General Electric: România are un potențial imens privind producția de biomasă

General Electric: România are un potențial imens privind producția de biomasă
Publicat: 16/09/2015, 07:08
Actualizat: 16/09/2015, 08:17

Un exemplu de cultură energetică este rapița, din care se produce biocombustibil. În 2014, România a înregistrat o producție record de rapiță, de peste un milion de tone, aproape dublu față de anul anterior, de pe cele 423.237 de hectare cultivate. Datele Ministerului Agriculturii arată că aceasta a fost cea mai mare producție consemnată după 1970.

„În ceea ce privește energiile regenerabile, atenția poate fi îndreptată și către biomasă, dat fiind că România are un potențial imens pentru producția acestei resurse, cu peste 1 milion de hectare de terenuri neutilizate, care ar putea fi folosite pentru culturi energetice”, a spus Colțeanu.

Spre comparație, suprafața terenurilor arabile utilizate din România este, potrivit celui mai recent recensământ, din 2010, de 8,3 milioane hectare.

În opinia sa, România este o țară bogată în resurse și, implicit, oferă multe oportunități de dezvoltare în sectoare precum IT, petrol și gaze naturale, energie, sănătate.

„Mai mult, potențialul uman din această țară este o resursă foarte valoroasă. Dacă privim toate aceste realități din punct de vedere comercial, este evident că, în următorii ani, România va deveni un important pol economic”, a precizat oficialul GE.

Colțeanu consideră totodată că eficiența energetică este absolut obligatorie, dacă România dorește să își atingă obiectivele agreate la nivelul Uniunii Europene privind independența energetică.

„În România, eficiența energetică reprezintă o resursă importantă pentru dezvoltare durabilă, deoarece permite țării să își atingă în termen mai scurt obiectivele: consolidarea securității energetice, reducerea consumului primar de energie, reducerea nivelului de emisii de gaze cu efect de seră în mod fiabil, îmbunătățirea competitivității industriei, creșterea randamentului investițiilor datorită economiilor globale, dezvoltare economică, crearea de locuri de muncă și livrarea de energie la prețuri accesibile”, a adăugat Colțeanu.

Reprezentantul grupului energetic spune că România este o țară foarte importantă pentru GE, fiind prezent pe plan local de peste 30 de ani, dar, „ca orice investitor pe termen lung”, este esențial să se poată baza „pe legi și politici clare, pe transparență și pe consultarea mediului de afaceri”.

Oficialul GE a afirmat totodată că în România există un potențial ridicat de investiții atât în domeniul energiei, cât și în infrastructură, cercetare și sănătate.

„Toate acestea vor contribui în timp la creșterea economică sustenabilă însă, pentru realizarea acestor proiecte, este necesara îmbunătățirea cadrului legislativ pentru a permite investitorilor să își facă planuri de afaceri realiste”, a precizat Colțeanu.

Pe plan local, GE are o unitate de producție pentru echipamente energetice, fabrica Lufkin din Ploiești, unde produce echipamente de extracție pentru industria petrolului și gazelor naturale. Aceasta este singura unitate de producție Lufkin din afara SUA. Produsele fabricate la Ploiești sunt distribuite către clienții GE din emisfera estică, din Rusia până în Orientul Mijlociu și Indonezia.

„România este o țară foarte importantă pentru GE – activitățile noastre de aici reflectând domeniile pe care ne concentrăm la nivel global și care reprezintă «core business-ul» companiei, respectiv energie, aviație, sănătate. De asemenea, România are o tradiție îndelungată în domeniul aviatic, ceea ce corespunde cu decizia companiei de a desfășura aici primele activități de producție ale GE Aviation din sud-estul Europei”, a mai spus Colțeanu.

După implementarea unui program de investiții de mai multe milioane de dolari, fabrica Unison Engine Components (UEC) a devenit o unitate GE Aviation și produce piese pentru motoare de avion utilizate de cei mai importanți producători de aeronave, Boeing și Airbus. Mai mult, în fabrica din București sunt produse piese pentru cel mai nou motor cu reacție GE – LEAP – care va fi folosit la avioanele cu fuzelaj îngust de ultimă generație și care generează un consum de combustibil cu 15% mai redus față de motorul pe care îl va înlocui. De la lansarea sa, care a avut loc anul trecut, LEAP a dobândit o cotă de piață de 79%, iar GE a primit deja comenzi pentru 9.550 motoare LEAP, estimate la 134 miliarde dolari (preț de catalog), fiind motorul cu reacție cu cele mai bune vânzări din istoria GE.

În ceea ce privește eficiența energetică, reprezentantul GE spune că promovarea acesteia în oricare dintre sectoarele economiei poate genera avantaje semnificative, cum ar fi noi locuri de muncă, noi investiții, stimularea inovației. În plus, fondurile europene de care România poate beneficia ar contribui la creșterea eficienței energetice în multe sectoare ale economiei, iar parteneriatele public-private trebuie incluse în toate aceste eforturi de eficientizare.

„Aceste inițiative sunt necesare în multe dintre orașele din țară, unde ar trebui dezvoltate mai multe proiecte dedicate cogenerării de înaltă eficiență si sistemelor urbane de încălzire centralizată”, apreciază Colțeanu.

Acesta precizează că GE s-a concentrat anul trecut în România pe producerea de tehnologii pentru sectorul energiei și cel al sănătății, dată fiind cerința de infrastructură medicală mai performantă și modernizarea infrastructurii energetice.

„Anul acesta, sectorul energetic va continua să se dezvolte prin producția distribuită, ceea ce înseamnă că, în locul centralelor electrice de mari dimensiuni, investitorii pot construi unități de cogenerare foarte aproape de locul unde această energie va fi consumată. Printre avantajele acestui gen de producție energetică se numără costurile relativ moderate ale centralelor electrice cu capacitate redusă, posibilitatea de a se adapta cu ușurință la cererea de energie și nivelul redus de pierderi în transport si distribuție, având în vedere apropierea de locul de consum. Un alt aspect important este reprezentat de tehnologii de gestionare a rețelei mai bune, care permit conectări avansate ale energiei regenerabile la rețea. În plus, sistemul de sănătate necesită investiții și îmbunătățiri masive, iar specialiștii au nevoie de acces la tehnologii moderne complexe”, a mai spus reprezentantul GE.

Grupul american General Electric este prezent în România din 1984 și are peste 250 de angajați. De la motoare de aeronave și generare de energie până la servicii financiare și imagistică medicală, GE operează în peste 100 de țări și are aproximativ 300.000 de angajați la nivel global.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru...
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate...
Ce amendă riscă românii care stau la bloc și nu respectă legea. O femeie din...
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin...
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul...
Tragedie în stațiunea Mamaia. Un bărbat s-a înecat în mare, chiar în ziua de Florii
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Eliza Natanticu, la un pas de moarte după ce a luat o bacterie din spital:...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori