Prima pagină » Știri » De ce apar numele lui Klaus Iohannis și Rareș Bogdan în stenogramele din „dosarul Vanghelie”. Precizările DNA

De ce apar numele lui Klaus Iohannis și Rareș Bogdan în stenogramele din „dosarul Vanghelie”. Precizările DNA

De ce apar numele lui Klaus Iohannis și Rareș Bogdan în stenogramele din „dosarul Vanghelie
DNA explică, într-un comunicat de presă de sâmbătă, că stenogramele interceptărilor telefonice în care numele jurnalistului Rareș Bogdan apare pomenit de Marian Vanghelie, ca fiind omul de legătură dintre acesta și președintele Klaus Iohannis, sunt justificate de necesitatea procurorului de a motiva în referatul său nevoia arestării preventive pentru un inculpat, respectiv Marian Vanghelie

„În cursul urmăririi penale, organul de cercetare strânge și administrează „orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal”, conform art. 97 din Codul de Procedură Penală”, explică DNA în comunicatul de presă.

„Procurorul trebuie să indice și să motiveze în cuprinsul referatului prin care propune o măsură preventivă cazul prevăzut de lege care impune arestarea preventivă a inculpatului. Încercarea de a determina o persoană să dea declarații nereale organelor judiciare, promițându-i că va interveni pentru închiderea dosarului și indicând persoanele la care urma să se facă intervenția pentru a face afirmațiile credibile, reprezintă un caz de arestare potrivit art. 223 alin. 1 lit. b Codul de Procedură Penală”, mai justifică DNA.

„În acest context, prezentarea în cuprinsul referatului a unor afirmații ale inculpatului, care cuprind elemente esențiale pentru soluționarea propunerii de arestare, este impusă de dispozițiile legale menționate”, este concluzia DNA.

Procurorii DNA au prezentat în referatul cu propunerea de arestare preventivă a lui Marian Vanghelie o stenogramă a unei interceptări telefonice, în care Marian Vanghelie a încercat să determine o apropiată de-a sa, Carla Dinu, să dea declarații favorabile lui și să o convingă că, prin intermediul jurnalistului Rareș Bogdan, poate exercita presiuni asupra președintelui Klaus Iohannis astfel încât să fie influențate cercetările.

„Deci, eu știu toate fazele. Deci, nu trebuie să… să discutăm! Discutăm numai la ureche, așa! și eu… Poți să te duci acasă, să vii mai târziu, să vin la tine, să trimit avocatul, să vină… Eu recunosc că ai venit la mine, că nu sunt prost! Tre’ să recunosc: ‘Da, domne, a venit, ai venit să te sfătui cu mine’. Și dacă vrei… Da’ spune-mi adevărul! Pentru că mă poți ajuta! E păcat de Dumnezeu așa să. .. pentru că te sperii… că nu te ajuți nici pe tine, nici pe mine, înțelegi? Ai răbdare, dracu, rămâi cu casele alea, sunt un milion de euro. N-are rost. Eu mă duc oricum în seara asta, auzi, să vorbesc cu Rareș, să se ducă mâine dimineață, la prima oră, la Iohannis, înțelegi? Că eu am o… Țin relația prin Rareș Bogdan cu Iohannis, pentru că are nevoie de mine să fac majoritatea la Senat„, a spus Vanghelie, potrivit interceptării unei convorbiri cu Dinu Mariana Carla, citate de Mediafax.

Aceasta din urmă îi spune lui Vanghelie că este speriată, însă primarul sectorului 5 încearcă să o liniștească, susținând că „pe bătăliile astea politice vor să ajungă la mine. „ Eu îți dau avocat, îți dau aia… mă ocup de tot. Dacă eu nu pot să ies, n-am nicio problemă. Ei cred că pe bătăliile astea politice vor să ajungă la mine. … am o grămadă de relații, am tot. Dar dacă mai mă ia și pe mine și mă încurcă. Ai înțeles? (…) Eu pot să chem în seara asta, chem șapte-opt inși din justiție și vorbesc, pac, pac, fac toate lucrurile, fac… Pentru orice facem pasul unu, pasul doi, pasul trei …”, spune Vanghelie, potrivit interceptării.

În replică, jurnalistul Rareș Bogdan susține că toate informațiile sunt o „aberație”, „o mizerie fără margini” și îl acuză pe procurorul de caz că încearcă „să mă bage pe mine în troaca asta”.

„Nu am niciun fel de rol în construirea de majorități parlamentare, chiar dacă mi-aș dori să cadă Guvernul Ponta mâine sau în seara asta, dacă s-ar putea! Nu am ascuns lucrul acesta, dar de aici până a mi se atribui vreun rol mie, un biet jurnalist, în construirea de majorități parlamentare și partide e mult prea mult! Oamenii îmi dau roluri mai mari decât am! Chiar mă întrebam când vor încerca să arunce cu rahat înspre mine procurorii lui Ponta din secția 1 Penala a DNA, a domnului Claudiu Dumitrescu. N-am avut mult de așteptat! Pot să înteleg și eu pentru cine lucrează procurorul în cazul „Vanghelie”?”, a scris Rareș Bogdan, pe Facebook.

Jurnalistul sustine că s-a întâlnit cu Iohannis, în urmă cu 7 săptămâni, pe 22 ianuarie.  „De atunci nu am vorbit nici măcar la telefon. Cum pot să ne bage pe mine și pe omul acela, mult mai important decât mine, în rahatul lor? În nimicnicia lor! În potlogariile lor!”, mai comentează Rareș Bogdan. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Economia Rusiei se apropie de „zona morții”. Ce arată noile date economice?
Digi24
Soldații SUA sunt copleșiți de atât de multe date de pe câmpul de luptă, încât e nevoie de inteligența artificială pentru sortare
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”
Mediafax
Uitați de păpuși și mașinuțe. Copiii ar trebui să se joace cu teluri și zdrobitoare de cartofi pentru a se dezvolta mai bine
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Zodia care dă lovitura în luna martie! Noroc divin și schimbări spectaculoase pentru acest nativ
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Testele ADAC arată un paradox: impactul la 35 km/h poate fi mai periculos decât la 50 km/h
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Astronomii încearcă să rezolve misterul unei comete care și-a schimbat direcția de rotație