Prima pagină » Știri » DECIZIE DEFINITIVĂ. Cum a reușit un membru al familiei de romi Cârpaci să primească 220.000 de euro de la autorități

DECIZIE DEFINITIVĂ. Cum a reușit un membru al familiei de romi Cârpaci să primească 220.000 de euro de la autorități

DECIZIE DEFINITIVĂ. Cum a reușit un membru al familiei de romi Cârpaci să primească 220.000 de euro de la autorități
Un membru al familiei de romi Cârpaci din Timișoara trebuie să primească peste 200.000 de euro de la autorități, reprezentând chiria pentru un imobil câștigat prin proces, unde a funcționat o secție a Spitalului de Copii "Louis Țurcanu" până în noiembrie 2013 când a fost evacuat.

Primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că Vladimir Cârpaci, proprietarul unui corp de clădire din centrul orașului, unde au funcționat Secția de Pneumologie și Laboratorul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”, are de primit drept chirie suma de 220.814 euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Lucrurile sunt complicate și trebuie înțelese în etapizarea lor. Cârpaci Vladimir ne-a dat în judecată (în anul 2010 – n.r.) și ne-a cerut să fie lăsat în liniștita posesie, așa este termenul juridic, și să îi plătim contravaloarea lipsei de folosință a imobilului începând din 27 august 2006. A cerut să îi plătim că Spitalul de Copii a folosit clădirea. S-a ajuns, însă, la evacuarea Primăriei (Spitalul de Copii este în subordinea Primăriei Timișoara – n.r.) din acea clădire printr-o hotărâre a Tribunalului Timiș. Spitalul de Copii și Primăria Timișoara, alături de DSP Timiș, am contestat această hotărâre a Tribunalului, la Curtea de Apel, dar s-a respins apelul nostru și în schimb au fost admise apelurile reclamantului Cârpaci”, a explicat Nicolae Robu.

Primarul a spus că magistrații Curții de Apel Timișoara au stabilit că Vladimir Cârpaci trebuie să primească suma de 179.122 de euro drept contravaloare cu titlu de chirie pentru perioada 27 august 2006 – 31 mai 2012, apoi, începând cu iunie 2012, până la data evacuării imobilului, 1 noiembrie 2013, adică timp de 18 luni, să primească suma de 2.594 de euro pe lună drept chirie.

Primăria Timișoara a contestat această decizie la Înalta Curte de Casație și Justiție, arătând că din suma totală ar trebui reduse investițiile făcute de către Primăria Timișoara în acea clădire. În acest fel, a fost obținută o reducere de doar 5.000 de euro.

În urma acestei decizii, care este definitivă, Vladimir Cârpaci trebuie să primească suma totală de 220.814 euro.

Cu toate acestea, potrivit primarului Nicolae Robu, urmează un nou proces, la Curtea de Apel Timișoara, în care se va stabili cine va plăti suma reprezentând chiria către proprietarul clădirii, Vladimir Cârpaci.

„Spitalul de Copii în tot acest timp nu a fost doar în subordinea Primăriei Timișoara, ci și în cea a Ministerului Sănătății. Este posibil ca instanța să împartă suma totală de bani între cele două pentru a putea fi plătită actualului proprietar”, a declarat Nicolae Robu.

Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara funcționează acum într-un ansamblu de șapte clădiri situate în apropierea centrului municipiului. Cea de-a opta clădire, în care funcționau Secția de Pneumologie și Laboratorul, a intrat oficial în proprietatea familei de romi Cârpaci, în 1 noiembrie 2013.

Clădirea respectivă a fost retrocedată foștilor proprietari în anul 1995. Prin vânzări succesive, imobilul a ajuns în proprietatea familiei de romi Cârpaci, care a cerut evacuarea. În 1 noiembrie 2013 a expirat ultimul termen de evacuare, astfel că Vladimir Cârpaci s-a prezentat pentru a-și prelua proprietatea.

Familia Cârpaci este una dintre cele mai bogate familii de romi din oraș, având 144 de proprietăți, majoritatea în zona centrală.

În anul 2014, Primăria Timișoara a început construirea unui nou corp de clădire pentru Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, din fonduri proprii, bazându-se și pe sprijinul financiar al Guvernului. Investiția este de 40 de milioane de lei, iar la finalul anului 2014 Guvernul a alocat suma de cinci milioane de lei pentru acest proiect.

Noul corp de clădire urmează să aibă 8.055 de metri pătrați și 150 de paturi. Vor funcționa aici o secție de pediatrie, serviciu de urgență, spațiu de deparazitare, cameră pentru personalul medical, tratament de urgențe minore, salon de resuscitare, cameră de gardă, salon de gipsare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Femeile din Afganistan, tot mai izolate de lume. Jumătate dintre ele ies din casă cel mult de două ori pe lună
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii