Prima pagină » Știri » Doi jurnaliști REUTERS, condamnați la ani grei de închisoare în Myanmar

Doi jurnaliști REUTERS, condamnați la ani grei de închisoare în Myanmar

Cele mai importante știri ale amiezii

O instanță din Myanmar a condamnat doi jurnaliști Reuters la șapte ani de închisoare pentru încălcarea unei legi cu privire la secrete de stat în timpul investigării violențelor împotriva etnicilor musulmani Rohingya, informează Reuters și BBC. Uniunea Europeană cere eliberarea imediată și necondiționată a acestora.

Uniunea Europeană cere eliberarea imediată și necondiționată a celor doi jurnaliști Reuters condamnați luni la șapte ani de închisoare de către un tribunal din Myanmar pentru încălcarea unei legi a secretui de stat, relatează Reuters.

Un judecător din Myanmar i-a găsit pe Wa Lone, în vârstă de 32 de ani, și pe Kyaw Soe Oo, 28 de ani, vinovați de încălcarea unei legi cu privire la secretele de stat și au fost condamnați la șapte ani de închisoare.

Serviciul de politică externă al UE a transmis că sentința „subminează libertatea presei, dreptul publicului la informație și dezvoltarea statului de drept în Myanmar”.

„Trebuie să fie revizuite sentințele de închisoare ale lui Wa Lone și ale lui Kyaw Soe Oo, iar cei doi jurnaliști să fie eliberați imediat și necondiționat”, a anunțat serviciul.

Verdictul vine pe fondul presiunii crescânde asupra guvernului laureatului Nobel Aung San Suu Kyi în legătură cu o represiune a securității declanșată de atacurile insurgenților musulmani Rohingya asupra forțelor de securitate în august 2017.

Mai mult de 700.000 de musulmani Rohingya, apatrizi, au fugit de-a lungul graniței cu Myanmar cu Bangladesh, potrivit agențiilor ONU.

Wa Lone, în vârstă de 32 de ani, și Kyaw Soe Oo de 28 de ani, au colectat dovezi privind execuția a zece militanți Rohingya de către armata din satul Inn Din din nordul statului Rakhine.

Reporterii au spus instanței că doi ofițeri de poliție le-au înmânat documente la un restaurant din nordul orașului Yangon, cu câteva momente înainte ca alți ofițeri să-i aresteze.

Apărătorii libertății presei, ONU, Uniunea Europeană și alte țări, inclusiv Statele Unite, Canada și Australia, au cerut achitarea jurnaliștilor Reuters.

„Astăzi este o zi tristă pentru Myanmar, pentru jurnaliștii Reuters Wa Lone și Kyaw Soe Oo și pentru presa de pretutindeni”, a declarat redactorul șef al Reuters Stephen J Adler.

Decizia vine la un an după criza din statul Rakhine când un grup militant Rohingya a atacat mai multe posturi de poliție.

 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Pune asta în dulap în sezonul rece. Trucul simplu care ține hainele proaspete și alungă mirosul de închis
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!