Prima pagină » Știri » „Împuternicirea” pe care consilierii PNL i-au dat-o Gabrielei Firea. „S-a făcut unul dintre cei mai mari pași din ultimii 28 de ani”

„Împuternicirea” pe care consilierii PNL i-au dat-o Gabrielei Firea. „S-a făcut unul dintre cei mai mari pași din ultimii 28 de ani”

 „Împuternicirea
Grupul consilierilor generali ai Partidului Național Liberal susține că, în ședința de joi a Consiliului General al Municipiului București, s-a făcut unul dntre cei mai mari pași în ceea ce privește serviciile medicale. CGMB a votat, joi, trei proiecte care prevăd construirea a trei spitale.

„În ultimele luni s-a discutat foarte mult despre necesitatea investițiilor pe care Primăria Capitalei trebuie să le facă în privința infrastructurii spitalicești din București. Primăria Capitalei și Primarul Gabriela Firea au susținut un proiect privind construirea unui spital metropolitan în nordul Capitalei, în zona Pipera. În același timp consilierii PNL din CGMB au susținut nevoia construirii unor unități spitalicești în Sectoarele 3 și 6, acolo unde bucureștenii sunt cei mai văduviți de astfel de sevicii medicale”, se arată într-un comunicat remis de grupul consilierilor generali ai PNL.

Potrivit sursei citate, sectoarele 3 și 6 sunt singurele din București unde nu se găsesc în prezent spitale.

„În ședința de astăzi, 22 februarie 2018, putem spune că s-a făcut unul dintre cei mai mari pași din ultimii 28 de ani în privința serviciilor medicale destinate bucureștenilor. Astăzi s-au demarat proiectele pentru trei noi spitale în București: unul în nord, unul în Sectorul 3 și unul în Sectorul 6. (…) Astfel, grupul PNL din Consiliul General a votat pentru construirea Spitalului Metropolitan din Pipera dar, în același timp, a inițiat si susținut un Proiect de Hotărâre prin care împuternicește Primarul General al Municipiului București pentru identificarea suprafețelor de teren necesare pentru construcția a două spitale noi, unul pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 3 și unul pe raza administrativă a Sectorului 6″, se mai arată în comunicat PNL.

Consiliul General al Muncipiului București (CGMB) a votat, joi, preluarea autobazei RATB Pipera, de către Primăria Capitalei, pentru construirea Spitalului Metropolitan. Potrivit primarului general, Gabriela Firea, invesția pentru Spitalul Metropolitan ar putea fi de 300 de milioane de euro.

Decizia a fost luată cu 48 de voturi pentru, 1 împotrivă și o abținere.

Pe terenul pe care se află în prezent autobaza RATB, situat pe Șoseaua Pipera, Primăria Capialei vrea să construiască un spital metropolitan, o clădire în care să funcționeze Universitatea de Medicină din București precum și un campus.

La începutul acestei luni, primarul general, Gabriela Firea, declara că speră și că are semnale că acest proeict va fi votat în ședința CGMB din februarie.

„Spitalul Metropolitan nu va fi doar încă un spital ci va fi cel mai mare spital din Capitală, dotat la standarde europene”, a precizat, primarul general, Gabriela Firea.

Pe lângă Spitalul Metropolitan, care, potrivit edilului, va costa 300 de milioane de euro, bani din bugetul local, PMB vrea să mai construiască alte două spitale, unul în sectorul 3, altul în sectorul 6 din Capitală, propunerea fiind a consilierilor PNL.

A fost aprobată și această propunere urmând a se identifica cele două terenuri.

Anterior, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) refuzat transferul unui teren în proprietatea municipalității pentru construcția Spitalului Metropolitan, după ce consilierii din opoziție s-au opus, între Gabriela Firea și Cristian Bușoi având schimburi dure de replici.

Ulterior, Gabriela Firea i-a lansat o provocare lui Cristian Bușoi: „Să fie de acord cu construirea în nord a spitalului, iar eu garantez că voi iniția un alt proiect pentru construirea unui spital într-o altă zonă pe care domnia sa o propune”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Greșelile care îți GOLESC portofelul la supermarket. Cum să cheltuiești MAI PUȚIN la cumpărături
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Frumoasa iubită a fotbalistului din naționala României își etalează geanta de 3.000 de euro, dar bagă motorină de 199,97 lei
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Trucul ciudat care ar putea ajuta la un somn mai bun în timpul caniculei