Prima pagină » Știri » Intervenție a echipelor ISU, după ce un planșeu al unui imobil din Capitală s-a prăbușit

Intervenție a echipelor ISU, după ce un planșeu al unui imobil din Capitală s-a prăbușit

Un planșeu al unui imobil vechi, situat pe bulevardul Dacia din Capitală, s-a prăbușit parțial, marți la prânz, fără însă să se înregistreze victime în rândul locatarilor clădirii.

Un planșeu al unui imobil vechi, situat pe bulevardul Dacia din Capitală, s-a prăbușit parțial, marți la prânz, fără însă să se înregistreze victime în rândul locatarilor clădirii.

Potrivit Administrației Fondului Imobiliar, clădirea, situată în apropierea liceului Dimitrie Cantemir, a fost notificată pe Legea 10, dar deocamdată nu a fost retrocedată foștilor proprietari. În imobil locuiesc atât proprietari, care și-au cumpărat apartamentele în baza Legii 112, cât și chiriași la stat.

Marți, la prânz, o parte din plafonul parterului s-a prăbușit peste subsol. Imediat, la fața locului au fost trimise echipe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, dar și o unitate de la Ciolpan, cu câini. În sprijinul acestora a intervenit și echipa unei asociații de voluntari, cu câin special dresați pentru căutarea victimelor prinse sub dărămături.

După mai bine de două ore, membrii echipelor de intervenție au constatat că nicio persoană nu a fost prinsă sub bucățile de planșeu.

Potrivit martorilor, plafonul a căzut din cauza unuia dintre locatari care, în mod repetat, a modificat diverse încăperi, lucru pe care ar fi încercat să-l facă și marți.

După prăbușirea plafonului, aproximativ zece locatari au fost nevoiți să coboare printre ruine pentru a ieși din clădire. (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli