Darius Vâlcov, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență

Darius Vâlcov, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență
Publicat: 16/11/2015, 14:53
Actualizat: 16/11/2015, 15:41

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus, luni, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de Darius Vâlcov, la data faptelor primar al municipiului Slatina, respectiv senator în Parlamentul României, pentru luare de mită și trafic de influență.

Conform ordonanței procurorilor anticorupție, în perioada noiembrie-decembrie 2012, Darius Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, i-a pretins unui denunțător aproximativ 10-15% din sumele încasate de societatea unui om de afaceri (denunțător în cauză) de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior. Astfel, în perioada 21 ianuarie- 13 iunie 2013 fostul senator a primit, în mai multe tranșe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei, astfel încât denunțătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului și să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.

Conform anchetatorilor, contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA.

Anchetatorii mai susțin că, Darius Vâlcov ar fi procedat în aceeași manieră și în cazul unui alt contract încheiat de Primăria Slatina cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al orașului Slatina, prețul contractului fiind de 7.726.919 de lei fără TVA.

„Astfel, în luna iunie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, un procent de 10% din valoarea contractului, pentru semnarea respectivului act de către autoritatea contractantă și efectuarea la timp a plăților, iar, ulterior, a primit prin intermediul unor persoane suma totală de 450.000 lei”, se arată în ordonanța procurorilor.

Conform documentului citat, în 23 iulie 2014, între SC Compania de Apă Olt S.A., și aceeași firmă s-a încheiat un contract de lucrări având ca obiect „Continuarea lucrărilor de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și apă uzată în aglomerările Potcoava și Scornicești”, prețul licitat contractat fiind de 17.000.000 de lei fără TVA.

Ulterior, la data de 27 august 2014, înainte de data emiterii primei facturi către SC Compania De Apă Olt S.A., administratorul firmei respective ar fi fost contactat de o persoană din cercul de apropiați ai lui Vâlcov, care i-ar fi comunicat că acesta din urmă îi pretinde 10% din valoarea contractului respectiv, pentru „a interveni la conducerea companiei în vederea efectuării la timp a plăților aferente contractului”, lucru cu care omul de afaceri ar fi fost de acord, mai susțin anchetatorii.

„Suma de 1.700.000 lei (echivalentul unui procent de 10%), pretinsă în modalitatea descrisă mai sus, urma să-i fie remisă inculpatului după primirea de către societatea respectivă a unui „avans mai mare pentru lucrările efectuate”, acesta urmând să depună diligențele necesare în acest sens. Ulterior, în lunile septembrie și decembrie 2014, inculpatul a primit, în două tranșe, de la omul de afaceri, tot prin intermediari, suma de bani pretinsă inițial”, se mai arată în documnetul citat.

Conform anchetatorilor, suma totală pe care ar fi primit-o Darius Vâlcov este de 4.296.270 de lei.

Procurorii DNA au dispus sechestru asigurător asupra unor piese de mobilier folosite la amenajarea hotelului pe care Darius Vâlcov îl deține în Slatina și asupra unei sume de bani existente în contul unei societăți pe care fostul primar ar fi controlat-o prin interpuși.

Tribunalul Olt a admis, pe 21 septembrie, cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale față de fostul primar al Slatinei Darius Vîlcov într-un caz de corupție în care sunt suspecte alte opt persoane, între care foști șefi din administrația locală din Olt și oameni de afaceri, decizia fiind definitivă.

Potrivit portalului instanțelor, magistrații Tribunalului Olt au admis solicitarea procurorilor DNA de redeschidere a urmăririi penale față de Darius Vîlcov și față de alte opt persoane, între care fostul primar al municipiului Slatina Minel Prina, președintele Consiliului Județean Olt, Paul Stănescu, vicepreședintele CJ Marius Oprescu, soția deputatului Daniel Bărbulescu, Andra Bărbulescu, și oamenii de afaceri Ovidiu Ramba, Laurențiu Șerban, Cristian Tomescu, Bogdan Langa, într-un dosar privind fapte de corupție.

Sentința magistraților de la Tribunalul Olt este definitivă și a fost pronunțată la două luni de la înregistrarea solicitării pe rolul instanței, perioadă în care magistrații au amânat de mai multe ori luarea unei decizii în acest caz.

În 2012, Nicolae Stan, fost deputat de Olt și fost primar al comunei Colonești, a reclamat la DNA fapte de corupție privind contracte încheiate de Primăria Slatina, în perioada în care Darius Vâlcov era primar, cu firme ale oamenilor afaceri Cristian Tomescu, Laurențiu Șerban, Ovidiu Ramba și Bogdan Langa.

Procurorii anticorupție din Craiova au dispus netrimiterea în judecată, în urma sesizărilor făcute de Nicolae Stan. El a atacat decizia procurorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în 2014, a respins plângerea și l-a obligat pe acesta la plata a 50 de lei cheltuieli de judecată.

Ulterior, procurorii anticorupție au solicitat redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

Darius Vâlcov, fost ministru, fost primar al Slatinei și fost senator, este urmărit penal pentru fapte de corupție în alte dosare, în unul dintre acestea fiind trimis în judecată.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Vâlcov, în 20 mai, pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile ocupa de acesta.

În dosarul trimis în judecată, Minel Florin Prina, fost primar al municipiului Slatina, este judecat pentru complicitate la trafic de influență și complicitate la spălare de bani, omul de afaceri Lucian Petruț Șușală, pentru complicitate la trafic de influență, complicitate la spălare de bani și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, Petre Bogdan Timofte și Constantin Cristian Tomescu, pentru complicitate la trafic de influență, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului trimis instanței, în 2009, Theodor Berna, administratorul societății Tehnologica Radion la data faptelor, i-a cerut lui Darius Vâlcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, să intervină la factori de decizie de la SC Compania de Apă Olt SA, pentru a câștiga licitații de lucrări pentru obiective din Slatina, Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. În schimbul intervenției sale, Theodor Berna i-ar fi promis lui Darius Vâlcov că îi dă 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA) din contractele de execuție a lucrărilor.

Darius Vâlcov mai este urmărit penal în alte dosare, pentru fapte similare. Astfel, în 3 iunie, procurorii DNA îl anunțau pe Darius Vâlcov că este urmărit penal într-un al doilea dosar, pentru trafic de influență, având în vedere că anul trecut, în perioada în care ocupa funcțiile de senator și ministru al Finanțelor, a luat de la un om de afaceri 10% din valoarea unui contract.

În 23 iunie, DNA anunța că Vâlcov este urmărit penal într-un alt dosar. Astfel, în perioada noiembrie-decembrie 2012, Darius Vâlcov i-a cerut unui denunțător, administrator al unei societăți comerciale, suma de 2.500.000 de lei, reprezentând un procent de 10-15% din sumele încasate de firma denunțătorului de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior.

De asemenea, în 22 iunie, Tribunalul București a admis o solicitare a DNA de redeschidere a urmăririi penale într-un dosar în care apare și numele lui Darius Vâlcov, cercetările fiind cu privre la fapte, nu la persoane.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
O zonă turistică populară, închisă din cauza unor flori care miros urât