Prima pagină » Știri » Florin Cîțu, despre un eventual val de Covid „S-ar putea să fie ceva, dar nimic din ce a fost”

Florin Cîțu, despre un eventual val de Covid „S-ar putea să fie ceva, dar nimic din ce a fost”

Radu Cristian
Florin Cîțu, despre un eventual val de Covid „S-ar putea să fie ceva, dar nimic din ce a fost”

Premierul Florin Cîţu este de părere că România nu ar trebui să se confrunte cu un al patrulea val al pandemiei de COVID-19, având în vedere că există vaccinuri disponibile în țara noastră și populaţia se poate imuniza. Șeful executivului a declarat vineri, la Botoşani, că va susține ca economia să rămână deschisă și să nu mai existe niciun fel de restricții.

„Dacă ne vaccinăm, nu ar trebui să avem niciun val patru. S-ar putea să fie ceva, dar nimic din ceea ce a fost până acum. Singura soluţie este să ne vaccinăm. Nu mi se pare normal să mai închidem economia când avem aceste vaccinuri. Eu voi susţine ca economia să rămână deschisă, să nu mai avem niciun fel de restricţii, pentru că nu trebuie ca cei care s-au vaccinat să mai sufere. Trebuie să meargă înainte”, a spus Cîţu.

Premierul Florin Cîţu a avut, vineri, o întâlnire cu primarii Partidului Naţional Liberal din judeţul Botoşani pe tema proiectelor de investiţii.

Florin Cîțu: Vaccinarea cred că și-a atins obiectivul, acela de a scăpa de pandemie

Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi seara, la Digi24, că vaccinarea şi-a atins obiectivul pentru momentul actual, iar varianta Delta a virusului reprezintă un pericol, însă nu ar trebui să fie o mare problemă deoarece în România cetăţenii se pot vaccina oricând, oriunde şi cu toate tipurile de vaccin aprobate.

„Vaccinarea cred că şi-a atins, din punctul meu de vedere, obiectivul pentru acest moment. Am avut acum câteva zile, în Bucureşti, zero persoane infectate cu coronavirusul. Acesta este de fapt obiectivul vaccinării, de a scăpa de pandemie. În acelaşi timp, din punctul meu de vedere, am făcut ceea ce am spus (…). Spuneam că vom putea să avem capacitatea să ajungem la 110.000 de persoane să vaccinăm pe zi. Am făcut acest lucru, statul a făcut acest lucru. Am creat această oportunitate pentru cei care vor să se vaccineze. Cei care nu vor să se vaccineze îşi asumă consecinţele”, a afirmat prim-ministrul, la Digi 24.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV! Ambasadorul Japoniei, dezvăluire surprinzătoare: „Nadia Comăneci”, numele asociat cu România
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
Cum arăta Casa Mița Biciclista înainte să devină un loc exclusivist. A fost naționalizată de comuniști și a ajuns să găzduiască familii fără adăpost
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Parlamentul intră în alertă! Luni, vot decisiv pentru legile PNRR
Click
Transalpina, luată cu asalt de turiștii străini. Cât costă câteva dintre celebrele preparate tradiționale de la stână
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Telescopul Webb a descoperit un roi de galaxii neobișnuit de matur pentru Universul timpuriu