Prima pagină » Știri » Dăncilă anunță că România e interesată de portofoliile transporturi, energie sau mediu în CE

Dăncilă anunță că România e interesată de portofoliile transporturi, energie sau mediu în CE

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că i-a transmis președintelui ales al CE Ursula von der Leyen, marți la Bruxelles, că România este interesată de portofoliile transporturi, energie și mediu pentru funcția de comisar în viitorul Executiv european.

„Am avut ieri (marți – n.r.) la Bruxelles o întrevedere cu președintele ales Comisiei Europene, în cadrul căreia am avut o discuție foarte bună despre viitorul proiectului european. Am discutat despre provocările cărora trebuie să le facă față Uniunea Europeană, provocări legate de migrație, schimbări climatice, politică externă, astfel încât Europa să găsească soluțiile așteptate de cetățenii săi. Președintele CE a dorit să cunoască opinia României privind aceste aspecte în legătură cu care a demarat o consultare cu șefii de Guverne ai statelor membre”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern de miercuri.

Șeful Executivului a precizat că România este un stat implicat activ în proiectul european și un argument în plus pentru astfel de portofolii a fost faptul că țara noastră a avut rezultate foarte bune în perioada deținerii Președinției Consiliului UE.

„Referitor la viitorul comisiar european din partea României am discutat despre faptul că transporturile, energia sau mediul reprezintă domeniile de interes pentru țara noastră în ceea ce privește portofoliul ce îi va fi alocat în viitoarea Comisie Europeană. Am subliniat faptul că România este o țară implicată și pentru noi este important să obținem unul dintre aceste portofolii. Un argument în plus îl constituie faptul că România a obținut rezultate remarcabile în exercitarea Președinției Consiliului UE și a demonstrat că poate gestiona foarte bine dosarele de interes european”, a explicat șeful Executivului.

Viorica Dăncilă a adăugat că „pentru România Comisia Europeană a fost și este un partener cheie și un pilon vital în arhitectura instituțională a UE. Am încredere că relația noastră cu CE va fi o legătură solidă”.

Surse politice au declarat pentru MEDIAFAX că propunerile Guvernului pentru funcția de comisar european sunt europarlamentarii PSD Dan Nica și Rovana Plumb.

Rovana Plumb și Dan Nica au fost aleși europarlamentari pe listele PSD. Ei fac parte din formațiunea politică europeană a Socialiștilor și Democraților, a doua ca reprezentare în Parlamentul European.

Anterior întrevederii de marți cu președintele ales al CE, Viorica Dăncilă preciza că România va trimite două propuneri pentru funcția de comisar european, „una de comisar femeie și una de comisar bărbat”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!