Dominic Fritz, noul primar al Timișoarei, a dat șpagă la vamă ca să intre în România! Când a avut loc „inițierea”

Noul edil al Timișoarei, germanul Dominic Fritz, care l-a învins pe Nicolae Robu, a povestit într-o postare din 2019 cum a fost nevoit să dea șpagă, când a trecut prima oară vama din România. Practica nu era una nouă, ci foarte obișnuită, prin care se strângeau bani de la fiecare persoană, pentru ca vameșii care efectuau verificarea la intrarea în țară să fie mai puțin exigenți.

Dominic Fritz povestește că a dat „prima și ultima șpagă” din viața sa într-un autocar, la granița cu România.

„Era în septembrie 2003, România încă nu era în UE, iar eu, proaspăt absolvent de liceu, eram pentru prima oară pe drum spre această țară misterioasă cu încă 3 colegi germani care urmau să facă împreună cu mine un an de voluntariat la Timișoara. Am fost avertizați că la vamă se vor strânge 5 euro de la fiecare pasager din autocar. Într-un amestec adolescentin de lașitate și curaj, am decis că vom contribui la mită colectivă nu cu 5, ci doar cu 2,50 euro fiecare”, și-a început Dominic Fritz povestea.

CONTROVERSĂ Financial Times: 2025 a fost despre „costul uman al unei lumi fără reguli”. Drepturile civililor și regulile de război sunt din ce în ce mai puțin respectate

06:30

EXCLUSIV Prima după Crăciun. Ce bonus au primit angajații Metrorex în ajun de Revelion, la presiunea sindicatului. Bani în plus de sărbătoare s-au dat și la Termoenergetica

06:15

„Am refuzat să mai dau…”

Fritz a scris în continuare că, după „inițierea” din 2003, a refuzat să mai dea cei 5 euro șpagă și a fost supus „presiunilor de grup”: „În anii ce au urmat, când dorul m-a tot adus înapoi la Timișoara, am petrecut foarte mult timp în autocare. De fiecare dată așteptam 4, 5, 6 ore la coadă la vamă în Cenad să pot ieși din UE și să intru în România. La fiecare călătorie după acea inițiere din 2003 am refuzat să dau cei 5 euro. Nu era un mare act de civism pentru mine; cu fața mea de neamț inocent mă prefăceam că nu înțeleg românește și eram lăsat în pace. Curaj le-a trebuit însă celor doi sau trei români din autocar care se opuneau și ei de fiecare dată, și care trebuiau să reziste discuțiilor aprinse și presiunilor de grup („Din cauza ta o să ne scoată la toți bagajele la control!”)”

În anii ce au urmat a crescut numărul celor care au refuzat să mai dea șpagă, de la doi-trei, la 10-15. Tabăra anti-șpagă a devenit mai ofensivă, a povestit primarul.

„Șoferul s-a întors la scaunul lui, cu nimic în mână”

„Într-o zi, poate în 2008, la scurt timp după aderarea României la UE, când deja se simțea că la vamă cozile nu mai erau chiar atât de infernale, eram iarăși în autocar spre Timișoara și a venit tradiționalul moment de chetă”, a declarat Fritz.

„Șoferul a făcut anunțul obligatoriu pentru „contribuția voluntară”. S-a ridicat un pasager din față ca să strângă banii. Era o doamnă mai în vârstă de la care a cerut prima. Dar ea a spus nu, cu voce tare și un ton sfidător. Omul a mers la următorul pasager. A spus și el nu. Unu după altul, oamenii au refuzat. Ajuns cam la jumătatea autocarului, omul cu cheta și-a pierdut speranța și a întrebat dacă mai e cineva care vrea să contribuie. În liniștea încăpățânată ce a urmat, s-a întors jenat pe scaunul lui, cu nimic în mână decât cei 5 euro de ai lui”, a conchis Fritz.