Prima pagină » Știri » Înaintea deciziei finale pentru ordonanțele lui Iordache, președintele le transmite guvernanților un mesaj tranșant

Înaintea deciziei finale pentru ordonanțele lui Iordache, președintele le transmite guvernanților un mesaj tranșant

Înaintea deciziei finale pentru ordonanțele lui Iordache, președintele le transmite guvernanților un mesaj tranșant
Înaintea unei decizii extrem de importante pe care Guvernul trebuie să o ia referitor la cele două proiecte de ordonanță care vizează grațierea și modificarea codurilor penale, puse în dezbatere de Ministerul Justiției, Klaus Iohannis transmite încă o dată un mesaj tranșant către Executiv. „Românii au demostrat că își doresc să trăiască într-o societate în care principiul conform căruia nimeni și nimic nu poate fi mai nimic mai presus de lege este pe deplin respectat", a avertizat șeful statului, atrăgând atenția că vocea străzii nu mai poate fi ignorată și că, indiferent de legitimitatea pe care o invocă, guvernanții nu au voie să abandoneze principiile democrației.
„Independența justiției și garantarea statului de drept sunt cuvinte des uzitate în dicursurile politice. Atât de des uzitate încât unii oamenii politici ar putea să creadă că le pot folosi ca pretext pentru decizii care pun în pericol tocmai independența justiției și statul de drept. Dar când unii uită de aceste repere, reacția societății poate fi fermă, ceea ce demonstrează cât de importante sunt, chiar vitale. Indiferent de legitimitatea invocată în acțiunile lor decidenții pol nu au voie să abandoneze principiile fundamentele ale democrației. În caz contrar, cetățenii iau atitudine pentru a readuce lucrurile pe făgașul lor corect. Și românii au demostrat că își doresc să trăiască într-o siocetate în care principiul conform căruia nimeni și nimic nu poate fi mai nimic mai repsus de lege este pe deplin respectat”, a transmis Klaus Iohannis, la întrevederea pe care a avut-o la Cotroceni cu absolvenții Institutului Național al Magistraturii. 
 
Președintele le-a transmis absolvenților Institutului Național al Magistraturii și că trebuie să fie adevărate repere de moralitate și că nu trebuie să dea înapoi și să reziste presiunilor: „Vă încurajez să nu faceți niciun pas înapoi de la misiunea dumneavoatră, oricât de greu poate să fie în unele situații. Dacă simțiti că asupra dumneavoastră se fac presiuni, rezistați-le. Nu uitați ca un politician sau altul sunt vremelnici într-o funcție de decizie, pe când legea și constituția sunt deasupra oricărui partizanat politic”, a încheiat Iohannis.
 
Avertismentul președintelui vine într-un context tensionat, înaintea unei decizii extrem de controversate pe care Executivul condus de Sorin Grindeanu trebuie să o ia referitor la cele două proiecte de ordonanță de urgență puse în dezbatere de Ministerul Justiției. Actele normative au fost foarte criticate de șefii instituțiilor judiciare, procurorul general al României, Augustin Lazăr, declarând că, prin aceste modificări, este dezincriminat, practic, abuzul în serviciu. 
 
Mai mult, zeci de mii de oameni s-au declarat revoltați de intenția ministrului Justiției de a merge mai departe cu aceste modificări și a le promova prin ordonanță de urgență, au ieșit în stradă și au protestat, atât în București, cât și în alte orașe din țară. Doar duminica trecută, peste 50.000 de oameni și-au strigat nemulțumirea pe străzile din București cerând, de această dată, și demisia ministrului Florin Iordache. 
 
Luni, la Ministerul Justiției a avut loc și dezbaterea publică la care au participat reprezentanți ai societății civile consultări în urma cărora Iordache a declarat că „forma inițială a proiectelor va fi cu siguranță amendată”. Întrebat dacă a consultat partidul referitor la actele normative sau dacă înainte de numirea sa ca șef la Justiție a vorbit cu Liviu Dragnea despre astfel de inițiative, Iordache a răspuns că „actele normative nu se fac pentru politicieni, se fac pentru a rezolva politica penală a statului” și a negat că ar fi discutat cu liderul PSD. Referitor la varianta pe care o va adopta în privința celor două proiecte atât de contestate, Iordache a precizat că cei prezenți în sală au cerut să se realizeze dezbatere în Parlament, „dar dezbatere poate să fie și când își asumă Guvernul”.
 
În timpul în care la Ministerul Justiției aveau loc consultările pe cele două ordonanțe privind grațierea și modificarea codurilor penale, președintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului încă o dată  „să abandoneze” demersurile în ceea ce privește cele două acte normative. „Guvernul nu poate să treacă peste voința cetățenilor, care este suverană. Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată”, a scris Iohannis pe Facebook. Deocamdată, Guvernul nu pare dispus să renunțe, atât ministrul Justiției, cât și premierul Sorin Grindeanu susținând că în calcul sunt luate trei variante: OUG, asumarea răspunderii sau proces legislativ normal.
 
 
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Schimbare de regulament la Eurovision: ce țări nu vor avea voie să găzduiască concursul?