Prima pagină » Știri » Fost șef SPP: SRI, implicat în construirea dosarului Belina

Fost șef SPP: SRI, implicat în construirea dosarului Belina

Fost șef SPP: SRI, implicat în construirea dosarului Belina
Detalii în articol

„Am făcut referire la modul în care s-au întocmit unele dosare penale și aici am abordat dosarul domnului Voicu, domnului Voiculescu, doamnei Olguța Vasilescu,, domnului Grebă și dosarul Belina, având în vedere datele pe care le-am avut înainte de a se face publice elementele din dosarul Belina”, a declarat Dumitru Iliescu, după cea de-a doua sa audiere.

Generalul Iliescu susține că SRI a fost implicat în elaborarea tuturor acestor dosare. „Elementul comun al acestor dosare este implicarea SRI în construirea lor. Au fost vizate persoane care erau incomode, se căuta căi de a fi scoase din zona de decizie politică, administrativă”, a afirmat Dumitru Iliescu.

Întrebat dacă actuala conducere a Serviciului s-a implicat în dosarul Belina, Iliescu a răspuns: „Nu actuala conducere, nu am avut asemenea elemente. Au fost elemente însă că anumite persoane din SRI s-ar fi implicat în această chestiune”.

Dumitru Iliescu a spus că a indicat comisiei „persoanele vizate” în dosarul Belina, dar a refuzat să le indice presei.

Imediat după audiere, președintele Comisiei de Control a SRI, Claudiu Manda, a declarat că Dumitru Iliescu ” a făcut referire la cazul Belina, a arătat o corespondență cu cineva din presă, între 20-28 august. Corespondența dovedește că se pregăsește un dosar, informațiile pe care le-a avut erau din interiorul SRI, spunea că directorul și prim adjunctul nu cunoașteau aceasta informații”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Nici măcar un român printre noii ambasadori UE? Adevărul dur rostit de un expert în negocieri europene
Mediafax
Presa maghiară:„România, în pragul falimentului de stat”. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei
Click
Cum a pierdut un bărbat 13 milioane de euro la Loto. Premiul uriaș „i-a scăpat” printre degete
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Fiica lui Liviu Vârciu s-a angajat în America. Unde lucrează Carmina, de fapt: 'De ce să îmi fie rușine?'
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
TOP 5 Cele mai păguboase mașini second-hand disponibile în România în 2026
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Ce se întâmplă când mergeți cu anvelope diferite pe aceeași punte? (P)