Prima pagină » Știri » De ce caută universitățile străine studenți români și ce le oferă tinerilor noștri pentru a pleca din România

De ce caută universitățile străine studenți români și ce le oferă tinerilor noștri pentru a pleca din România

Să aibă note mari pe timpul liceului, să fie isteț și să se implice în proiecte- acestea ar trebui să fie trăsăturile candidatului ideal pentru unul dintre locurile la o universitate din străinătate.

Să aibă note mari pe timpul liceului, să fie isteț și să se implice în proiecte – acestea ar trebui să fie trăsăturile candidatului ideal pentru unul dintre locurile la o universitate din străinătate.

Portretul robot al studentului român a fost făcut de reprezentanții universităților din țări precum Marea Britanie, Olanda, Suedia, Spania, Italia sau Eleveția, prezenți în acest sfârșit de săptămână la Târgul „World Education”, de la Hotelul Hilton din Capitală.

Liceenii și studenții români au venit în număr mare să-și caute un program de studii pe care să-l urmeze la o instituție străină. Peste 2.000 de elevi au stat la coadă pentru a primi informații despre modul de admitere și despre condițiile de studiu la una dintre  cele 45 de universități de top.

Cele mai căutate programe de studiu pe care românii vor să le urmeze în străinătate sunt cele de afaceri, inginerie, arhitectură, drept, relații internaționale și jurnalism. Costurile unui an de studiu diferă de la o țară la alta: dacă în Danemarca și Suedia învățământul este gratuit, în Anglia un an de studii la licență ajunge la 9.000 de lire sterline, iar în Olanda la 1.800 de euro.

Bianca Căminișteanu este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „George Coșbuc” din Capitală și vrea să devină jurnalistă. Pentru asta a căutat mai multe programe de studii de profil.

„Am găsit cinci facultăți din Anglia la care m-aș putea înscrie. Anglia are cea mai bună ofertă, deoarece aici există sistemul de împrumut, iar examenul de admitere e mai ușor”, a povestit Bianca pentru gândul. Ea spune că vrea să învețe în străinătate pentru că sistemul de practică este bine pus la punct, iar studenții pot face internship-uri. „Așa prinzi experiență încă din timpul facultății și îți este mai ușor să te angajezi”, a mai spus Bianca.

Un alt elev, Alexandru Iosif, elev în clasa a XII-a la același liceu bucureștean, a stat minute bune la coadă la standul Universității din Manchester. „Eu vreau să fac business în străinătate pentru că acolo se studiază la alt nivel. Ai alte perspective după ce termini un program de studii în străinătate, fie că te întorci sau nu în România. Mi-au prezentat care e sistemul lor de parteneriate și ce poți învăța într-un stagiu de practică, ceea ce la noi nu există”, ne-a spus Alexandru.

Nu numai elevii de liceu își caută programe de studiu, ci și absolvenții care au deja un masterat. Este cazul Irinei Sandu, 29 de ani, care a terminat un masterat la Facultatea de Marketing de la Academia de Studii Economice din București. Irina vrea să plece la studii în Danemarca. „Sunt condiții mult mai bune la univesități și, în același timp, sunt condiții mai bune de viață. Știu că nicăieri nu e ușor, dar studiile în străinătate sunt o oportunitate”, a explicat Irina, care, în prezent, e analist financiar.

Românii sunt foarte creativi

De cealaltă parte, reprezentanții universițăților străine au numai cuvinte de laudă la adresa studenților din România: „Avem câțiva studenți români și sunt foarte buni, au cunoștințe foarte bune de matematică. În plus, românii se implică în toate activitățile extrașcolare, sunt foarte creativi. Noi căutăm talente pe care să le formăm, iar aici în România cu siguranță că vom găsi”, spune Eti de Vries, de la Hanze Institute of Technology din Olanda. Un an de studiu la Hanze este 1.800 de euro.

Bjorn van der Berg, reprezentantul Hagesschool din Amsterdam se află pentru al patrulea an în România. „Am venit de mai multe ori în România, dar acum reprezint pentru prima dată universitatea din Amsterdam, i-am convins să vină pentru că aici sunt studenți buni, cu o pregătire solidă din liceu”, a spus Bjorn van der Berg.

Universitatea Jönköping din Suedia este și ea prezentă pentru prima dată în România. „Programele de studii sunt gratuite în Suedia. Pentru licență, studenții trebuie să facă obligatoriu un stagiu de un an de zile la o altă universitate dintr-o altă țară, iar costurile sunt acoperite de noi”, arată Sonya Miteva, reprezentanta instituției.

Universitatea britanică Sunderland oferă anul acesta studenților români două burse integrale în valoare de 6.000 de lire sterline fiecare și alte două burse parțiale în valoare de 4.000 de lire sterline fiecare.

Organizatorii târgului susțin că elevii care nu au ajuns la târg pot să-și caute programe de studii la world-education.ro, unde găsesc inclusiv informații despre serviciul unic de aplicare în Anglia-UCAS, care oferă împrumuturi de studii. În plus, universitățile își vor prezenta ofertele și la Constanța pe 16 octombrie, între orele 11:00 – 16:00 la Complex Colonadelor, și la Timișoara pe 17 octombrie, între orele 11:00 – 17:00, la Hotel Timișoara.

„Cei mai mulți elevi care vor să plece la universități străine sunt din Constanța și Timișoara. Cei care vor să aplice trebuie să aibă certificat  de limba engleză (IELTS, Cambridge, TOEFL) și o scrisoare de motivație în care să argumenteze de ce a ales să domeniul de studiu și ce vrea să facă după ce termină”, a spus Ana Maria Papp, manager clients la Integral Edu, compania organizatoare.

Termen limită de înscriere pentru Anglia – 15 ianuarie 2013

Termenul de înscriere la o universitate din Anglia  este 15 ianuarie anul viitor, în timp ce la celelalte universități europene data ultimă pentru aplicare este până la 15 martie.

Conform datelor de la Agenția de informații Statistice privind învățământul superior din Marea Britanie, România a intrat în anul școlar 2011-2012 pentru prima dată în top 10 țări din UE ai căror studenți învață în Marea Britanie, ceea ce reprezintă o creștere de 45%.

Cu toate că taxele de școlarizare în universitățile britanice  au crescut începând cu acest an, interesul românilor s-a menținut. „În acest an, 1.539 de studenți români au plecat în Marea Britanie și ne așteptăm ca România să-și păstreze locul în top 10″, a spus Svetlan Danev, coordonatorul proiectului „World Education”.

Câți români învață în străinătate

Numărul studenților români care învață la universități străine a crescut de la an la an. Ministerul Educației nu știe care este cifra exactă a românilor plecați afară, dar ONG-urile din educație susțin că aceasta s-ar apropia de 50.000.

Statistici are însă UNESCO, iar acestea arată că, în anul 2009, numărul studenților români care învățau în străinătate depășea ușor 23.000.

Potrivit acelorași date,  la nivel mondial, cei mai mulți studenți care învață în străinătate provin din China – 510.000, India-195.000 și din Coreea de Sud – 125.000.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Spoiler Insula Iubirii 2026 | Lorenzo, Remi sau Mocăniță: Cu cine s-a cuplat Andrușca în Thailanda? „S-au iubit foarte tare pe avion”
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli