Prima pagină » Știri » DECIZIE. Ucigașul disidentului Gheorghe Ursu a încercat să scape de la pușcărie! Autoritățile l-au mutat pe Marian Clită în alt penitenciar

DECIZIE. Ucigașul disidentului Gheorghe Ursu a încercat să scape de la pușcărie! Autoritățile l-au mutat pe Marian Clită în alt penitenciar

Marian Clită, infractorul cunoscut publicului larg pentru uciderea disidentului comunist Gheorghe Ursu, a încercat să scape de detenție, în condițiile în care, momentan, execută o pedeapsă de 14 ani pentru o crimă comisă în Danemarca, unde a ucis în bătaie o stewardesă.

Potrivit unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Marian Clită ar fi fost mai mereu un deținut problemă. Obișnuit cu detenția, în condițiile în care și-a petrecut mai toată viața în spatele gratiilor, acesta ar fi avut mai mereu unele derapaje de comportament, mai ales că este caracterizat drept un personaj conflictual.

În anul 2000, acesta a fost condamnat la 20 de ani după ce, în 1985 l-ar fi bătut până la moarte pe disidentul Gheorghe Ursu, mutat în mod intenționat de Securitate în aceeași celulă cu Marian Clită,a reușit să iasă din detenție iar anul 2010 l-a prins în Danemarca. Acolo, acesta a omorât în bătaie o stewardesă, pe care a vrut s-o jefuiască.

Condamnat din nou, la 14 ani, Clită a fost încarcerat, în România, la Penitenciarul de Maximă Siguranță Rahova. De aici, după ce a împlinit 65 de ani, pedeapsa criminalului s-a redus și s-a trezit, dintr-o dată, că intrat în ultimii ani de pedeapsă. După un periplu la o închisoare din vestul țării, unde ar fi fost trimis din rațiuni disciplinare, i-a fost schimbat și regimul de executare, așa încât a fost mutat la Penitenciarul din Mioveni, care oferă condiții de detenție în regim deschis și semideschis.

În aceste condiții, Marian Clită a încercat inclusiv să iasă din închisoare și a făcut o cerere de eliberare condiționată care a fost, însă, respinsă de instanță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!