Prima pagină » Știri » Digitalizarea serviciilor publice, proiect de 41 milioane de euro. Mînzatu: „Este extrem de important să diminuăm birocrația, să eliminăm cozile la ghișee”

Digitalizarea serviciilor publice, proiect de 41 milioane de euro. Mînzatu: „Este extrem de important să diminuăm birocrația, să eliminăm cozile la ghișee”

Digitalizarea serviciilor publice, proiect de 41 milioane de euro. Mînzatu: „Este extrem de important să diminuăm birocrația, să eliminăm cozile la ghișee
Trei contracte de finanțare din fonduri europene pentru digitalizarea serviciilor publice, însumând 41,83 milioane euro, au fost semnate, joi, la Guvern. Ministrul Fondurilor Europene Roxana Mînzatu a declarat că Executivul își propune eliminarea cozilor la ghișee și diminuarea birocrației.

„Suntem astăzi (joi – n.r.) prezenți într-un moment extrem de important pentru că noi știm că pentru români este extrem de important să diminuăm birocrația, să eliminăm cozile la ghișee, încercăm să arătăm că Administrația Publică românească poate să fie mult mai prietenească. Și astăzi (joi – n.r.) semnăm, am semnat contracte de finanțare cu fonduri europene din programul operațional competitivitate, însumând 41,83 de milioane de euro, o investiție pe care statul român o face în acest obiectiv pe care românii și-l doresc”, a declarat Roxana Mînzatu, în cadrul ceremoniei de semnare a contractelor, joi, la Palatul Victoria.

Ministrul Roxana Mînzatu a mai spus că își propune transformarea administrației într-una accesibilă și prietenoasă cu cetățenii, digitalizarea fiind o soluție pentru atingerea acestui scop.

„O administrație accesibilă, o administrație prietenească, fie că este vorba despre eliberarea buletinului, eliberarea pașaportului, a permisului auto sau a înmatriculării mașinii, fie că este vorba despre obținerea drepturilor persoanelor cu handicap sau a însoțitorilor, fie că este vorba despre pașaportul consular sau alte acte care vizează diplomații, sunt toate documente care fac parte din viața noastră. Dar pentru obținerea cărora sau cu care în activitatea noastră uneori consumăm timp, uneori consumăm până la urmă energie când am putea să o facem electronic, am putea să folosim plata electronică, am putea să folosim instrumente de încărcare a formularelor electronic sau am putea să evităm călătorii la multe instituții care ne cer dovezi, folosind ceea ce vom realiza prin aceste trei proiecte importante”, a explicat ministrul Fondurilor Europene.

Ea a mai precizat că ministerul are prioritare investițiile în digitalizare.

„Ministerul Fondurilor Europene are ca și prioritate investiția în digitalizare, am mai finanțat, avem în implementare și alte proiecte care duc la servicii publice electronice, am finanțat și avem în derulare un proiect important care vizează Oficiul Național al Registrului Comerțului, care vizează până la urmă activitatea firmelor și relaționează atât cu persoane fizice autorizate, dar și cu persoane juridice și ne dorim și monitorizăm acel proiect, ne dorim ca el să dea rezultate cât mai bune și cât mai curând”, a conchis Mînzatu.

La rândul său, ministrul Comunicațiilor Alexandru Petrescu a precizat că digitalizarea rămâne soluția în fața multiplelor provocări din administrația publică.

„Digitalizarea rămâne din punctul meu de vedere, răspunsul și soluția la cele mai multe dintre provocările administrației publice românești de astăzi. Așa cum vă anunțam acum trei luni chiar în această sală la momentul semnării contractului de finanțare pentru sistemul electronic integrat al Oficiului Național al Registrului Comerțului, astăzi ne-am reunit aici pentru semnarea a încă trei contracte de finanțare care vor contribui semnificativ la îmbunătățirea interacțiunii dintre stat și cetățean. Prin implementarea celor trei proiecte în valoare totală de 197,7 milioane lei, din care 168 de milioane din fonduri europene, circa 85%, vom digitaliza un număr important de evenimente de viață centrate în jurul identității și activității cetățenilor. Obținerea cărții de identitate, a pașaportului, inclusiv a pașaportului electronic pentru românii aflați în străinătate, a pașaportului diplomatic și de serviciu, a permisului de conducere și va permite înmatricularea autovehiculului”, a conchis Alexandru Petrescu.

Cele trei contracte au fost semnate de ministrul Fondurilor Europene Roxana Mînzatu, ministrul Comunicațiilor Alexandru Petrescu și ministrul de Externe Teodor Meleșcanu, joi, la Palatul Victoria.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un „moment de cotitură” e iminent în războiul cu Rusia, spune un comandant ucrainean
Digi24
Decizie istorică la Washington! Țara din Europa care va produce rachete Patriot pe teritoriul ei
Cancan.ro
Ajunsă în România, Maria dă de pământ cu Tamaș. A spus adevărul: ce i-a făcut Gabi la Survivor + ce s-a întâmplat în ultima noapte
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
De ce vara este momentul perfect pentru un „nou început”. Explicația psihologilor
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
Elevă de clasa a V-a, discurs în lacrimi despre presiunea din școală, în timp ce ministrul Educației stătea pe telefon
Cancan.ro
Nuțu Cămătaru a vorbit despre problemele lui Mario Iorgulescu și conflictul pe care l-a avut cu finul său: I-a dat un pumn și a...
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu