Prima pagină » Știri politice » Drum deschis pentru „senatorul” Klaus Iohannis / PNL a depus proiectul pentru modificarea legii

Drum deschis pentru „senatorul” Klaus Iohannis / PNL a depus proiectul pentru modificarea legii

Senatorul Daniel Fenechiu a confirmat miercuri că Partidul Național Liberal (PNL) a depus în Parlament un proiect privind modificarea legislației, astfel încât să permită președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Proiectul prevede ca președintele aflat în ultimele 3 luni de mandat poate candida ca independent pe listele unui partid.

Planul liberalilor presupune modificarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, astfel încât să permită includerea pe listele unui partid politic a președintelui în funcție.

Grupul PNL pregătește ceva și o să vă anunțe în mod transparent în scurtă vreme ce pregătesc. Are legătură cu posibilitatea oricărei persoane care nu are interzis dreptul de a candida constituțional la președinția României să poată candida, a declarat senatorul liberal.

Întrebat dacă modificarea se bazează pe un amendament similar celui utilizat de Ion Iliescu în urmă cu două decenii, Fenechiu a respins această comparație: „Cu siguranță nu, pentru că noi nu lucrăm pentru Ion Iliescu”.

Ce prevede proiectul de lege

Modificarea propusă de PNL prevede că președintele aflat în ultimele 3 luni de mandat poate candida ca independent pe listele unui partid, alianță politică sau alianță electorală pentru un loc în Parlament, ca deputat sau senator.

Astfel, la articolul 52 din Legea 208/2015 se propune un nou articol care prevede că „nu se admit candidaturi independente pe listele de candidați depuse de partidele politice, alianțele politice sau alianțele electorale, cu excepția situației președintelui României, în funcție la data alegerii Camerei Deputaților și Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, care poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianțe politice sau alianțe electorale pentru obținerea unui mandat de deputat sau senator. În cazul în care este ales deputat sau senator, președintele Românieie este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de deputat sau senator și cea de președinte”, se arată în document.

Constituția interzice președintelui în funcție să fie membru al unui partid politic

Fenechiu a explicat că actuala Constituție a României interzice doar anumitor categorii de persoane să candideze, cum ar fi magistrații, judecătorii Curții Constituționale și Avocatul Poporului. Însă, în opinia PNL, cei care nu fac parte din aceste categorii ar trebui să aibă dreptul de a candida.

În opinia Partidului Național Liberal, trebuie să poată candida. Și atunci, cu siguranță amendamentul nostru vizează exact acest aspect, a adăugat senatorul.

Susținere deschisă pentru Klaus Iohannis

Daniel Fenechiu a menționat că l-a susținut pe Klaus Iohannis în ambele campanii prezidențiale și consideră că experiența unui fost președinte ar fi extrem de valoroasă în activitatea parlamentară.

Să-ți servești patri în orice poziție este o chestiune onorantă. Acuma cred că fiecare, în raport de nivelul lui de apreciere, poate să spună dacă este o chestiune mai mult sau mai puțin onorantă să-ți servești România. Să-ți valorifici experiența într-o zonă în care experiența ta este utilă, cred că este onorat pentru oricine, a adăugat senatorul PNL.

Marcel Ciolacu: Presupun că domnul Iohannis nu vrea să candideze pe listele PSD

Întrebat miecuri despre această intenție a președintelui Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu a declarat: „nu am discutat, deoarece domnul Iohannis, presupun, că nu vrea să candideze pe listele PSD. Nici PSD nu vrea să îl primească”. (detalii AICI)

Pentru ca legea să fie modificată în Parlament este necesar să fie votată cu majoritate, ceea ce înseamnă că este nevoie și de votul parlamentarilor social-democrați.

Administrația Prezidențială a reacționat marți pe acest subiect, precizând că Iohannis își va încheia mandatul la termen și nu intenționează să demisioneze.

CITEȘTE ȘI:

PNL discută posibilitatea ca Iohannis să candideze la Senat fără să demisioneze din funcția de președinte

Marcel Ciolacu: Presupun că Iohannis nu dorește să CANDIDEZE pe listele PSD. Și nici PSD-ul să-l primească

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zăpada mieilor. Drumarii fac apel ca în minivacanța de Paște să se circule cu prudență, în condiții de iarnă
Digi24
Xi Jinping îi îndeamnă pe înalţii comandanţi militari chinezi să renunţe la „aerele de superioritate”
Cancan.ro
Ce i-a adus sfârșitul lui Mircea Lucescu, de fapt! Ovidiu Ioanițoaia a făcut dezvăluirea!
Prosport.ro
Mircea Lucescu i-a spus ultima sa dorință doctorului Dragoș Vinereanu, șeful Secției de Cardiologie a Spitalului Universitar
Adevarul
Cine a fost, de fapt, Iuda Iscarioteanul? O analiză a specialiștilor moderni asupra profilului psihologic al „vânzătorului de Hristos”
Mediafax
Carne de miel în condiții improprii și mizerie. Amenzi de peste de 3,8 milioane de lei date de ANPC
Click
Locul din România unde primăvara arată spectaculos. Poți admira magnolii rare, vechi de un secol
Digi24
„Marina Militară va sparge blocada”. Rusia a trimis o navă de război pentru a însoți petrolierele în apele britanice
Cancan.ro
Ultimele luni din viața lui Mircea Lucescu. Adevărata boală de care suferea, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Radare fixe 2026: cand devin active si cum calculeaza viteza medie
Descopera.ro
Prea multă ciocolată te-ar putea ucide. Cât este prea mult?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ce să nu salvăm niciodată pe telefon? Foarte mulți oameni fac aceste greșeli!