Cuvântul INTERZIS în TVR: ”Comisia de Etică recomandă evitarea termenului nu doar în producțiile publicistice, ci și în comunicarea de orice fel din interiorul televiziunii”

Cuvântul INTERZIS în TVR: ''Comisia de Etică recomandă evitarea termenului nu doar în producțiile publicistice, ci și în comunicarea de orice fel din interiorul televiziunii''
Publicat: 20/05/2015, 18:44

Comisia de Etică și Arbitraj (CEA) a TVR a primit mai multe sesizări în cazul Mihaelei Drăgan, fostă prezentatoare a emisiunii dedicate minorității rome „Fără etichetă”, care în luna martie a declarat, în mai multe articole de presă, că nu a avut un contract de muncă și nu a fost plătită pentru munca sa. Mihaela Drăgan este cunoscută ca actriță, dar și ca activistă pentru drepturile minorității rome, din care face parte.

În acest caz, Comisia de Etică a primit sesizări de la Cătălin Sava, coordonator cu atribuții de producător executiv al Secției Alte Minorități din TVR, de la ActiveWatch și de la Mihaela Drăgan. Totodată, CEA a primit o sesizare din partea Asociației E-Romnja, în care semnatarii au cerut analizarea afirmațiilor publice ale Mihaelei Drăgan, potrivit căreia nu a beneficiat de niciun contract de muncă sau de colaborare în cele două luni în care a activat în TVR ca prezentatoare a emisiunii „Fără etichetă”, difuzată pe TVR 1, potrivit site-ului tvr.ro.

Semnatarii sesizărilor au mai solicitat verificarea acuzațiilor de intervenții editoriale inadecvate, „comportament abuziv” și „atitudine rasistă” aduse de Mihaela Drăgan producătoarei emisiunii menționate, Mimi Necula.

Comisia de Etică a TVR a analizat în ședințele din 18 și 25 martie și 6 și 30 aprilie aspectele reclamate în acest caz și a audiat punctele de vedere ale persoanelor implicate. Membrii Comisiei de Etică au ajuns în unanimitate la mai multe concluzii în acest caz.

Astfel, potrivit Comisiei de Etică, lipsa unui contract valabil la mai bine de două luni de la începerea colaborării dintre Mihaela Drăgan și SRTv reprezintă o greșeală a conducerii Secției Alte Minorități din TVR, care, deși a manifestat bună-credință, a dovedit neglijență și superficialitate în tratarea acestei probleme. „Confuzia dnei Drăgan privind anumite aspecte legale, lipsa sa de insistență în a cere finalizarea unui contract de care era direct interesată, ca și invocarea de către reprezentanții TVR a practicilor din instituție nu pot justifica neasumarea de către aceștia a unei proceduri explicite de negociere, prealabile încheierii contractului și, evident, a efectuării prestației de către colaboratoare”, spune Comisia de Etică.

Totodată, Comisia de Etică face referire la o exprimare din 3 martie a producătoarei Mimi Necula la adresa Mihaela Drăgan, care „are un caracter vădit insultător, iar atitudinea provocatoare a moderatoarei, ca și faptul că aceasta îi răspunde în același registru jignitor nu diminuează aspectul nedemn al gestului săvârșit”.

„Din perspectiva Statutului ziaristului din SRTv, fapta jurnalistei reprezintă o încălcare a articolului 25: «Ziaristul din televiziunea publică (…) își va trata cu egal respect atât superiorii, cât și subordonații»”, mai spune Comisia de Etică.

Comisia de Etică face referire la faptul că Mihaela Drăgan a pus la dispoziția CEA o înregistrare care ar reprezenta din perspectiva acesteia o probă a jignirilor care i-au fost aduse de producătoarea Mimi Necula în timpul unei discuții la care a participat și Cătălin Sava.

Din această înregistrare reiese că Mihaela Drăgan și Mimi Necula și-au aruncat vorbe denigratoare. „Mimi Necula: «Vă las să vorbiți pentru că eu am de predat o emisiune care este de c…t, da?» (…) «Și dacă aș fi atât de nesimțită cum îmi vine să fiu, i-aș lăsa (la montaj) toate cacofoniile pe care încerc de câteva ore să le…» (…) «Numai că eu am bun-simț, nu semnez un c…t de emisiune, chiar dacă nu mă înțeleg cu persoana care este simbolul rahatului»”. La rândul său, Mihaela Drăgan i-a răspuns: „Căcat de emisiune era emisiunea ta «Hai să fiu român!» Nu-mi spui tu mie că eu sunt analfabetă”.

Pe de altă parte, Comisia de Etică a TVR spune că nu există elemente concrete care să susțină acuzația Mihaelei Drăgan că, prin intervențiile sale editoriale, producătoarea Mimi Necula ar fi încălcat Statutul ziaristului din SRTv, articolul 7, potrivit căruia „Ziaristul din televiziunea publică are datoria de a milita în mod consecvent pentru justiție și armonie socială, pentru respectarea dreptului la informare al cetățeanului, refuzând să-și subordoneze discursul publicistic (…) tendințelor de discriminare pe criterii de rasă, religie, apartenență etnică sau sex, statut economic sau social”.

„Fără să pună la îndoială onestitatea opiniilor doamnei Mihaela Drăgan și respectându-i sensibilitatea și convingerile pentru care militează, comisia respinge conotațiile profund negative pe care domnia sa le atribuie, cu argumente neconvingătore, unor sugestii profesionale justificate jurnalistic și îndreptățite din punct de vedere al ierarhiei editoriale. De altfel, faptul că doamna Mihaela Drăgan critică vehement argumentele editoriale ale doamnei Mimi Necula, omițând în sesizarea sa că argumente similare i-au fost aduse și de coordonatorul Cătălin Sava, sugerează că nemulțumirea sa în raport cu producătoarea e motivată mai degrabă de resentimente decât de aspecte profesionale. Reproșurile doamnei Mihaela Drăgan față de «intervențiile editoriale» ale producătoarei devin și mai greu de explicat dacă avem în vedere că în fața comisiei a declarat că toate edițiile difuzate ale emisiunii pe care a moderat-o (și pe care doamna Mimi Necula le-a produs și editat) o «reprezintă»”, mai spune Comisia de Etică.

Totodată, CEA spune că este eronată indicarea de Mihaela Drăgan, ca și de către ceilalți petenți, a nerespectării în acest caz a dreptului prevăzut la articolul 33 din Statutul ziaristului din SRTv, potrivit căruia „Ziaristul din televiziunea publică are dreptul de a refuza orice tip de activitate publicistică care intră în contradicție cu propriile sale convingeri sau credințe și/sau cu respectul față de adevăr. El va considera clauza de conștiință drept unul dintre drepturile fundamentale derivând din acest Statut”.

„Faptul că doamna Drăgan avea posibilitatea de a refuza o activitate publicistică cu al cărei conținut nu era de acord nu înseamnă neapărat că domnia sa este deținătoarea «adevărului» la care se face referire sau că reponsabilul editorial al emisiunii trebuia să-și adapteze propriile convingeri și credințe la cele ale moderatoarei”, spune CEA.

Pe de altă parte, Comisia de Etică face referire și la o serie de comentarii făcute în regia tehnică a studioului 4 cu ocazia unei înregistrări din 4 februarie. „Comisia dezaprobă fără echivoc folosirea cuvântului «țigan» , chiar dacă referirile angajaților TVR au fost făcute într-un spațiu de lucru cu accesul strict restricționat și nu într-o emisiune de televiziune sau într-un un loc public. Totuși, având în vedere că sensul comentariilor la adresa invitatei și a moderatoarei a fost în mod evident admirativ, comisia înțelege să facă apel la articolul 10 din Regulamentul de organizare și funcționare, care-i oferă posibilitatea ca în analizele sale să ia «în considerație, ca circumstanță atenuantă, cu maximă prudență, încălcări ale Statutului dovedite a fi comise în mod involuntar»”, spune CEA.

În ceea ce privește raportarea la normele legale în domeniu, CEA este de părere că, deși incontestabil reprobabile, remarcile respective nu pot fi considerate ca fiind discriminatorii, întrucât nu au avut „ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”, așa cum este definită discriminarea în Ordonanța Guvernului numărul 137 din 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

„În analiza pe care a întreprins-o, comisia nu a identificat probe (mărturii) care să confirme existența în activitatea secției Alte Minorități din TVR a unor alte declarații sau fapte interpretabile ca discriminatorii sau rasiste, așa cum reclamă în sesizarea sa doamna Mihaela Drăgan”, mai spune CEA.

Pe de altă parte, potrivit Comisiei de Etică a TVR, observația Mihaelei Drăgan privind „aspectul rasist” pe care-l presupune eliminarea cuvântului „rom” din varianta de titlu „Rom fără etichetă” pe care a propus-o inițial pentru emisiune „reprezintă o dovadă a felului în care atitudinea militantă exacerbată intră în contradicție cu bunul-simț al comunicării, obligatoriu pentru un jurnalist”.

„Comisia apreciază că alegerea titlului «Rom fără etichetă» al doamnei Drăgan nu ar fi făcut decât ca – prin asocierea facilă cu distilatul omonim din magazine – să ducă în derizoriu numele emisiunii dedicate minorității roma, afectând implicit atingerea scopurilor pentru care militează domnia sa”, spune CEA.

Potrivit CEA, „un alt exemplu de interpretare excesivă, dacă nu chiar de superficialitate” a Mihaelei Drăgan este descrierea din presă a experienței sale în TVR ca fiind o confruntare cu „rasismul instituțional”. „Comisia consideră că această acuzație extrem de gravă este întru totul nejustificată și îi amintește doamnei Drăgan că orice formă de generalizare, ca și folosirea improprie a termenilor, trebuie combătută de activiștii antidiscriminare și de jurnaliști deopotrivă”, mai spune CEA.

Pe de altă parte, Comisia de Etică le solicită jurnaliștilor implicați în acest caz, ca și personalului de specialitate și conducerii TVR, să aibă în vedere mai multe recomandări.

Astfel, CEA recomandă alegerea colaboratorilor externi care urmează să apară în emisiuni prin procedura de tip casting, care presupune competiție și o bază de selecție mai mare. În plus, Comisia de Etică recomandă introducerea în procedurile de lucru a obligativității încheierii unei „Note verbale de negociere” prealabile definitivării oricărui contract de colaborare care să prevadă onorariul convenit de părți și denumirea generică a prestației.

De asemenea, Comisia de Etică recomandă ca producătoarea Mimi Necula să-și prezinte scuze în mod public pentru cuvintele jignitoare adresate Mihaelei Drăgan în data de 3 martie.

Comisia de Etică recomandă și evitarea termenului „țigan” nu doar în producțiile publicistice, ci și în comunicarea de orice fel din interiorul TVR.

CEA mai recomandă evitarea oricăror comentarii care pot fi interpretate ca lipsite de respect la adresa colegilor sau a invitaților în TVR, inclusiv în spațiile de lucru cu acces restricționat.

Concluziile și recomandările Comisiei de Etică privind cazul analizat vor fi trimise autorilor sesizărilor, celorlalte persoane implicate și Comitetului Director al SRTv.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
Raisa Maria, fetiţa de 2 ani şi 5 luni dispărută la Breasta, în Dolj, este...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Lege pentru românii care au casă la curte. Este interzis lângă gardul vecinului
Viața la bloc. Ce poți face când asociația încalcă legea
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Da...
×