Fost consilier despre primarul din Șelimbăr: A fost Dumnezeul aici, numai unde voia el se construia

Fost consilier despre primarul din Șelimbăr: A fost Dumnezeul aici, numai unde voia el se construia

„Maricuța și cu secretara au făcut ce au vrut ei. Ei erau Dumnezeul aici. El a venit și și-a îmbogățit toți prietenii lui. Maricuța a fost Dumnezeul aici, numai unde voia el se construia”, a declarat presei Vasile Mironescu, fost consilier local în comuna Șelimbăr, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La rândul său, Doru Șandru, fost viceprimar al comunei Șelimbăr, a povestit presei că ani de zile hărțile cadastrale ale comunei s-au aflat „în biroul primarului”, fără a fi puse la dispoziția Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

„Mecanismul a fost simplu: în momentul în care a ajuns primar, primul lucru l-a angajat în funcție pe fostul primar, pe Ioan Tatu. Cred că în jur de vreo zece ani Cadastrul nu a avut hărțile Șelimbărului, toate hărțile și punerea în posesie stăteau la primar în sertar. El foarte mult timp nu a vrut să elibereze titlurile de proprietate fiindcă a mers pe un șantaj în sensul că el cumpăra terenurile până să elibereze titlul de proprietate, până ca omul să știe unde are vechiul amplasament pe un antecontract, pur și simplu împuternicea pe cineva să facă o procură să poată să vândă cui voia el prin fel și fel de oameni”, a declarat Doru Șandru.

Acesta se declară convins că, în acest moment, odată fiind declanșată ancheta DNA, „sute de oameni vor avea curajul să vină să vorbească”.

„Sunt sute de oameni care, sunt ferm convins, că din momentul ăsta vor avea curajul să vină să vorbească, vor fi foarte multe nulități absolute ale contractelor abuzive care s-au făcut, sunt oameni din Rășinari, oameni din Șelimbăr, din Mohu, din Veștem, care pur și simplu au fost constrânși să-și vândă terenul și ei, de fapt, nu știau unde au terenul, nu l-au văzut niciodată”, a mai spus Doru Șandru.

Acesta a explicat că multe terenuri au fost obținute abuziv și de la sași plecați în Germania care au fost convinși să-și cedeze terenurile pe sume derizorii.

„Cu sașii din Germania, au mers în Germania, au făcut niște procuri, le-au dat niște bani la oameni, i-au mințit că nu mai au teren și oamenii și-au vândut terenuri pe bani puțini, i-au făcut lui sau cui trebuia niște procuri și au venit și și-au luat terenuri foarte importante, cu poziții foarte bune, pe care el, ulterior, prin oamenii lui le-a vândut la prețuri exorbitante, de milioane de euro”, a explicat fostul viceprimar din Șelimbăr.

Potrivit acestuia, „Maricuța este cel mai bogat primar din România”.

„Eu zic că, la ora actuală, Maricuța este cel mai bogat primar din România, prin terenurile pe care le deține prin interpușii lui și chiar prin banii pe care îi are. La proprietatea lui de pe DN 1, noi îi spunem Casa Poporului, fiindcă de multe ori l-am asemuit cu Ceaușescu, și are o mentalitate ca Ceaușescu, totul sau nimic, și un om care gândește în felul ăsta a trebuit să-și facă o super casă, cred că are o valoare de peste 3-4 milioane de euro investiția respectivă, de multe ori ne-am pus întrebarea și cum de a avut curajul să o construiască, că din salariul de primar chiar nu știu cum poți să-ți construiești așa ceva. Cred că, personal, nu are niciun teren, el folosește câteva persoane apropiate prin care lucrează și cred că are în jur de 200 de hectare numai pe Șelimbăr”, mai spune Doru Șandru.

El susține că „abuzurile” primarului erau cunoscute de toată lumea.

„Abuzurile lui erau știute de toată lumea, toți oamenii îngenuncheau în fața lui, a știut să-i cumpere, avea un mod extraordinar de a cumpăra oamenii, începând de la o sticlă de vin, o sponsorizare de doi bani, până la a da locuri de casă. Aici a fost un joc foarte important în ultimii opt ani de zile, că mulți oameni cu funcții în Sibiu îsi făceau mutații pe Șelimbăr și li se dădeau copiilor lor locuri de casă și, în felul acesta, într-un fel îi cumpăra, când avea nevoie de ei îi suna și le cerea protecție”, mai spune Doru Șandru.

Potrivit ultimei declaratii de avere depuse de Daniel Maricuța, primarul din Șelimbăr deține terenuri în Avrig, Sadu și Șelimbăr și imobile în Șelimbăr, Mohu, Avrig, Sibiu și Sadu. De asemenea, Daniel Maricuța are ceasuri în valoare de 12.000 de euro, set de tacâmuri în valoare de 4.000 de euro și cai de rasă în valoare de 455.100 de euro.

În aceeași declarație de avere, Maricuța scrie că nu are depozite bancare, dar are plasamente, investiții sau împrumuturi acordate mai multor firme din județ.

La capitolul venituri obținute, Daniel Maricuța a scris salariul de primar de la Primăria Șelimbăr, în sumă de 30.180 de lei, 10.000 de euro din vânzarea de cai, dar și salariul obținut de soția sa, director al firmei Vinaria Sibiu, în sumă de 24.204 lei.

La ora transmiterii acestei știri, primarul Daniel Maricuța și reprezentanți ai DNA se află încă în sediul Primăriei Șelimbăr, unde accesul presei este restricționat.

