Prima pagină » Știri » Două femei și-au încuiat copii în casă și au plecat până la vecini. Apoi a avut loc tragedia

Două femei și-au încuiat copii în casă și au plecat până la vecini. Apoi a avut loc tragedia

Două femei și-au încuiat copii în casă și au plecat până la vecini. Apoi a avut loc tragedia
Două femei din localitatea Bezid, județul Mureș, sunt cercetate pentru ucidere din culpă și distrugere după ce copiii lor, în vârstă de doi și patru ani, lăsați singuri acasă, au murit într-un incendiu care a cuprins locuința acestora, surse judiciare spunând că femeile erau plecate la niște vecini.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, incendiul a izbucnit din cauza jarului care a căzut din sobă, pompierii intervenind cu trei autospeciale cu apă și spumă pentru stingerea focului, care s-a propagat rapid în întreaga locuința, din cauza materialelor combustibile aflate în interior, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei doi copii au fost găsiți de pompieri după aproximativ două ore de la stingerea incendiului, carbonizați, căutarea lor fiind îngreunată de faptul că tavanul și acoperișul casei s-au prăbușit, arată sursa citată.

Conform unor surse judiciare, cei doi copii erau încuiați în locuință, iar mamele lor, care sunt surori, erau plecate la niște vecini.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Mureș, Andreea Pop, cele două femei sunt cercetate pentru ucidere din culpă.

„Având în vedere incendiul petrecut în cursul zilei de ieri (duminică – n.r.) în localitatea Bezid, care a avut ca urmare decesul a doi minori, de doi și patru ani, polițiștii de la Inspectoratul Județean de Poliție Mureș continuă cercetările pentru ucidere din culpă”, a precizat Andreea Pop.

Cele două femei au fost audiate de polițiști, ele fiind cercetate și pentru distrugere din culpă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
La ce alte pericole se expun fumătorii, în afară de cancer?