Prima pagină » Știri » Explozie într-un bloc din Sibiu. Toți locatarii au fost evacuați

Explozie într-un bloc din Sibiu. Toți locatarii au fost evacuați

Explozie într-un bloc din Sibiu. Toți locatarii au fost evacuați
O explozie s-a produs, duminică după-amiază, într-un bloc de locuințe din municipiul Sibiu, nefiind anunțate victime, însă din motive de siguranță toți locatarii au fost evacuați, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, Bianca Săbău, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că o deflagrație s-a produs într-un bloc de locuințe de pe strada Hipodromului din municipiul Sibiu.

„Din primele informații nu există victime. Explozia s-a produs pe balconul unui apartament, acesta fiind singurul afectat, din informațiile care există până în prezent”, a declarat Bianca Săbău.

Potrivit acesteia, deocamdată nu se cunoaște cauza deflagrației sau împrejurările care au condus la acest eveniment, în cauză fiind făcute cercetări.

Bianca Săbău a precizat că, din motive de siguranță, toți locatarii blocului au fost evacuați, iar zona afectată a fost balizată de către echipele de intervenție, la fața locului deplasându-se mai multe echipaje de pompieri, SMURD și de Poliție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...