Prima pagină » Știri » Glumă periculoasă: o fetiță cu astm a fost strangulată cu un fular de un coleg de școală

Glumă periculoasă: o fetiță cu astm a fost strangulată cu un fular de un coleg de școală

Glumă periculoasă: o fetiță cu astm a fost strangulată cu un fular de un coleg de școală
O elevă în vârstă de 12 ani de la școala din localitatea ieșeană Ciortești a fost strangulată cu un fular de către un coleg de clasă, în joacă, directorul unității de învățământ reclamând că ambulanța a ajuns la fața locului după aproape o oră, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Iași, Anca Vâjiac, a declarat pentru MEDIAFAX că incidentul s-a petrecut în sala de clasă, o elevă fiind strangulată cu un fular de către un coleg.

„A fost o glumă din câte am înțeles, fiind implicați doi copii în vârstă de 12 ani. A fost sesizată Poliția, ne-am deplasat la fața locului și am început cercetări împreună cu Inspectoratul Școlar”, a spus Anca Vâjiac.

Directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Iași, Constantin Radu Calistru, a afirmat că un echipaj al Ambulanței a ajuns la școala din Ciortești și că în prezent fetei i se acordă îngrijiri medicale.

„Echipajul nostru este acolo. Starea fetei este bună. Eleva este conștientă și respiră normal. Va fi examinată medical și cel mai probail va fi adusă la Spitalul de Copii din Iași”, a declarat directorul medical al Ambulanței Iași.

Directorul școlii din Ciortești a reclamat, însă, că ambulanța a ajuns la fața locului după aproape o oră.

„În pauză, unul dintre copii a strâns-o pe fetiță cu un fular de gât. Elevul a plecat acasă, am chemat părinții să vină să îl ia. Fetița nu putea vorbi și nu putea sta în picioare. Mama ei a spus că a mai avut astfel de probleme, din cauza astmului. Fata a fost întinsă la orizontală pe una dintre catedre, înconjurată de mamă, profesori și câțiva elevi. Ambulanța a fost sunată acum aproape o oră. Vine de la Iași, sunt 45 de kilometri” a declarat directorul Școlii gimnaziale din Ciortești, Constantin Popa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană