Prima pagină » Știri » Grupul deputaților PSD are un nou lider, după ce Daniel SUCIU a devenit ministru al Dezvoltării

Grupul deputaților PSD are un nou lider, după ce Daniel SUCIU a devenit ministru al Dezvoltării

Grupul deputaților PSD are un nou lider, după ce Daniel SUCIU a devenit ministru al Dezvoltării
Deputatul de Timiș Alfred Simonis este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, înlocuindu-l astfel pe Daniel Suciu, care a fost numit vicepremier și ministru al Dezvoltării, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Decizia luată, luni, de social-democrați vine în contextul în care liderul grupului Daniel Suciu a fost numit vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru numirea lui Daniel Suciu în funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării, precum și cel al lui Răzvan Cuc în funcția de ministru al Transporturilor.

Cei doi au depus, vineri, jurământul de învestitură în funcția pentru cele două portofolii.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 21 februarie a.c., următoarele decrete:

– Decret pentru numirea în funcția de membru al Guvernului a domnului Vasile-Daniel Suciu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării regionale și administrației publice;

– Decret pentru numirea în funcția de membru al Guvernului a domnului Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul transporturilor”, informează Administrația Prezidențială.

În iunie 2017, Simonis a rămas fără funcția de secretar al grupului deputaților PSD. Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților a propus atunci ca deputatul de Timiș să nu mai ocupe funcția de secretar al grupului, acesta având doar calitatea de membru de partid.

Deputatul PSD de Timiș nu a semnat o moțiune de cenzură ce-l viza pe Sorin Grindeanu. El a afirmat la acea vreme că excluderea premierului Grindeanu din PSD nu este statutară.

foto: cdep.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...