Prima pagină » Știri » Două turiste din Germania au cerut ajutorul Salvamont, în Munții Făgăraș, speriate de vreme

Două turiste din Germania au cerut ajutorul Salvamont, în Munții Făgăraș, speriate de vreme

Două turiste din Germania au cerut ajutorul Salvamont, în Munții Făgăraș, speriate de vreme
Două turiste din Germania au cerut, duminică, ajutorul Salvamont, anunțând că sunt epuizate după ce au ajuns prin ploaie, vânt și ceață la o altitudine de peste 1.700 de metri, în zona cabanei Suru din Munții Făgăraș, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Salvamont Sibiu intervine, duminică, în zona cabanei Suru din Munții Făgăraș, după apelul de ajutor făcut de două turiste din Germania care au anunțat că sunt epuizate, după ce au mers prin ploaie, vânt și ceață.

„Două turiste germane au solicitat ajutorul salvamontiștilor întrucât sunt epuizate. Ele se află în zona de creastă a munților Fagarașului, la Sud de cabana Suru. Turistele au ajuns în această stare după ce au mers câteva ore pe ploaie, vânt și ceață la altitudine de peste 1.700 metri”, a declarat Adrian David, șeful Serviciului Salvamont Sibiu.

O echipă de intervenție Salvamont Sibiu a plecat spre locul indicat de turiste.

Potrivit salvatorilor, intervenția este dificilă deoarece condițiile meteo sunt total nefavorabile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!