Prima pagină » Știri » Încă un aeroport ar putea fi inaugurat în curând în România. Șantierul va fi redeschis după o pauză de cinci ani

Încă un aeroport ar putea fi inaugurat în curând în România. Șantierul va fi redeschis după o pauză de cinci ani

Încă un aeroport ar putea fi inaugurat în curând în România. Șantierul va fi redeschis după o pauză de cinci ani
Detalii pe Gândul.

Consiliul Județean Brașov este în curs de atribuire a licitației pentru reluarea lucrărilor la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, iar o primă etapă de lucrări va presupune cinci obiective noi, iar lucrările vor începe la sârșitul lunii aprilie și vor dura patru luni.

Primul este calea de rulare Alfa, care va face legătura între pistă și parcarea avioanelor, cu o lungime de 200 de metri și o lățime de 23 de metri, plus acostamente. Aceasta va fi construită din dale de ciment cu o grosime de 41 de centimetri, ca de altfel și parcarea, care va avea o dimensiune de 135 de metri pe 145 de metri. Aici vor putea staționa trei aeronave categoria C, cu anvergura aripilor de 36 de metri.

Totodată, un al treilea element din acest proiect este sistemul de canalizare complex, care va asigura atât preluarea apelor de pe pistă, cât și de pe calea de rulare și parcare.

De asemenea, a fost proiectat și sistemul de iluminare al platformei prin intermediul a trei piloni cu o înălțime de 27 de metri, precum și infrastructura pentru balizaj, respectiv tot ce înseamnă conducte și camere de trageri.

În total, 6 asocieri de firme au licitat pentru acest contract al cărui cost este estimat la suma de 9,2 milioane de euro. Printre societățile care au licitat se numără atât companii din Brașov, cât și din București sau Botoșani, dar și o companie italiană, care s-a asociat cu alte două firme din țară pentru acest proiect.

„Am fost nevoiți ca pe partea tehnică, tocmai pentru a verifica atât listele de cantități, cât și prețurile ofertate, să ne luăm un consultant, în așa fel încât să avem o evaluare pertinentă și să nu dăm naștere la niciun fel de contestații. Această procedură va dura în jur de două luni și sperăm ca undeva în luna aprilie să încheiem contractul și să dăm ordinul de începere a lucrărilor pentru această etapă. Vom aștepta termenul de contestații, să sperăm că nu vor exista”, a declarat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, pentru MEDIAFAX.

Anul viitor, CJ Brașov își propune să demareze lucrările pentru celelalte obiective din a doua etapă, ulterioară reluării șantierului. Este vorba despre terminalul de pasageri, turnul de control, clădirea energetică și alte construcții aferente aeroportului, valoarea totală a proiectului fiind de 57 de milioane de euro.

„Acest aeroport nu trebuie să rămână doar un subiect de campanie electorală și de discuție. Am luat decizia să dăm proiectarea și execuție final, conform Studiului de Fezabilitate. Deci vom scoate tot ceea ce am prevăzut ca și etapă în acest an, iar pentru restul va exista proiectare și execuție finală și vom bugeta multianul acest proeict. O parte din bani vom veni din banii CJ, iar o parte din creditul pe care urmează să-l luăm și să aibă această destinație”, a mai spus Adrian Veștea.

Luna aceasta, CJ Brașov a făcut demersuri pentru contractarea unui credit de 200 de milioane, din care 155 de milioane de lei vor merge către investiția aeroportului. Este al treilea credit pe care CJ Brașov îl face pentru acest obiectiv, primele două fiind realizate de către fosta administrație.

De altfel, un credit de cinci milioane de euro încă se află în conturile CJ, banii nefiind folosiți până în prezent.

„În bugetul de anul acesta am prevăzut 83 de milioane de lei, bani care sunt prevăzuți din excedentul bugetar. Deci, față de anul trecut, când am alocat 10 milioane de euro, anul acesta am prevăzut aproape 18 milioane de euro și mai avem încă cinci milioane de euro, creditul netras pentru aeroport. Parctic, anul acesta începem, fără creditul pe care ne-am propus să-l luăm, cu un buget de 23 de milioane de euro pentru aeroport. Este un buget multianul, iar anul viitor vom face în așa fel încât să bugetăm să finalizăm aeroportul”, a dat asigurări Adrian Veștea.

Între timp, CJ Brașov caută soluții pentru efectuarea studiului de radionaviagație a aeroportului, un studio foarte important, care ar asigura elementele de siguranță în procedurile de zbor pe viitorul aeroport. Anul trecut, la licitația organizată de administrația județeană nu s-a prezentat nicio firmă, așa că CJ apelează acum la Romatsa, care este singura companie din țară capabilă să realizeze un asemenea proiect sau ar putea să atribuie direct contractul către o firmă din afara țării, în România nefiind firme specializate în radionavigație.

Valoarea studiului ar fi de 1.215.000 de lei.

„Vom putea recurge și la încredințare directă, atâta vreme cât nu participă nimeni la două licitații consecutive și vom încerca să găsim un operator la nivel european care să ne facă aceste proceduri de zbor”, a declarat Adrian Veștea.

Primăria Brașov și Primăria Sfântu Gheorghe s-au arătat intereseate să se implice în construirea aeroportului de la Brașov, dar CJ Brașov așteaptă un răspuns de la Oficiul Concurenței pentru a valida ajutorul de stat pe care cele două administrații îl pot oferi.

Autoritățile din Sfântu Gheorghe au arătat că vor să contribuie cu 6 milioane de euro în etapa de final a aeroportului.

„Am solicitat un punct de vedere de la Consiliul Concurenței, iar specialiștii acestei instituții ne-a spus că prin realizarea aeroportului în această variantă am intra în competiție cu alte entități, unele dintre ele private. De asemenea, în cazul asocierii. trebuie să obținem un aviz de la Comisia Europeană, iar un astfel de demers poate dura și doi ani. Ne vom preocupa ca împreună cu Municipiul Brașov și alte unități administrativ-teritoriale care își doresc să se implice în acest proiect să pregătim o notificare comună pe care să o înaintăm Comisiei Europene. Dacă vom găsi o astfel de soluție este binevenit orice sprijin. Nu ne-am propus să facem singuri aeroportul, ci dorim să grăbim finalizarea lui, astfel încă să nu mai fie doar un subiect de campanie la următoarele alegeri”, a precizat Adrian Veștea.

Potrivt studiilor întocmite de CJ, Aeroportul va putea să ajungă la profit doar în momentul în care va ajunge 700.000 de pasageri pe an. Practic, operarea sa va începe cu puțin peste 100.000 de pasageri, iar până în anul cinci va trebui să fie subvenționată din bugetul CJ.

În ce privește studiul cargo, în primul an s-ar ajunge la un trafic de mărfuri de doar 8 – 9 tone. În cam 25 de ani, potrivit studiului, se va ajunge la un trafic de marfă de două mii de tone.

„Trecem de la o etapă declarativă, în care toată lumea povestește, la o etapă practică. Deci, până acum, vorbeam că nu suntem lăsați de București, că nu suntem lăsați de Sibiu, făceam tot felul de scenarii. Cert este că CJ Brașov nu avea bugetul necesar pentru a iniția o procedură de achiziție, proiectare și execuție final aeroport. Am făcut în așa fel încât, după un an de zile, să găsesc soluția de finanțare inegrală și această finanțare este certă și dorința noastră este să fie finalizat acest aeroport”, a încheiat Adrian Veștea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Atentat cu bombă în Monaco, acolo unde își face veacul Mihaela Rădulescu. Reacția vedetei după explozia care s-a soldat cu trei victime
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Ce ar putea fi arcul și săgeata strălucitoare depistate de astronomi?