Prima pagină » Știri » Doi inspectori de la Control Transporturi Rutiere din Oradea, reținuți pentru luare de mită

Doi inspectori de la Control Transporturi Rutiere din Oradea, reținuți pentru luare de mită

Doi inspectori de la Control Transporturi Rutiere din Oradea, reținuți pentru luare de mită
Doi inspectori de la Control Transporturi Rutiere din Oradea, reținuți pentru luare de mită

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Biroul de presă al DNA, cei doi inspectori, Răzvan Ioniță și Alin Bobițan, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de vineri au fost duși la Tribunalul Bihor, care urmează să decidă dacă vor fi arestați preventiv, așa cum cer procurorii DNA Oradea.

Potrivit DNA, la începutul lunii noiembrie, Răzvan Ioniță și Alin Bobițan l-au anunțat pe administratorul unei firme de transport din județul Bihor că urmează să facă un control la societatea pe care acesta o conduce, iar „ca să fie indulgenți” în constatarea și sancționarea eventualelor abateri, cei doi i-au cerut acestuia 1.000 euro.

Administratorul firmei i-a denunțat pe cei doi la DNA, iar joi, imediat după ce au luat banii, Răzvan Ioniță și Alin Bobițan au fost ridicați de procurori.

Alin Bobițan, unul din cei doi inspectori reținuți, a fost șeful de cabinet al fostului senator PDL Petru Filip, acum senator PSD, fiind angajat la ICTR Bihor în perioada când lucra pentru acest politician.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi