INFORMARE. Guvernul alocă 200 de milioane de lei pentru difuzarea unor campanii de informare/ Actul normativ, menit să susțină presa din România pe durata crizei economice

INFORMARE. Guvernul alocă 200 de milioane de lei pentru difuzarea unor campanii de informare/ Actul normativ, menit să susțină presa din România pe durata crizei economice
PSD acuzatii la adresa Guvernului Orban (FOTO: Guvernul României)
Publicat: 08/05/2020, 17:27

Guvernul României va difuza contra cost, prin intermediul serviciilor mass-media,  o serie de campanii de informare pe o perioadă de 4 luni, începând cu data de 15 mai 2020.  În motivarea Ordonanței de Urgență pentru organizarea a unor campanii de informare publică în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19, Executivul invocă efectele economice deosebit de grave generate de închiderea integrală sau parțială a activității economice din sectorul privat din România, cu impact deosebit de grav asupra funcționării instituțiilor mass-media.

Pentru această campanie de informare va fi alocat un buget de 200 de milioane de lei, din care 55% se alocă pentru serviciile de programe de televiziune, 23% pentru furnizori media online, 12% pentru serviciile de programe de radiodifuziune, 1% pentru creația și producția materialelor care vor fi difuzate în cadrul campaniilor de informare publică, se arată în actul normativ obținut de HotNews.ro.

„În condițiile în care, pe fondul încetinirii activităților economice, cea mai mare parte a instituțiilor care activează în domeniul mass-media și al publicității și-au diminuat încasările cu procente cuprinse între 40% și 80%, iar în lipsa unor campanii de informare susținute financiar, activitatea instituțiilor massmedia ar putea fi grav afectată, cu consecințe negative în ceea ce privește asigurarea dreptului la o informare corectă și echilibrată a cetățenilor într-o perioadă critică în care nevoia de informare este esențială”, se precizează în actul normativ.

Nu doar România a luat măsuri de sprijin pentru mass-media, în contextul pandemiei. De exemplu, Guvernul britanic a devenit cel mai important client de publicitate pentru presa britanică, potrivit Digiday.com. Săptămâna trecută a fost lansată campania “All in, all together” ce va rula în toate cotidienele britanice, centrale și regionale, în următoarele 3 luni, cu un buget estimat de 44 milioane dolari.

În motivație se mai spune că lipsa derulării unor campanii oficiale de informare va genera efecte sociale și economice deosebit de negative, precum diminuarea conformării voluntare față de măsurile sanitare impuse de autoritățile competente, creșterea numărului de persoane afectate de infectarea cu SARS-CoV2, creșterea cheltuielilor sanitare pe termen scurt și mediu, prelungirea crizei sanitare și, implicit, prelungirea efectelor negative resimțite de populație, creșterea accelerată a șomajului, adâncirea dezechilibrelor macroeconomice, întârzierea relansării economice, cu consecințe deosebit de grave asupra mediului economic privat și asupra numărului de locuri de muncă din economie.

Proiectul de OUG a fost aprobat joi de Guvern și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Prevederile OUG, varianta care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial

Art. 1 – (1) Pe o perioadă de 4 luni, începând cu data de 15 mai 2020, Guvernul României difuzează contra cost, prin intermediul serviciilor de programe de televiziune și radiodifuziune, al ziarelor tipărite, revistelor, publicațiilor periodice, al furnizorilor de servicii media online și furnizorilor de publicitate prin mijloace de publicitate amplasate în localități, înregistrate în România, campanii de informare publică privind măsurile de prevenire și limitare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și campanii de informare publică privind modul de reluare a activităților economice și sociale după încetarea stării de urgență.
(2) Campaniile de informare publică prevăzute la alin. (1) vor fi realizate de Guvernul României și gestionate de către Secretariatul General al Guvernului și Autoritatea pentru Digitalizarea României.
(3) Campaniile de informare publică prevăzute la alin. (1) nu se includ în calculul duratei legale alocate publicității comerciale, potrivit dispozițiilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Bugetul total alocat campaniilor de informare publică prevăzute la alin. (1) este de maxim 200.000 mii lei, inclusiv TVA, pe toată durata acestora. Sumele se asigură prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
(5) Perioada de derulare a campaniei prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită în funcție de necesitățile de informare publică în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19 în limita bugetului total alocat conform alin. (4).
(6) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, sumele prevăzute la alin. (4) se asigură din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru anul 2020, prin suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului la titlul 20 ”Bunuri și servicii”.

Art. 2 – (1) Pot participa la campaniile de informare publică prevăzute la alin. (1) al art. 1 serviciile de programe de televiziune și radiodifuziune, ziarele tipărite, revistele, publicațiile periodice, furnizorii de servicii media online și furnizorii de publicitate prin mijloace de publicitate amplasate în localități, care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:
a) sunt profesioniști în sensul art. 3 alin.(2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, sau asociații și fundații în sensul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare; b) dețin licențe audiovizuale valabile pe care le utilizează efectiv și nu se află sub o interdicție impusă de autoritățile competente ale statului român sau funcționează ca reprezentant media, în baza unui contract de reprezentare cu societăți deținătoare de licență, încheiat anterior declarării stării de urgență pe teritoriul României instituită prin Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, prelungită prin Decretul Președintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020; c) au obținut în ultimul an venituri din activități corespunzătoare unuia din următoarele coduri CAEN: CAEN 5813 – Activități de editare a ziarelor; CAEN 5814 – Activități de editare a revistelor și periodicelor; CAEN 5819 – Alte activități de editare; CAEN 6010 – Activități de difuzare a programelor de radio; CAEN 6020 – Activități de difuzare a programelor de televiziune; CAEN 6311 – Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și a activităților conexe; CAEN 6312 – Activități ale portalurilor web; CAEN 6391 – Activități ale agențiilor de știri; CAEN 7311 – Activități ale agențiilor de publicitate; CAEN 7312 – Servicii de reprezentare media; CAEN 9412 – Activități ale organizațiilor profesionale; CAEN 9499 – Activități ale altor organizații n.c.a. d) nu înregistrează obligații fiscale restante către bugetul general consolidat al statului sau respectă condițiile de eșalonare la plată, conform Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală; e) în cazul societăților aflate în insolvență, respectă planul de reorganizare admis de instanță; f) să aibă un număr de cel puțin 2 angajați pe perioadă nedeterminată, cu timp integral sau parțial de lucru, sau contracte de drepturi de autor încheiate cu cel puțin 2 redactori colaboratori, pe perioada ultimelor 6 luni anterioare decretării stării de urgență; g) pentru portalurile web, să aibă o existență neîntreruptă cel puțin 6 luni înainte de instituirea stării de urgență pe teritoriul României, iar pentru serviciile de programe de televiziune și radiodifuziune, decizia de autorizare să fi fost acordată cu cel puțin 6 luni înainte de instituirea stării de urgență pe teritoriul României; h) pentru companiile ce înscriu publicații tipărite sau portaluri web în campaniile de informare, acestea își continuă funcționarea pe perioada de desfășurare a campaniei cu cel puțin o publicație tipărită sau online; i) pentru portalurile web, fac dovada deținerii dreptului de a utiliza domeniul de Internet; j) pentru serviciile de programe de televiziune și radiodifuziune, informative și/sau generaliste și sportive, acestea să realizeze și să difuzeze producții proprii de știri și/sau emisiuni informative, iar pentru serviciile de programe de radiodifuziune, acestea să se realizeze și să difuzeze producții proprii de știri și/sau emisiuni informative.
(2) Sunt excluși de la plata mesajelor difuzate în cadrul campaniei furnizorii mass-media deținuți și finanțați de autorități publice române sau străine sau de instituții religioase.

Art. 3 – Bugetul prevăzut la alin. (4) al art. 1 se distribuie după cum urmează:
a) 55% pentru serviciile de programe de televiziune, care se distribuie astfel: 8% pentru serviciile de programe de televiziune cu licențe audiovizuale locale și regionale și 47% pentru serviciile deținătoare de licență națională. Sunt considerate televiziuni locale și regionale acele companii care dețin licențe locale sau regionale ce nu sunt identificabile prin nume ca aparținând unui serviciu de programe cu audiență măsurată;
b) 23% pentru furnizori media online, care se distribuie astfel: cel puțin 5% pentru furnizorii media online cu conținut local și 18% pentru furnizorii media online cu conținut național;
c) 12% pentru serviciile de programe de radiodifuziune, care se distribuie astfel: 8% pentru radiodifuzorii radio cu audiență măsurată la nivel național, conform Studiului de Audiență Radio (SAR) furnizat de Asociația pentru Radio Audiență (ARA) și 4% pentru radiodifuzorii radio locali sau regionali care nu sunt incluși în studiul național de audiență menționat anterior. Sunt considerate radiodifuzori locali sau regionali acele radiouri care nu sunt identificabile prin nume ca aparținând unui serviciu de programe cu audiență măsurată și raportată prin intermediul studiului menționat anterior. d) 5% pentru ziare tipărite, reviste și publicații periodice, cu apariție săptămânală, bilunară sau lunară, cu până la 8 apariții pe an; e) 4% pentru publicitatea prin amplasarea de mijloacelor de publicitate în localități, efectuată în condițiile Legii nr.185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate;
f) 1% pentru creația și producția materialelor care vor fi difuzate în cadrul campaniilor de informare publică.

Citiți continuarea pe Hotnews.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au abandonat mortul pentru a-și salva viața. Un cortegiu funerar din Mureș a fost atacat...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Miliardar român, fără noroc în dragoste. Dat în judecată de a patra nevastă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice