Prima pagină » Știri » Federația Sanitas PICHETEAZĂ Ministerul Sănătății timp de zece zile. Sindicaliștii amenință cu GREVĂ GENERALĂ

Federația Sanitas PICHETEAZĂ Ministerul Sănătății timp de zece zile. Sindicaliștii amenință cu GREVĂ GENERALĂ

Sindicaliștii Sanitas pichetează Ministerul Sănătății și anunță ample acțiuni de protest, mergând până la grevă generală, dacă organizația nu va fi consultată în legătură cu noul proiect al Legii sănătății

Sindicaliștii Sanitas pichetează Ministerul Sănătății din 7 până în 18 mai și anunță ample acțiuni de protest, mergând până la grevă generală, dacă organizația nu va fi consultată în legătură cu noul proiect al Legii sănătății, a anunțat, marți, președintele federației, Leonard Părăscu.

„În intervalul 7-18 mai, Federația Sanitas va organiza pichete în fața Ministerului Sănătății, timp de două ore, în fiecar zi, la care vor participa membrii organizației din toată țara. Estimăm că vor fi minimum 50 și maximum 200 de persoane care vor protesta în fiecare zi în fața Ministerului Sănătății în acest interval”, a spus Leonard Bărăscu, într-o conferință de presă.

De asemenea, sindicaliștii Sanitas vor ca din 25 mai să declanșeze alte acțiuni de protest, cum ar fi un miting de amploare în Capitală, la care să participe 10.000 de oameni din toată țara, dar și grevă generală.

„Legea sănătății trebuie să aibă caracter social, să fie o lege socială și pentru cei 65 la sută dintre români care abia trăiesc de la o zi la alta. Întrucât nu am fost consultați în legătură cu noul proiect, deși am cerut în repetate rânduri conducerii Ministerului Sănătății, Sanitas declaranșează, începând de miercuri, o campanie de strângere de semnături pentru respingerea proiectului Legii sănătății în forma actuală. În acțiunea de strângere de semnături vor fi cooptați și pensionarii. Campania va avea loc în spitale, în spații publice, în parcuri”, a spus președintele Federației Sanitas, într-o conferință de presă.

Totodată, din 2 mai și până în 7 iunie, o caravană Sanitas va circula prin toată țara pentru a discuta cu membri ai federației, dar și cu oameni de peste tot despre proiectul noii Legi a sănătății.

Sindicaliștii cer deblocarea posturilor

Liderii Federației Sanitas cer Ministerului Sănătății o întâlnire de urgență pentru a explica punctul lor de vedere în cazul proiectului noii Legi a sănătății. Sindicaliștii spun că sunt împotriva noii legi, în care nu se regăsește aproape 70 la sută din populația României și al cărei scop este în principal privatizarea sănătății.

„La celelalte proiecte de legi au fost consultări naționale, acum legea se face pe șest. Oamenii nu știu despre ce este vorba, fiind puși în fața unui fapt împlinit, niciodată nu a fost o presiune atât de mare de la cel mai înalt nivel asupra legii sănătății. Am cerut ca, fiind an electoral, legea să fie amânată, dar presiunile se fac tocmai pentru ca ea să apară cât mai curând. O privatizare masivă în sănătate nu este benefică”, a spus și vicepreședintele federației sindicale, Adrian Bârcă.

„Noua lege trebuie să fie acceptată de marea majoritate. Nu înțelegem de ce Guvernul vrea să aducă o lege care să încurajeze privatul, al cărui singur scop este să obțină profit”, a mai spus Adrian Bârcă.

Federația cere totodată revenirea la salarizarea din iunie 2010, deblocarea de urgență a posturilor vacante din sistem și eliminarea limitei de 70 la sută din bugetul unității sanitare privind cheltuielile de personal, aceasta din urmă în condițiile în care 70 la sută din spitalele din România depășesc acest procent.

Sindicaliștii Sanitas susțin că în sistem este un deficit de 50.000 de posturi și cer deblocarea măcar a jumătate dintre acestea.

Ministrul Sănătății, Ritli Ladisalu, declara recent că până la sfârșitul lunii aprilie vor fi gata și celelalte capitole ale Legii sănătății, în prezent fiind în dezbatere pe forum doar capitolul „Spitale”.

Traian Băsescu a cerut Guvernului să lanseze mai repede în dezbatere publică noua lege a sănătății

Președintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să lanseze mai repede în dezbatere publică noua lege a sănătății, el avertizând asupra riscului ca actualul sistem de sănătate să se prăbușească în timp ce autoritățile își acordă termene largi pentru a privi la proiectul de lege.

„Dacă tot vorbim de responsabilitate, am înțeles că ne-am luat termene largi să privim în continuare la legea sănătății. Priviți, priviți la această lege până când se va prăbuși actualul sistem de sănătate. Recomandarea mea este că poate scurtați termenul și poate lansați mai repede legea în dezbatere”, declara șeful statului, adresându-se membrilor Guvernului prezenți la ceremonia de depunere a jurământului de către ministrul Mediului, Attila Korodi.

Angajarea de personal fără aprobarea Ministerului Sănătății, utilizarea la capacitate maximă a resurselor tehnice și umane din spital prin acordarea asistenței medicale în regim privat, la cererea pacienților și atragerea de investiții private în spitalul public sunt doar câteva dintre prevederile cuprinse în primul capitol din proiectul Legii sănătății, postat pe site-ul Ministerului Sănătății, la secțiunea Forum Reforma în Sănătate.

Astfel, spitalele ar putea fi transformate în fundații, ceea ce ar pemite managerilor să facă angajări fără aprobarea Ministerului Sănătății și fără restricțiile existente în prezent privind angajarea unei persoane după plecarea din sistem a altor șapte, precum și să încheie parteneriate public-private.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
2026: Ce alcoolemie îți suspendă permisul și când ajungi direct la dosar penal? Limitele exacte din lege
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică