Prima pagină » Știri » Guvernul nu poate emite OUG pentru prelungirea programului de vot. Decizia e la BEC

Guvernul nu poate emite OUG pentru prelungirea programului de vot. Decizia e la BEC

Guvernul nu poate emite OUG pentru prelungirea programului de vot. Decizia e la BEC
Executivul nu poate emite o ordonanță de urgență pentru prelungirea programului de vot, în condițiile în care decizia trebuie să vizeze toate secțiile de votare, iar votarea în unele dintre acestea în străinătate s-a încheiat, au declarat surse guvernamentale, pentru Mediafax.

„Dacă legea spune că programul este stabilit, Guvernul nu poate da o OUG. Doar BEC poate stabili acest lucru, pentru Guvernul se ocupă doar de organizarea cadrului legal de la început. Nu pot fi schimbate regulile în timpul jocului. De vreme ce unele secții de votare au fost închise, atunci Guvernul nu poate prelungi programul. În ziua votului singurul care poate decide este BEC. Guvernul face cadrul general al desfășurării alegerilor”, au explicat sursele pentru Mediafax.

În context, votarea în Noua Zeelandă a început sâmbătă, 22.00, ora României, respectiv ora 7.00 în Noua Zeelandă și s-a încheiat la 21.00, ora locală, însemnând duminică, 12.00, ora României.

Potrivit articolului 47, alineatul (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată cu modificările ulterioare: „Votarea începe la ora 7.00 și se încheie la ora 21.00. La sediile secțiilor de votare se afișează la loc vizibil ora la care începe, respectiv se încheie votarea”.

De asemenea, Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului stipulează că în cazul în care referendumul are loc concomitent cu alegerile europarlamentare, atunci cetățenii votează la aceleași secții de votare, în același interval orar și cu aceleași ștampile de vot pe buletine de vot separate.

„În situația în care referendumul național are loc la aceeași dată cu alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, alegerile pentru Președintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleași secții de votare, în același interval de timp, cu aceleași ștampile cu mențiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate, prezența la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin”, arată articolul 15¹ (1) ale legii menționate.

Președintele Biroului Electoral pentru Secțiile de Vot din Străinătate (BESVS) Florentina Vasilățeanu a anunțat că a cerut BEC central prelungirea programului de votare, în urma mai multor solicitări în acest sens.

Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu a declarat, referitor la prelungirea programul de vot, că ministerul face o evaluare pentru a vedea dacă este posibil din punct de vedere legal acest lucru, având în vedere că legea prevede că secțiile de votare se închid la 21.00, ora locală.

Atât Alianța USR-PLUS, cât și PMP au cerut prelungirea programului de vot pentru ca toți cetățenii din Diaspora să poată vota.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PUTIN și Trump, convorbire de 90 de minute. Ce au discutat
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Un avion Ryanair, invadat de tânțari înainte să decoleze. Cum s-a întâmplat?