Prima pagină » Știri » Doctoratul lui Kovesi, verificat de Universitatea de Vest. Iohannis: Cine a plagiat pleacă

Doctoratul lui Kovesi, verificat de Universitatea de Vest. Iohannis: Cine a plagiat pleacă

Doctoratul lui Kovesi, verificat de Universitatea de Vest. Iohannis: Cine a plagiat pleacă
Universitatea de Vest din Timișoara, unde șefa DNA Laura Codruța Kovesi și-a susținut în 2011 doctoratul, face verificări în privința suspiciunilor de plagiat din teza acesteia. După ce a participat la deschiderea anului universitar la aceeași unitate de învățământ, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj tranșant: „Cine a plagiat pleacă".

„Universitatea de Vest din Timișoara a demarat la sfârșitul săptămânii trecute proceduri interne în vederea clarificării situației apărute în spațiul public vizavi de teza de doctorat a doamnei Laura Codruța Kovesi. În cursul zilei de luni, 3 octombrie, Universitatea de Vest din Timișoara a primit punctul de vedere al Școlii Doctorale de Drept și a solicitat informații suplimentare pe care le așteaptă în zilele următoare”, se arată într-un comunicat al Universității de Vest din Timișoara.

Întrebat despre acuzațiile de plagiat aduse șefei DNA, președintele Klaus Iohannis a avut un mesaj tranșant, după ce a participat la un eveniment de la Centrul Oncogen Timișoara: „Nu vreau să personalizăm discuția pentru x sau z sau y. Cine a plagiat pleacă. Am discutat cu studenții și mi-au spus că plagiatul nu e problemă cea mai mare a sistemului universitar. E o problemă la nivelul societății e o formă de hoție, iar dacă vrem o societate mai bună atunci trebuie să fim foarte intransigenți”.

Mesajul lui Iohannis vine după ce dimineață președintele a fost prezent la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Vest din Timișoara și a pledat pentru „verdicte clare și în timp util” în cazul doctoratelor plagiate, apreciind că politicienii au descoperit că a acuza pe cineva de plagiat aduce voturi – referindu-se la acuzele aduse Laurei Codruța Kovesi de deputații Sebastian Ghiță, Victor Ponta sau Elena Udrea, dar și de fostul președinte Traian Băsescu.

„Nu interesează pe nimeni cum se numește comisia sau comitetul sau cine analizează, dar ne interesează pe toți să avem un verdict clar, simplu, fără echivoc și într-un termen rezonabil. Iar dacă un politician e dovedit ca plagiator, el trebuie să dispară din politică; dacă un cadru universitar e dovedit ca plagiator, trebuie să dispară din universitate, dar și atunci când se dovedește că nu a plagiat, e nevoie de mai mult decât în cealaltă variantă ca acest lucru să se constate în timp util foarte clar” a spus președintele, care a participat la deschiderea anului universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, acolo unde Laura Codruța Kovesi a susținut teza de doctorat.

 Iohannis a mai spus că „politicienii au descoperit că acuzarea cuiva de plagiat este o metodă de a aduce voturi”.

„Domnule ministru, ține de dumneavoastră și de mulți alții să clarificați aceste chestiuni. Eu cred că, în chestiunea plagiatului, e foarte important să avem un verdict clar și ca acest verdict să se găsească în timp util. Nu cred că ajută pe cineva ca analiza unei acuzații de plagiat să dureze atât ca și elaborarea lucrării de doctorat. E evident că, între timp, politicienii au găsit că a acuza pe cineva de plagiat e o manevră politică, care poate să aducă voturi și atunci dvs., universitarii trebuie să găsiți metodele să scurtați această discuție la un minim și să știm, în cel mai scurt timp, dacă persoana a plagiat”, a mai spus șeful statului.

Săptămâna trecută, deputatul Sebastian Ghiță, anchetat și trimis în judecată în mai multe dosare DNA, a depus la Parchetul General un „autodenunț”, în care a susținut că ar fi luat parte în 2012 la falsificarea raportului Consiliului Național de Etică privind acuzațiile de plagiat aduse tezei de doctorat a lui Kovesi. Ghiță nu a oferit mai multe detalii legate de modul sau calitatea în care a participat la această presupusă faptă, procurorii deschizând un dosar de cercetare penală in rem (a faptelor) – procedura standard în cazul oricărei sesizări penale.

CNE este autoritatea care l-a scos nevinovat de plagiat în 2012 și pe fostul premier Victor Ponta, verdict care a fost contrazis de mai multe foruri, fiind răsturnat în mod oficial anul acesta, iar Ponta rămânând fără titlul de doctor.

Laura Codruța Kovesi a respins aceste acuzații, arătând că teza de doctorat îi aparține în totalitate, lucru pe care l-a făcut și în 2012, la apariția acuzațiilor din partea Grupului de Investigații Politice condus de Mugur Ciuvică.

„În situația în care este depusă o sesizare de orice natură (denunț, autodenunț, plângere), este obligația procurorilor să verifice și să clarifice, în raport cu prevederile legii, toate aspectele sesizate și să dispună măsurile legale. Cu referire la teza de doctorat Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal, țin să precizez că aceasta este o lucrare care îmi aparține în totalitate și că nu am plagiat”, a declarat Kovesi.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Noua eră a secetei: râurile din Europa care au secat pentru prima dată