Când a ajuns la sediul primăriei, însoțit de reprezentanții DNA, Daniel Maricuța a refuzat să facă declarații presei.

Procurorii DNA Alba fac percheziții în 61 de locuri din județele Sibiu, Brașov, Ilfov și Neamț, inclusiv la Oficiul de Cadastru Sibiu, la Primăria Șelimbăr și la locuința primarului, într-un dosar vizând fapte de corupție din perioada 2005-2015, care ar avea legătură cu retrocedarea unor terenuri. În județul Sibiu, perchezițiile DNA vizează Primăria Șelimbăr, Oficiul Județean de Cadastru, dar și locuința primarului din comuna Șelimbăr, Daniel Maricuța.

Directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu, Puiu Fesan, afirma ca instituția pe care o conduce a fost solicitată să pună la dispoziția DNA documente legate de retrocedarea unor terenuri în comuna Șelimbăr, probabil în urma unor reclamații venite de la cetățeni. Potrivit acestuia, anchetatorii s-au prezentat la sediul instituției din Sibiu cu o listă de nume și au solicitat documente care vizează aceste persoane.

„Au venit dânșii cu vreo 10-15 nume și am dat la Carte Funciară să scoată încheierile, să scoată titlul de proprietate, procesul-verbal de punere în posesie, tot absolut”, a spus Puiu Fesan.

Potrivit acestuia, nu este pentru prima dată când reprezentanții DNA solicită astfel de documente de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu.

În ancheta DNA sunt vizați primarul comunei Șelimbăr, Daniel Maricuța, secretarul comunei, specialistul în cadastru, consilierul personal al primarului Maricuța, dar și alți consilieri locali și foști aleși ai comunei Șelimbăr. De asemenea, sunt vizați mai mulți notari publici din Sibiu, printre care Victoria Bianu, Radu Bucșa, Mariana Tolciu, Tudor Tolciu și Dorin Suciu, arată sursele citate.

În plus, sunt verificate sediile mai multor societăți comerciale din județ conduse, potrivit anchetatorilor, de primarul Daniel Maricuța, prin interpuși.

Surse care citează documente ale anchetatorilor susțin că, în cauză se fac cercetări „sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, în legătură cu dobândirea de terenuri pe raza comunei Șelimbăr de la persoane îndreptățite la reconstituire și la eliberarea titlurilor de proprietate, membrii grupului creându-și un avantaj patrimonial estimat la 114.340.750 euro”.

De asemenea, sursa citată arată că Daniel Maricuța deține din anul 2000 funcția de primar al comunei Șelimbăr și ar fi constituit, împreună cu persoane din Primăria Șelimbăr, o grupare infracțională „ce avea ca scop dobândirea de terenuri aflate pe raza comunei Șelimbăr de la persoane care erau îndreptățite la reconstituire și vânzarea acestor terenuri investitorilor la preț mare”.

Conform acelorași surse, primarul și Elena Scumpu indicau potențialilor cumpărători de teren să cumpere de la Ioan Iuga, asigurându-i că astfel nu vor avea probleme cu obținerea documentelor de construcție – PUG, PUZ, certificate de urbanism, autorizații de construire.

În timp, la rețeaua înființată de Daniel Maricuța au aderat și alte persoane, printre care consilierul local Pavel Nicolae Mustață, consilierul și fostul viceprimar din Șelimbăr Constantin Deac, fostul primar din aceeași localitate Ioan Tatu.

Potrivit aceleiași surse, Daniel Maricuța „a fost beneficiarul sumelor de bani încasate și cel care lua deciziile în cadrul grupului infracțional, singurul criteriu fiind interesele patrimoniale personale sau ale membrilor grupului”.

Conform acelorași surse, sumele de bani rezultate din valorificarea terenurilor au fost supuse unor acțiuni de reciclare prin transferuri succesive între conturile oamenilor de încredere ai lui Maricuța, investite în acțiuni la fonduri de investiții.

„De asemenea, sume mari de bani au fost scoase în numerar, parte dintre acestea fiind depuse în conturile numitului Ioan Daniel Maricuța, societăților controlate de acesta cu diferite titluri (împrumut, creditare societate, depunere numerar). Extragerile de numerar s-au întins pe parcursul mai multor ani, scopul acestor operațiuni succesive a fost acela de a pierde urma banilor proveniți din infracțiuni pentru ca aceștia să dobândească aparența unei proveniențe licite”, mai arată sursele menționate.

Potrivit surselor citate, valoarea totală a bunurilor dobândite prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor ce le reveneau în calitate de membri ai comisiei comunale constituită în temeiul art. 12 din Legea 18/1991 în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituire sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate este estimată la 114.340.750 euro.

În plus, anchetatorii au stabilit că în comuna Șelimbăr s-au construit mai multe cartiere de case și blocuri și au administrat probe potrivit cărora niciun dezvoltator nu putea obține autorizație de construire, avize decât dacă gruparea infracțională condusă de primarul Daniel Maricuța obținea foloase materiale.

Conform surselor citate, în schimbul eliberării autorizației, avizelor, documentelor pentru întabulare un dezvoltator care a construit mai multe blocuri i-a oferit lui Daniel Maricuța, „cu titlul de mită, apartamente în valoare de aproximativ 2 milioane euro”.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Trei zodii, weekend agitat. Vin probleme peste probleme
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer