Guvernul lui DOAMNE AJUTĂ. Cum a umflat Ponta bugetul bisericilor în 2014

Guvernul lui DOAMNE AJUTĂ. Cum a umflat Ponta bugetul bisericilor în 2014
Publicat: 07/01/2015, 13:48
Actualizat: 27/06/2015, 19:56

Anii electorali au fost întodeauna mană cerească pentru Biserică. Anul trecut, Guvernul a alocat aproape 130 milioane lei pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult. Comparativ, o sumă mai mare a fost acordată de Guvern, pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult, în 2008, an de asemenea electoral, în perioada Cabinetului Tăriceanu, când fondurile alocate cu această destinație s-au ridicat la 266,6 milioane lei.

Din suma totală de aproape 130 milioane lei alocată anul trecut, Biserica Ortodoxă Română a primit 109,7 milioane lei, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara – 130.000 lei, Biserica Romano-Catolică – 2,9 milioane lei, Biserica Unită cu Roma – 2,6 milioane lei, Episcopia Reformată din Ardeal – 580.000 lei, Episcopia Reformată de Piatra Craiului – 387.000 lei, Biserica Evanghelică – 75.000 lei, Episcopia Evanghelică Luterană – 90.000 lei, Biserica Unitariană din Transilvania – 75.000 lei, Arhiepiscopia Armeană – 50.000 lei, Biserica Rusă de Rit Vechi – 280.000 lei, Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste – l03.000 lei, Biserica Creștină După Evanghelie – 250.000 lei, Uniunea Penticostală- Biserica lui Dumnezeu Apostolică – 3 milioane lei, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – 75.000 lei, Federația Comunităților Evreiești -Cultul Mozaic – 7 milioane lei, Cultul Musulman – 670.000 lei, relevă un document oficial.

Fondurile au fost acordate pentru restaurarea și conservarea lăcașurilor de cult, pentru amenajarea și întreținerea muzeelor deținute de unitățile de cult, pentru construirea și repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităților de învățământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult, pentru achiziționarea de imobile necesare desfășurării activității unităților de cult și de asistență socială și medicală susținute de acestea, pentru construirea, amenajarea și repararea clădirilor având destinația de așezăminte de asistență socială și medicală ale unităților de cult, pentru activitățile de asistență socială și medicală susținute de acestea, precum și pentru susținerea unor acțiuni cu caracter intern și internațional realizate de cultele religioase din România.

În ultimii ani, conform unui document similar, bugetul alocat pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult s-a ridicat la 266,664 milioane lei în 2008, 105,259 milioane lei în 2009, 82,703 milioane lei în 2010, 84,785 milioane lei în 2011, 64,264 milioane lei în 2012 și 35 milioane lei în 2013.

Politică pro PSD în Biserică

Banii alocați de Guvern cultelor și implicarea bisericii în politică au reprezentat un subiect de dezbatere la finele anului trecut, când, înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, conform imaginilor furnizate de presa locală, PS Iustin Sigheteanu, episcop vicar al Maramureșului și Sătmarului, i-a îndemnat pe credincioșii din județele Satu Mare și Maramureș prezenți la slujbă, în fața unor politicieni din coaliția de guvernare, să se prezinte la urne și să îl voteze pe cel pe care l-a definit ca fiind „al nostru, un creștin ortodox, care își face semnul Sfintei Cruci”.

Printre politicienii indicați atunci de presă ca fiind la slujbă au fost deputatul de Satu Mare Ovidiu Silaghi și președintele CJ Satu Mare, ambii din Partidul Liberal-Reformator condus de Tăriceanu, care l-a susținut pe liderul PSD, premierul Victor Ponta, în alegerile prezidențiale.

Potrivit acelorași imagini, episcopul vicar a cerut preoților să se așeze în frunte și să îi conducă pe credincioși la urna de vot, după slujba de duminică.

„Părinții, vă puneți în fruntea credincioșilor, așa v-am spus, da ? De la biserică nu îi lăsați, nu doar că îi îndemnați. Vă puneți în fruntea credincioșilor și de la biserică, direct la vot în haină preoțească”, a cerut episcopul.

Tot presa locală a prezentat imagini cu un alt preot, și anume părintele duhovnic Sebastian de la Mănăstirea Țeghea din județul Satu Mare, care, avându-l alături pe liderul organizației județene a PSD, Mircea Govor, le spune credincioșilor din biserică: „Este în jurul nostru și Mircea Govor, care și el este ortodox, este împreună cu noi și ne îndeamnă și el să fim uniți și să votăm cu cei care sunt ortodocși, cu Victor Ponta, căci el poate să ne unească !”.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, a declarat atunci pentru MEDIAFAX că toate cazurile în care preoții s-au implicat în campania electorală vor fi cercetate de instanțele de judecată bisericească eparhiale, potrivit regulamentelor de disciplină bisericească.

Ulterior, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a primit gratuit de la Guvern, în proprietate, imobile ale statului pe care în prezent le are în administrare, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, un imobil fiind acordat gratuit și Mănăstirii Polovragi din județul Gorj.

Onoruri din partea Patriarhului pentru politicieni

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, întrebat cum vede implicarea unor preoți ortodocși în campanie, a răspuns: „De ce dacă preoții de la alte culte religioase își îndeamnă credincioșii să voteze cu Iohannis, de ce BOR nu are dreptul să facă lucrul ăsta?”.

De altfel, pentru contribuția adusă de Liviu Dragnea în renovarea mai multor lăcașe de cult, Patriarhul Daniel l-a recompensat pe vicepremier, în 12 octombrie, la mănăstirea Hurezi, cu ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Conform cutumei bisericești, soborul de preoți, în frunte cu patriarhul, i-au cântat lui Liviu Dragnea „Vrednic este”.

A doua zi, în 13 octombrie, în Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea nr. 866/2014 prin care șase vile și o sală polivalentă din stațiunea Durău, județul Neamț, au trecut în proprietatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Imobilele în cauză – vilele „Floare de Colț”, „Crinul”, „Toporașul”, „Ghiocelul”, „Bujorul”, „Viorica” și de „sala polivalentă”, denumirea imobilului care adăpostește Centrul Daniil Sihastru – se aflau în proprietatea Secretariatului pentru Culte, dar erau administrate gratuit din 1990 de Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Totodată, pentru „ajutorul acordat la construirea Catedralei Mânturii Neamului”, Patriarhul Daniel i-a acordat, lui Victor Ponta o icoană și Ordinul „Sfântul Apostol Andrei”, Ocrotitorul României și al Catedralei Mântuirii Neamului. Șeful BOR i-a recitat și o rugăciune specială de mulțumire. Totul s-a întâmplat în 22 septembrie, când premierul – însoțit de ministrul de Interne, Gabriel Oprea și de cel al Justiției, Robert Cazanciuc dar și de socrul său, senatorul Ilie Sârbu, a văzut stadiul actual al lucrărilor de la Catedrala Neamului. Cei doi miniștri au primit Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Un alt ministru și vicepremier, Gabriel Oprea, a preluat la finalul lunii octombrie în subordine directă Secția de Asistență Religioasă a MAI, printr-un ordin de ministru care reglementează funcționarea Direcției de Informare și Relații Publice. Această Secție, existentă și până acum, va da raportul anual la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

De menționat că, în 31 iulie, cu două zile înainte de lansarea oficială a candidaturii pentru funcția de președinte al României, cu tema apartenenței sale la religia ortodoxă în prim-plan, premierul Victor Ponta a semnat o ordonanță de urgență prin care aproape 19.000 de cântăreți în biserici sunt repuși pe statele de plată ale Consiliilor Județene în condițiile în care erau, potrivit Guvernului, la un pas de concediere.

La sfârșitul lunii octombrie, președintele Traian Băsescu a declarat că Biserica Ortodoxă Română s-a implicat, evident, în campania pentru prezidențiale în sprijinul PSD, explicația ținând de interesele financiare susținute de Guvern, menționând și că „Victor Ponta nu a lăsat vreo icoană nepupată în România”.

Biserica s-a aflat constant în topul încrederii românilor reflectată în sondajele de opinie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului