Prima pagină » Știri » Grupul A-ha se destramă

Grupul A-ha se destramă

Membrii grupului pop A-ha au anunțat că se vor despărți, după 25 de ani de carieră și la doar câteva luni după ce cel mai recent album al lor a ajuns în primele zece poziții în topurile muzicale britanice, informează bbc.co.uk.

Membrii grupului pop A-ha au anunțat că se vordespărți, după 25 de ani de carieră și la doar câteva luni după cecel mai recent album al lor a ajuns în primele zece poziții întopurile muzicale britanice, informează bbc.co.uk.

„Am trăit, la propriu, aventura supremă a unui grup de băieți”, seafirmă în comunicatul emis de membrii trupei. Trioul norvegian aadăugat că această despărțire le va permite să se ocupe de”celelalte aspecte importante din viață, să participe la acțiuniumanitare, să facă politică sau orice altceva”.

Trupa s-a înființat în 1982 și a înregistrat primul succes trei animai târziu. Printre piesele grupului devenite celebre pe planinternațional, în anii 1980, se numără „The Sun Always Shines OnTV”, „Crying in the rain” și „Take On Me”.

Cel mai recent album al grupului, „Foot Of The Mountain”, marcheazăo revenire la rădăcinile muzicii pop electronice, după ce, înultimii ani, A-ha a compus mai mult balade melodioase. Acest albuma urcat până pe locul al cincilea în topul albumelor din MareaBritanie.

Cu toate acestea, trupa norvegiană nu a mai ajuns niciodată cuadevărat la faima de care se bucura în anii 1980, când solistulprincipal Morten Harket era un tânăr sex-simbol, iar membrii trupeierau urmăriți peste tot unde mergeau de o armată de fani.

Ei au doborât recordul mondial de spectatori prezenți la un concertlive, susținut pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în 1991,când 196.000 de persoane au plătit bilete pentru a veni să-iasculte.

Însă după dezamăgirea din 1993 provocată de albumul „MemorialBeach”, considerat un insucces comercial, trupa a intrat într-operioadă de pauză, reunindu-se abia după ce a fost invitată, în1998, să participe la concertul anual organizat în onoarealaureatului premiului Nobel pentru pace.

Atât solistul principal Morten Harket, cât și chitaristul PaulWaaktaar-Savoy, au lansat albume solo în această perioadă.

Trupa a anunțat că va organiza un turneu de rămas bun înainte de ase destrăma. Până în prezent, a fost confirmat doar concertul de laOslo, de pe 4 decembrie 2010.

Trupa a vândut peste 35 de milioane de albume la nivel mondial.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi