Dosarul în care a fost citat Codrin Ștefănescu/ DIICOT începe urmărirea penală față de 16 persoane: Membrii grupului infracțional s-au folosit de pârghii politice ca să preia controlul asupra instituțiilor publice din Caraș-Severin

Dosarul în care a fost citat Codrin Ștefănescu/ DIICOT începe urmărirea penală față de 16 persoane: Membrii grupului infracțional s-au folosit de pârghii politice ca să preia controlul asupra instituțiilor publice din Caraș-Severin
Publicat: 28/02/2020, 18:36
Actualizat: 28/02/2020, 18:37

Codrin Ștefănescu, parlamentari, șeful Societății Naționale de Radiodifuziune și alte nume grele ar fi vizați de o anchetă DIICOT și DGA legată de schimbări pe criterii politice în instituții din vestul țării, a dezvăluit publicația PressAlert.ro. Vineri, DIICOT a anunțat, într-un comunicat, că a început urmărirea penală față de 16 persoane într-un dosar de constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu, șantaj și fals în înscrisuri oficiale. Gruparea infracțională avea ca scop obținerea unor profituri materiale prin subordonarea cât mai multor instituții publice din județul Caraș Severin (prin șantajarea conducătorilor acestor instituții), care să le asigure accesul la banii publici și, implicit, posibilitatea de a-i împărți între membrii grupului, notează anchetatorii.  

Fostul secretar general al PSD a fost citat vineri la Reşiţa într-un dosar instrumentat de DIICOT Caraş-Severin. Codrin Ștefănescu a declarat că toţi cei audiaţi au calitatea de suspect, scrie Agerpres.

„În acest dosar toţi suntem suspecţi. Eu sunt suspectul care am venit în judeţ de două ori, o dată în ianuarie anul trecut, o dată cu constituirea unei echipe interimare de conducere a PSD Caraş-Severin, când am stat puţin timp, şi a doua oară în luna martie, când am venit împreună cu mai mulţi colegi din conducerea centrală a partidului şi mai mulţi miniştri şi am stat şase ore pentru a asista la alegerile judeţene de partid”, a afirmat Codrin Ştefănescu, citat de Agerpres.

El a exclus orice implicare a celor din fosta conducere centrală a PSD în chestiuni care priveau strict organizaţiile judeţene

În a doua parte a zilei de vineri, DIICOT a anunțat că a început, în acest dosar, urmărirea penală față de 16 persoane.

 „În luna decembrie 2018, membrii grupului infracțional organizat s-au folosit de posibilitatea numirii unei persoane apropiate la conducerea organizației județene a unui partid politic, în scopul preluării controlului asupra tuturor instituțiilor publice de la nivelul județului Caraș-Severin și asupra altor unități publice, care dispun de fonduri financiare importante, în scopul însușirii sumelor de bani prin contracte de servicii și lucrări executate parțial sau fictiv.

Pentru preluarea controlului asupra instituțiilor publice din județul Caraș Severin, grupul infracțional urmărea schimbarea din funcții a șefilor acestor instituții publice și înlocuirea acestora cu persoane obediente sau apropiate de liderii grupării”, scriu reprezentanții DIICOT

Iată comunicatul integral al DIICOT:

„La data de 28.02.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin au dispus efectuarea urmăririi penale față de 16 persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, șantaj, complicitate la șantaj, folosirea influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fals material în înscrisuri oficiale, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului.

În cauză s-a stabilit că, la sfârșitul anului 2018, la nivelul județului Caraș-Severin s-a constituit un grup infracțional organizat având drept scop obținerea unor profituri materiale prin subordonarea cât mai multor instituții publice (prin șantajarea conducătorilor acestor instituții), care să le asigure accesul la banii publici și, implicit, posibilitatea de a-i împărți între membrii grupului.

Astfel, în luna decembrie 2018, membrii grupului infracțional organizat s-au folosit de posibilitatea numirii unei persoane apropiate la conducerea organizației județene a unui partid politic, în scopul preluării controlului asupra tuturor instituțiilor publice de la nivelul județului Caraș-Severin și asupra altor unități publice, care dispun de fonduri financiare importante, în scopul însușirii sumelor de bani prin contracte de servicii și lucrări executate parțial sau fictiv.

Pentru preluarea controlului asupra instituțiilor publice din județul Caraș Severin, grupul infracțional urmărea schimbarea din funcții a șefilor acestor instituții publice și înlocuirea acestora cu persoane obediente sau apropiate de liderii grupării.

Înlocuirea șefilor instituțiilor se putea realiza doar în situații excepționale, respectiv în cazul săvârșirii unor fapte penale sau a unor abateri disciplinare grave. Pentru realizarea acestui scop, membrii grupului infracțional au ticluit crearea artificială a unor presupuse abateri disciplinare grave săvârșite de către conducătorii instituțiilor pe care urmăreau să îi schimbe din funcțiile deținute.

Pentru a amplifica gravitatea presupuselor abateri disciplinare, membrii grupului publicau periodic articole în mass media locală controlată de către aceștia, articole ce aveau ca scop crearea unui pretext pentru declanșarea de controale disciplinare și crearea unor presiuni mediatice asupra modului de efectuare a controalelor.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de Procedură Penală.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”

Codrin Ștefănescu: Vânătoarea de pesediști a început în forță

Codrin Ștefănescu a anunțat joi la Antena 3 că a fost citat la DIICOT și a acuzat că „vânătoarea de pesediști a început în forță”.

„Întotdeauna, prin statutul nostru, al partidului, de când ne-am înfiinţat, PSD a respectat următoarele trei reguli: niciodată, conducerea centrală nu s-a băgat în deciziile pe care le ia organizaţia judeţeană de partid, începând cu listele de consilieri locali, municipali, judeţeni, candidaţii pentru Parlament, pentru secretarii de stat ori miniştri, toate au fost propuneri venite din partea judeţelor. Niciodată, cei de la centru nu s-au implicat în a numi un om într-o funcţie, într-un judeţ”, a declarat fostul secretar general al PSD pentru Agerpres.

El a explicat că politicienii primesc, în urma votului, un mandat din partea populaţiei, prin care fiecare partid îşi asumă un program de guvernare ce poate fi pus în aplicare cu oamenii pe care conducerea partidului îi pune pe anumite funcţii.

„Aceşti oameni puşi pe funcţii respectă programul pe care noi îl punem în aplicare. Noi venim cu nişte promisiuni în faţa cetăţenilor României pe care trebuie să le ducem la îndeplinire. Prin urmare, această anchetă legată de numiri şi denumiri din cadrul PSD Caraş-Severin – au loc peste tot în ţară şi nu numai la noi, ci la fiecare partid şi nu aş vrea să se creeze un precedent periculos, prin care organele să ancheteze astfel de lucruri. Dar ancheta este în curs. Sunt convins de nevinovăţia colegilor mei. Este o organizaţie puternică, e a obţinut foarte multe voturi şi la alegerile europarlamentare şi la prezidenţiale şi unde vom obţine mari rezultate şi la alegerile locale şi parlamentare şi am încredere că vor fi uniţi şi că această anchetă va scoate la iveală adevărul şi că aceste delaţiuni şi plângeri făcute nu au un temei rezonabil”, a mai spus Codrin Ştefănescu

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York