DAN VOICULESCU, ELIBERAT CONDIȚIONAT. „Mi-au fost furați trei ani din viață. Voi lupta pe viață și pe moarte cu abuzurile”

Publicat: 18/07/2017, 19:51
Actualizat: 19/07/2017, 17:37

UPDATE Dan Voiculescu a declarat, marți, imediat după eliberarea din închisoare, că a pierdut trei ani din viață și pentru a supraviețui după gratii a stat mult cu ochii închiși și și-a creat propriul său acvariu.

„Indiferent de vorbe, mie mi-au fost furați trei ani din viață. Nu îmi mai dă nimeni acești ani, chiar dacă intră Băsescu la închisoare. Cât am stat în pușcărie am avut două sentimente deosebite. Primul era un sentiment de durere a pleoapelor- motivul e faptul că stăteam mult cu ochii închiși, stăteam mai mult de jumătate cu ochii închiși, mi-am creat un acvariu în care am reușit să trăiesc. Al doilea e un sentiment greu de suportat pentru că 12 familii au avut de suferit din cauza mea”, a spus Dan Voiculescu după eliberare.

Dan Voiculescu a fost eliberat eliberat condiționat, în urma executării unei treimi din pedeapsa primită în dosarul „ICA”. Fostul lider PC a fost condamnat în 2014 la 10 ani de închisoare, pentru spălare de bani, fiind acuzat că a fraudat privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Prejudiciul provocat statului, prin Ministerul Agriculturii, a fost de 60 de milioane de euro, sumă din care statul a recuperat de la cei condamnați doar o mică parte. Voiculescu a executat doar 3 ani de închisoare, beneficiind de limita de vârstă de 60 de ani, care îl făcea eligibil la executarea doar a unei treimi din pedeapsă, plus de faptul că ar fi scris 11 cărți în doar 12 luni și că a fost recompensat de penitenciar pentru bună purtare și pentru munci prestate.

În primă fază, cererea de liberare condiționată s-a aflat pe masa magistraților de la Judecătoria Sectorului 5, care au stabilit că Voiculescu poate fi pus în libertate. Decizia aceasta a fost, însă, contestată de Penitenciarul Rahova, iar Tribunalul București ar putea decide, marți, în mod definitiv, dacă fostul senator poate merge acasă.

Dan Voiculescu este, în prezent, internat la Spitalul Universitar din Capitală. El a fost transportat vineri, cu pază, de la Penitenciarul Rahova la Spitalul Universitar de Urgență, după ce ar fi suferit o ocluzie intestinală. Surse medicale afirmau, pentru MEDIAFAX, că fostul senator trebuie operat, însă, până la acest moment, el nu a fost supus vreunei intervenții chirurgicale.

Comisia de specialitate de la nivelul penitenciarului Rahova a dat aviz negativ solicitării lui Dan Voiculescu de eliberare condiționată, însă, chiar și în aceste condiții, fostul senator s-a adresat judecătorilor.

Judecătoria Sectorului 5 a explicat motivele care i-au condus pe judecători la decizia de a admite cererea de eliberare condiționată formulată de Dan Voiculescu, instanța precizând că a avut un comportament pozitiv, nefiind sancționat, ba chiar recompensat.

În ceea ce privește neacoperirea despăgubirilor, judecătorii susțin că acesta nu este un criteriu legal de evaluare a comportamentului din detenție.

„Condiția analizată presupune observarea conduitei persoanei private de libertate prin raportare la Regulamentul de ordine interioară al locului de detenție, prin evaluarea eforturilor depuse de această persoană în a participa la activități lucrative, educative, moral-religioase, culturale etc”, explică magistrații în motivare.

Judecătorii au constatat că, până la 24 mai, Voiculescu a stat în închisoare în total 1.408 zile din cele 3.653 la care a fost condamnat, 387 dintre acesta fiind considerate executate pe baza muncii prestate, situațe în care este îndeplinită condiția referitoare la executarea a cel puțin o treime din pedeapsă.

„În ceea ce privește modalitatea în care petentului i-au fost considerate drept executate cele 387 de zile (cu referire la susținerile procurorului privind lipsa calității științifice a lucrărilor publicate, lipsa dovezilor că ar fi fost redactate în detenție, privind împrejurarea că petentul ar fi „un profitor al unor carențe legislative” etc.), instanța reamintește că atributul contabilizării zilelor considerate ca executate pe baza muncii prestate de persoanele condamnate aparține exclusiv administrației penitenciarului”, se precizează în motivare.

Judecătorii menționează că Voiculescu nu a fost „sancționat disciplinar niciodată, fiind recompensat de 12 ori, ultimele două recompense fiind aplicate în ultima perioadă supusă analizei, după data respingerii primei cereri de liberare condiționată.” Mai mult, magistrații dau exemplu și activitățile lucrative și/sau de instruire școlară și formare profesională ale fostului senator, „în acest sens fiind evidențiate în procesul-verbal întocmit de comisie un număr de 57 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate la punctul de lucru curățenie (în perioada ianuarie 2016-mai 2017, dar și anterior, sporadic, în anul 2015), la care se adaugă și un număr de 330 zile considerate ca executate prin publicarea unor lucrări științifice”.

În ceea ce privește executarea pedepsei în regim de detenție închis, magistrații precizează că acest aspect nu are relevanță, mai ales în condițiile în care „apărătorul petentului a subliniat că petentul a solicitat menținerea acestui regim de executare, pentru siguranța sa în penitenciar”.

Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Gheorghe Mencinicopschi și fostul director al ADS Corneliu Popa au fost condamnați la câte opt ani de închisoare, iar fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș la șapte ani de închisoare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Accident mortal în Suceava! Un tânăr de 26 de ani a fost spulberat de un...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
A devenit ILEGAL. Nu mai poți urmări la TV. S-a votat lege marți, 30 aprilie
Ovidiu Cuncea dezvăluie secretele echilibrului între cariera de actor și slujba de preot
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Nebuloasa Cap de Cal, observată în detalii fără precedent cu Telescopul Webb