Prima pagină » Știri » DNA i-a confiscat judecătoarei Veronica Cîrstoiu sumele de 630.000 de euro și 156.351 de lei

DNA i-a confiscat judecătoarei Veronica Cîrstoiu sumele de 630.000 de euro și 156.351 de lei

DNA i-a confiscat judecătoarei Veronica Cîrstoiu sumele de 630.000 de euro și 156.351 de lei
DNA a decis, în cazul judecătoarei Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel București (CAB), confiscarea sumelor de 630.000 de euro, primită sub formă de mită, și de 156.351 de lei, pe care o cere CAB, în calitate de parte vătămată în proces.

DNA a decis, în cazul judecătoarei Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel București (CAB), confiscarea sumelor de 630.000 de euro, primită sub formă de mită, și de 156.351 de lei, pe care o cere CAB, în calitate de parte vătămată în proces.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus confiscarea extinsă, în cazul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, trimisă în judecată pentru că ar fi primit aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu, pentru favorizarea acestuia în dosarul în care e condamnat la șapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaționale a Religiilor, precum și în cazul fiului ei, Florin Cergan, trimis în judecată pentru complicitate la trafic de influență.

„În acest sens, s-a avut în vedere că veniturile totale realizate de inculpata Cîrstoiu Veronica, în perioada 2007 – 2013, au fost în sumă de 925.071 lei (reprezentând 717.353 lei – venituri salariale și 207.718 lei – echivalentul a 47.500 euro – din vânzarea unui imobil) și că valoarea bunurilor dobândite de inculpată, în aceeași perioadă de timp, a totalizat suma de 1.567.039,08 lei”, notează procurorii.

Potrivit sursei citate, din compararea veniturilor obținute și a averii dobândite de către Cîrstoiu, reiese o diferență de 641.968,08 lei, adică aproximativ 144.000 de euro.

„În ceea ce îl privește pe inculpatul Cergan Florin, s-a reținut că veniturile totale realizate de către acesta, în perioada 2008 – 2013, au fost în sumă de 277.088 de lei, iar valoarea bunurilor dobândite, în aceeași perioadă de timp, a totalizat suma de 330.727,6 lei (12.053,84 euro)”, se menționează în comunicatul de presă.

Astfel, anchetatorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând celor doi și confiscarea specială a sumelor de 630.000 de euro, bani pe care Veronica Cîrstoiu i-a primit sub formă de mită, și de 156.351 de lei, cuantum pe care îl cere CAB, care s-a constituit parte civilă în proces, ca daune de la judecătoarea CAB.

Procurorii anticorupțoe i-au trimis în judecată, miercuri, în stare de arest, pe judecătoarea Veronica Cîrstoiu, fiul acesteia, Florin Cergan, Dinel Staicu, avocatul Lucian Băgia și Carmen Ioana Popescu, în dosarul în care sunt acuzați de fapte de corupție.

Veronica Cîrstoiu, judecător la Curtea de Apel București – Secția I penală, în prezent suspendată din funcție, este acuzată de luare de mită, trafic de influență, complicitate la trafic de influență, instigare la spălare a banilor, comisă în legătură directă cu infracțiunea de luare de mită, înșelăciune în formă continuată (65 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (65 de acte materiale), arată miercuri DNA, într-un comunicat de presă.

Florin Cergan va fi judecat pentru complicitate la trafic de influență, Lucian Băgia, avocat în Baroul Sibiu, pentru trafic de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată, Dinel Staicu, consultant financiar, pentru dare de mită și cumpărare a influenței, iar Carmen Ioana Popescu, economist, este acuzată de complicitate la infracțiunile de dare de mită și cumpărare a influenței, precum și de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În aceeași cauză au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, Marian Staicu, arestat preventiv în altă cauză, consultant în investiții financiare (fratele lui Staicu Dinel), pentru cumpărare a influenței și complicitate la această infracțiune, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la dare de mită și Adriana Dascălu, pentru trafic de influență, complicitate la luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la această infracțiune.

Giorgel Zgăbei, avocat în Baroul București, va fi judecat în acest dosar pentru complicitate la trafic de influență, iar Marilena Cucianu, pentru complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Dosarul va fi judecat de magistrații Curții de Apel București.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanței, că, în cursul lunii februarie 2012, judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit, prin intermediul avocatei Adriana Dascălu, aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunța, împreună cu ceilalți doi membri ai completului de judecată de la Curtea de Apel București, o soluție de admitere a contestației în anulare formulate de Dinel Staicu, în dosarul în care acesta fusese condamnat la șapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaționale a Religiilor.

„Banii au fost primiți prin medierea lui Staicu Marian (fratele lui Staicu Dinel) și a inculpatei Popescu Carmen Ioana”, au scris procurorii în documentul citat.

În 22 februarie 2012, completul din care a făcut parte Veronica Cîrstoiu a decis înlăturarea pedeapsei lui Dinel Staicu, primită în dosarul privind fraudarea Băncii Internaționale a Religiilor.

„În scopul menționat, anterior pronunțării deciziei, Dascălu Adriana a pretins de la Staicu Dinel suma de 2.500.000 euro, diminuată ulterior, succesiv, la 2.000.000 euro și, respectiv, la 1.500.000 euro. Din banii pretinși, Dascălu Adriana a primit 1.200.000 euro de la Staicu Marian, care s-a preocupat împreună cu inculpata Popescu Carmen Ioana de procurarea banilor”, au arătat procurorii în actul de sesizare a instanței.

Potrivit anchetatorilor, pentru a ascunde modul în care a primit cei aproximativ 630.000 de euro, judecătoarea Cîrstoiu „a determinat-o pe sora sa să schimbe o parte din banii primiți sub formă de mită (prin cumpărare pe numele surorii sale, la data de 12 septembrie 2012, a unui apartament în București, la prețul de 636.642,8 lei)”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Călin Georgescu, 30 de zile în arest preventiv. Curtea de Apel București a dat verdictul
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!