În 2005, România intra în UE. Cum se prezintă situația zece ani mai târziu

România a semnat, la 25 aprilie 2005, la Luxemburg, Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, la 10 ani de la prezentarea cererii oficiale de aderare.

„Procesul de aderare la UE, în cadrul căruia semnarea Tratatului de aderare, pe care o aniversăm astăzi (sâmbătă – n.r.), a fost un reper major, reprezintă cel mai important obiectiv național din ultimii 25 de ani care, alături de aderarea la NATO, a antrenat transformări ireversibile în ceea ce privește modernizarea societății românești, prin racordarea sa deplină la setul de valori și principii europene și euro-atlantice. Reușita acestui proiect a avut la bază consensul întregii societăți și al clasei politice din România”, a declarat, cu acest prilej, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, citat într-un comunicat MAE.

Și președintele Klaus Iohannis a salutat momentul, subliniind că semnarea Tratatului de aderare a venit „după un proces dificil de negocieri care a marcat transformări profunde în multe domenii ale vieții economico-sociale”.

INEDIT Pompierii au venit cu autospeciale în parcurile pentru copii din Oradea pentru a crea „oaze de răcoare”. Imagini cu „intervenția specială”

23:34

DEZVĂLUIRI Cristela Georgescu, dezvăluiri despre cea mai grea perioadă din viața ei. A traversat „valea morții”

23:09

„Acest moment a însemnat recunoașterea faptului că România era pregătită să devină membră a Uniunii Europene, să se alăture unui spațiu de valori definit de democrație, stat de drept, economie de piață, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”, se arată în mesajul prezidențial.

Dincolo însă de meritele României și ale Bulgariei – ambele semnând Tratatul de aderare la 25 aprilie 2005 – acest moment dar și cel al aderării, care avea să survină doi ani mai târziu, pe 1 ianuarie 2007, ilustrează și voința politică a UE de a include în spațiul comunitar fostele țări din Pactul de la Varșovia.

Față de celelalte țări din fostul bloc estic care, fie au depus cererea de aderare cu un an mai devreme, fie în același an, sau chiar un an mai târziu (Cehia și Slovenia), și au reușit să adere în 2004, România și Bulgaria au avut nevoie de încă trei ani pentru fi primite în UE.

România a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în 1995, iar în 1999, Consiliul European de la Helsinki a hotărât deschiderea negocierilor cu o parte dintre statele care depuseseră cererea de aderare, între care și România. Negocierile au fost deschise în prima jumătate a anului 2000 și s-au derulat până la sfârșitul anului 2004, când Consiliul European a marcat încheierea negocierilor.

În 1997, Consiliul a stabilit o procedură de derulare a negocierilor de aderare a statelor care doresc să devină membre UE.

Conform acestei proceduri, Comisia Europeană propune poziții comune de negociere pentru UE, la fiecare capitol cu privire la temele de competență comunitară.

Pozițiile de negociere sunt aprobate în unanimitate de către Consiliu și sunt prezentate de către președinția Consiliului de Miniștri. Ritmul negocierilor este dictat de gradul de pregătire a statului candidat și de complexitatea subiectului, astfel că este imposibil de apreciat durata procesului de negociere pentru fiecare stat candidat.

Rezultatele negocierilor sunt încorporate în proiectul Tratatului de aderare, care este supus spre aprobare Consiliului și apoi Parlamentului European. După semnare, Tratatul de aderare este supus spre ratificare statelor membre și statului candidat.

Cele 31 de capitole de negociere au rezultat ca urmare a divizării (din rațiuni metodologice) a acquis-ului comunitar, care reprezintă ansamblul de drepturi și obligații comune ce unesc statele membre în cadrul Uniunii Europene. Capitolele constituie cadrul de negociere dintre statele candidate și Uniunea Europeană și în momentul în care se ajunge la o poziție comună între statul candidat și Uniunea Europeană, capitolul respectiv se consideră închis provizoriu.

Închiderea provizorie a capitolului de negociere reprezintă o confirmare a faptului că angajamentele asumate de statul candidat cu privire la aproximarea legislației din domeniul respectiv sunt considerate realizabile. Niciun capitol nu este închis definitiv înainte de încheierea negocierilor cu statul respectiv.

Unul dintre cele mai importante capitole este cel cu nr. 24: Justiția și afacerile interne.

Potrivit informațiilor de pe site-ul Comisiei Europene, scopul politicilor comunitare în domeniul Justiției și al afacerilor interne este păstrarea și extinderea zonei de libertate, securitate și justiție care este Uniunea Europeană.

Politicile comunitare legate de justiție și afaceri interne ating câteva dintre cele mai sensibile aspecte pentru opinia publică, motiv pentru care negocierile aferente capitolului Justiție și afaceri interne nu vizează perioade de tranziție. Mai degrabă este necesară găsirea unui mod de a stimula încrederea statelor membre în capacitatea țărilor candidate de a implementa acquis-ul comunitar.

În probleme precum controlul la frontieră, imigrația ilegală, traficul cu droguri și spălarea banilor, crima organizată, cooperarea în domeniul polițienesc și judiciar, protecția datelor și recunoașterea reciprocă a sentințelor judiciare, țările candidate trebuie să confirme ca au dotarea necesara atingerii unor standarde adecvate și acceptabile în implementare.

Este important ca, până la data aderării, capacitatea administrativă a țărilor candidate să atingă aceste standarde. De asemenea, înființarea unor structuri judiciare și polițienești independente, corecte și eficiente are o importanță mare.

Tocmai la acest capitol „s-au împotmolit” România și Bulgaria, iar liderii europeni au fost nevoiți să găsească o soluție pentru a le putea integra în Uniune. Așa a fost creat celebrul Mecanism de Cooperare și Verificare (MCV) pentru a monitoriza progresele înregistrate după aderare în cadrul reformei sistemului judiciar și în lupta împotriva corupției și a criminalității organizate, domenii în care cele două țări înregistrau încă probleme la momentul semnării Tratatului și al aderării.

Liderii guvernamentali de la București și Sofia consideră că și-au făcut treaba în acest sens, astfel că au semnat, vineri, la Craiova, o Declarație comună privind realizarea unui schimb de opinii și bune practici vizând obiectivele din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare în perspectiva închiderii acestuia. Bruxelles-ul recunoaște progresele, dar consideră în continuare că mecanismul este folositor pentru România și Bulgaria în procesul de reformă.

După cum recunoștea și președintele Klaus Iohahnis în mesajul său, România mai are încă procese de integrare nefinalizate: aderarea la Spațiul Schengen și adoptarea monedei unice, autoritățile române renunțând, în cazul ambelor, să mai avanseze termene clare.

Dincolo de sistemul judiciar, pentru care România a început să fie dată drept exemplu, nici Bucureștiul, nici Sofia nu reușesc să urce din coada clasamentului european fie că este vorba de educație, sănătate, protejarea mediului sau infrastructură.

Diversele statistici Eurostat plasează, de obicei, cele două țări pe ultimele locuri în UE, inclusiv în ceea ce privește standardul de viață, astfel că numeroși români și bulgari, mai ales după liberalizarea completă a pieței muncii, pleacă în alte state europene pentru un trai mai bun, iar sondajele din ultimii ani arată că în special tinerii sunt determinați să plece în străinătate.