”, precizează SIVECO.

Acest lucru nu reiese însă explicit din anunțurile privind aceste contracte, publicate de Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), care precizează doar că firma câștigătoare a subcontractat o parte din lucrări către altă firmă, spre deosebire de contractele în care se precizează clar că firmele au participat din start în asociere.

Legătura STS-Nicolau și legătura dintre deșeurile din Vaslui, Sicilia și Silvio Berlusconi

Mai multe contracte în domeniul IT sunt împărțite chiar între firmele controlate indirect de Sebastian Ghiță și partenerii lor de afaceri.

Pe 13 septembrie 2013, Ministerul Afacerilor Externe atribuie un contract de aproximativ 4,54 milioane euro (20,4 milioane lei), privind implementarea „E-VIZA”, portalul electronic pentru obținerea vizelor, firmei Teamnet International. Firma câștigă licitația în fața altor trei oferte. Conform unui răspuns al MAE către gândul, contractul s-a împărțit ulterior astfel: 60% către Teamnet International (livrare produse hardware, livrare produse software, prestări servicii), 30% către Quality Business Solutions SRL (livrare produse hardware, livrare produse software, prestări servicii) și 10% către Asesoft International (livrare produse hardware, livrare produse software).

Împărțeala contractului cuprinde și firma Quality Business Solutions, care aparține unui alt personaj cu greutate în domeniul contractelor IT strategice cu statul. Este vorba despre Octavian Dumitru Nicolau, care deține mai multe firme în IT și care de altfel este un vechi partener de afaceri cu Sebastian Ghiță – soția lui Nicolau și-a vândut participația din firma 2K Telecom (actualmente deținută de fratele lui Ghiță, Alexandru) lui Sebastian Ghiță, în 2005, conform RISE Project. Firmele lui Nicolau au conexiuni importante la nivelul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), câștigând mai multe contracte publice cu instituția, iar soția generalului Marcel Opriș (Camelia) a fost angajată la una din firmele familiei Nicolau.

Un alt contract acordat pe 16 februarie 2012 de Consiliul Județean Vaslui, în valoare de aproximativ 900.000 de euro (3,9 milioane lei), este atribuit firmei XOR IT Systems, după un anunț de participare la care instituția a primit trei oferte. Contractul viza asistență tehnică și publicitate pentru proiectul „Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui”. Firma apropiată de Sebastian Ghiță, prin Bogdan Padiu, prietenul său, a subcontractat 12% din acest contract către alte două firme: conform unui răspuns al CJ Vaslui pentru gândul, este vorba despre Be-On Interactive din București, care a primit 7% (273.000 lei) și Wyg Environment Planning Transport LTD, din Marea Britanie, care a primit 5% (195.000 lei).

Be-On Interactive este o firmă paravan pentru aceeași XOR IT Systems, care deținea 12,5% din acțiunile Be-On Interactive, la data înființării, în 2011. Firma este controlată, cu 50% din acțiuni, de un offshore cipriot – Daphnilea Holding, în spatele căruia nu se știe cine se află, însă provine din Italia. Acolo, în Catania, regiunea Sicilia, Davide Floresta, care deține 37,5% din acțiunile firmei bucureștene, are firma-mamă Be-On Interactive.

Sicilianul Davide Floresta nu este străin de scandalurile de corupție în Italia, ca și tatăl său, Ilario Floresta, fost deputat în Parlamentul italian, din partea partidului lui Silvio Berlusconi, Forza Italia. Conform La Repubblica, chiar în anul în care câștiga contractul la Vaslui, în 2012, Davide Floresta a fost anchetat de procurorii din Palermo într-un dosar de evaziune fiscală și corupție, în legătură cu atribuirea serviciului aerian de pompieri din regiunea Sicilia.

Conform propriei prezentări, firma Be-On Interactive a lui Floresta asigură protecția datelor și alte servicii IT pentru mai multe instituții italiene, inclusiv pentru Universitatea din Catania, acolo unde premierul Victor Ponta a urmat un curs post-universitar de drept penal internațional, de 4 luni, în anul 2000. În dosarul de corupție, a ajuns implicat pentru că firma asigura și datele firmei Heliwest, care câștigase contractul de pompieri aerieni, conform presei italiene.

Tatăl lui Floresta, deputatul Ilario, a fost anchetat pentru corupție, fiind acuzat de procurorii de la Roma că ar fi luat mită 250.000 de euro, pentru un contract acordat de ENAV, autoritatea de control al traficului aerian din Italia, în al cărei Consiliu de Administrație se afla, conform La Repubblica.

Ghiță și suveica subcontractărilor și asocierilor în IT

Firmele controlate de apropiații lui Sebastian Ghiță apar în multe alte contracte cu statul, din domeniul IT, în care banii sunt împărțiți între ele sau către alte firme, uneori în procente mici, alteori în porții mai semnificative.

Pe 30 martie 2012, Ministerul Finanțelor Publice atribuie un contract de 349.000 de euro asocierii dintre Software Development&Consulting, Omnilogic și XOR IT Systems. Contractul, din fonduri PHARE, viza achiziționarea serviciilor de extindere și dezvoltare a aplicației SIRENE, în vederea implementării recomandărilor comisiei de evaluare Schengen. Contractul putea fi subcontractat, conform portalului SEAP, însă MFP nu a răspuns solicitărilor legale ale gândul, de a informa dacă și către ce firmă s-a întâmplat acest lucru.

Firma câștigătoare, Software Development&Consulting, este deținută de Gabriel Marin, om de afaceri care deține și Omnilogic. XOR IT Systems, care actualmente se numește Expert One Research, este o firmă deținută conform RISE Project de două offshore-uri din Cipru, controlate la rândul lor de alte două offshore-uri din Belize. Reprezentantul firmelor cipriote în România este Bogdan Padiu, unul dintre prietenii și foștii colegi de liceu ai lui Sebastian Ghiță, care controlează firma Teamnet International, deținută până în 2011 de Ghiță.

Omnilogic și patronul său, Gabriel Marin, apar menționați în dosarul de mare corupție Microsoft, în care 9 foști sau actuali miniștri PSD și PDL sunt acuzați că au luat mită în valoare totală de 20 de milioane de dolari, pentru a implementa un contract prin care Guvernul României cumpăra licențe software Microsoft. Omnilogic apare în descrierea mecanismului prin care prețul acestor licențe și programe IT era umflat de firmele furnizoare, pentru a obține tot de la stat banii de șpagă pentru demnitarii corupți. Astfel, arată referatul procurorilor DNA, SIVECO cumpăra echipamente IT de la subcontractanții săi Compaq, IBM și HP, iar aceștia le cumpărau la rândul lor de la alți subcontractanți. Omnilogic era subcontractantul IBM România.

„Prezența acestora în contract a fost necesară doar pentru a permite crearea profitului din care să se plătească mitele, deoarece oricare dintre multinaționalele contactate de Siveco ar fi putut să cumpere produsele respective și să le distribuie Ministerului Educației, în mod direct fără subcontractanți”, arată procurorii DNA.

În 2013, Omnilogic avea să dea piept cu Sebastian Ghiță, prin firma controlată de acesta, Asesoft International, de data aceasta din postura de concurenți. Ministerul Educației a atribuit pe 5 decembrie 2013, un contract gras de 33,6 milioane euro (148,6 milioane lei), privind furnizarea de echipamente pentru implementarea proiectului „Internet în școala ta”. Banii au mers la Omnilogic, în asociere cu firma Avitech CO SRL, o parte fiind subcontractat la Romtelecom. Asesoft a licitat un preț mai bun ca Omnilogic cu aproape 3 milioane de lei, însă a avut un punctaj mai slab la alte criterii și a pierdut, conform portalului SEAP.

Pe 23 decembrie 2013, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) atribuie un contract de 38,9 milioane de euro (171,29 milioane de lei), privind servicii de conversie a cărților funciare într-o bază de date textuală și arhivă digitală în județele Bistrița Năsăud, Mureș, Bihor, Alba, Caraș-Severin, Harghita, Arad, Brașov și Timiș. Sunt scoase la licitație trei loturi, toate fiind câștigate de asocierea Teamnet International cu Expert One Research (fosta XOR IT Systems), firme apropiate de Sebastian Ghiță.

Conform unui răspuns ANCPI către gândul, toate trei loturile pot fi subcontractate în proporție de 5%, de acest lucru bucurându-se firma arădeană Free Dreams, deținută de un anume Ion Miron, care însă nu a semnat încă niciun contract în acest sens.

Contractul bănos presupune pregătirea documentelor pentru scanare, scanarea documentelor, asigurarea calității în cazul scanării, reconstituirea documentelor, comunicarea și rezolvarea problemelor pe parcursul procesării, returnarea documentelor originale către reprezentanții BCPI/OCPI, procesarea datelor de intrare și verificarea și validarea datelor colectate, conform portalului SEAP.

Pe 20 mai 2013, Ministerul Afacerilor Externe atribuie un contract de 990.000 de euro asocierii dintre Teamnet International și Asesoft International, printr-o negociere fără anunț de participare. Contractul privește servicii de mentenanță adaptivă pentru Sistemul Național de Informații privind Vizele, iar împărțeala a fost de 60% pentru Asesoft și 40% pentru Teamnet, conform unui răspuns al MAE către gândul.

PRECIZARE: Biroul de presă al firmei SIVECO a transmis gândul ulterior publicării acestui articol un punct de vedere privind practica subcontractării:

„Subcontractarea sau participarea la licitații în consorții sunt practici legale, foarte des întâlnite în proiectele IT complexe, atât în România, cât și la nivel mondial. În acest sens, SIVECO a dezvoltat relații de colaborare cu zeci de alte firme cu capacitate demonstrată și constantă de implementare, inclusiv cu o serie de firme din Top 10 mondial.

În privința numelor de firme menționate în articol, acestea sunt în Top 10 al celor mai cunoscute companii care au capacitatea de a face proiecte de anvergură. În economia de piață este necesară stimularea investitorilor, iar găsirea celor mai eficiente modalități de a răspunde cererilor dintr-un proiect și de a implementa proiecte din cele mai complexe este un lucru dezirabil”.

Inchide