INTERVIU INTEGRAL „Gândurile lui Cristoiu”: Rechizitoriul în Dosarul Revoluției, o lovitură cumplită dată României, sub oblăduirea lui Lazăr și Iohannis/ „Resurecția fostei Securități este victoria lui Augustin Lazăr”

Petre Roman a devenit premier nu pentru că era cu ei, ci pentru că avea un tată care a fost comunist

MM. Petre Roman.

Ion Cristoiu: Nu. Aici ați greșit. Ăsta era grupul, da? Nici Măgureanu nu. Grupul ăsta, zic ei, se opunea lui Ceaușescu pentru că erau de partea rușilor, avem document aici. De ce erau ei de partea rușilor nu știu, am scris noi.

Monica Mihai: Există dovezi aduse în acest sens în rechizitoriu?

Ion Cristoiu: Nu există. Deci asta e tema. Era un grup preconstituit care se întâlnea și care voia să îl dea jos pe Ceaușescu și voia să îi ia locul pentru că erau toți pro-sovietici. Spune în document. Nu există nicio probă că dacă le avea… A căzut Ceaușescu, cum a căzut Ceaușescu nu ni se explică. Adică grupul era acasă, înțelegeți ca să râdem. Deci grupul era acasă, Voican era acasă, ăla acasă, Iliescu… Cade Ceaușescu, ei n-au nicio contribuție, grupul, la căderea lui Ceaușescu…

Monica Mihai: Doar au constatat.

Ion Cristoiu: De ce a căzut Ceaușescu, puteți să mă întrebați, de la sine. Și grupul ăla, gândiți-vă că noi alcătuim un grup, da, uite, noi. Grupul ăla zice gata, șansa să punem mâna pe putere, a căzut Ceaușescu, ne ducem și îi luăm locul, da?

Monica Mihai: S-au organizat pe moment?

Ion Cristoiu: Da, nu. Ei s-au trezit dintr-o dată cu Ceaușescu căzut, înțelegeți? Potrivit documentelor ăstora, de la sine. Ceaușescu a căzut de la sine. Și atunci au spus Ceaușescu a plecat, da? Exact cum spune Iliescu, eram la Editura tehnică și deodată a venit cineva și a spus Ceaușescu a fugit și el a zis extraordinar, a fugit Ceaușescu, mă rog. Și atunci grupul ăsta s-a hotărât să pună mâna pe putere. Care sunt argumentele, păi argumentele sunt următoarele. În primul rând că au fost împreună, cu excepția lui Petre Roman și Petre Roman era cu ei, dar o să vedeți.

Monica Mihai: Dar el este un caz aparte în acest dosar.

Ion Cristoiu: În acest dosar Petre Roman este considerat… Doi, toți au fost numiți șefi, din grup. Este scos Măgureanu care și el a fost numit șef, dar Măgureanu nu e în grup, ați înțeles? Caramitru și el a fost șef, da, Petre Roman. Se spune că la Petre Roman a fost numit premier, explică ei, pentru că era, avea, tatăl lui fost comunist.

Monica Mihai: Ceea ce a fost un motiv…

Ion Cristoiu: Deci ați înțeles. Grupul s-a numit între ei șefi cu excepția lui Petre Roman care a devenit premier nu pentru că era cu ei…

Monica Mihai: Ci pentru că avea un tată care a fost comunist.

Ceaușescu aici este martir și, atenție, nu mai e secretar general este președinte. Nu există nicio dovadă

Ion Cristoiu: Da, și care s-a afirmat în zilele revoluției. Acest grup preconstituit a pus la cale, împreună, sigur cu Stănculescu, Stănculescu nu rezultă că era din grup, dar… Psihoza cu teroriștii, care psihoză ne explică ei cu citatele pe care le-am dat și eu aici, dar cel mai important din tot, acest grup a pus la cale procesul lui Ceaușescu, și țineți-vă bine, de ce? Pentru că omorându-l pe Ceaușescu ei îl scoteau din joc pe cel care știa că ei sunt agenți sovietici. Așa spune documentul ăsta. Știu că vă uitați… m-am mirat eu care… Asta este, ferească Dumnezeu, e o teză a fostei securități, eu o știu pe de rost din 90. Deci Ceaușescu aici este martir și, atenție, nu mai e secretar general este președinte. Nu există nicio dovadă… de exemplu Nicolae Militaru, cu care eu, fiind mai bătrân, am stat de vorbă de mai multe ori, la el acasă am fost, eram pe vremea aia, deci la Militaru a existat un zvon, n-a apărut în presă, adică nicăieri nu se spune că el era agent al rușilor, da? Normal era să aducă o dovadă. Nu e nicio dovadă, este o poveste, este oricum… La 30 de ani de la revoluție avem următoarea poveste, Nicolae Ceaușescu a fost un martir, că știa, nu-i așa?

A fost o lovitură de stat în partea a doua, nu în prima parte. Nu putea să cadă Ceaușescu chiar așa de la sine.

Monica Mihai: Și revoluția a fost lovitură de stat.

Ion Cristoiu: Dar vedeți dumneavoastră, lovitură de stat interesantă, o lovitură de stat în partea a doua, nu în prima parte. Eu am susținut teza loviturii de stat că au și participat, înainte, la cădere, după părerea mea sigur. Am stat de vorbă cu fiecare din acești participanți, am avut interviuri, la fiecare, inclusiv lui Iliescu, le-am spus domnule, care e problema că ați dat lovitură, pentru că toți care au fost, inclusiv Petre Roman îmi răspundeau în felul următor: a fost o revoltă populară, spontană și s-a creat un vid de putere și pe vidul ăla de putere noi ne-am dus și am salvat țara. Așa spuneau ei. Stai puțin, nu putea să cadă Ceaușescu chiar așa de la sine.

Monica Mihai: Fără ajutor.

Ion Cristoiu: Ați avut complicități. Deci nu a fost nicio complicitate pentru căderea lui Ceaușescu. El a căzut. Au ieșit niște oameni în stradă așa și atunci grupul ăsta a zis gata…

Monica Mihai: A salvat România

Ion Cristoiu: Nu a salvat, a pus mâna pe putere, dar acum eu vă întreb și dumneavoastră să mă întrebați logic, dar dacă nu era grupul ăsta cine punea mâna pe putere?

Monica Mihai: Asta este o întrebare la care ar trebui o dată să facem o ediție specială și să discutăm întreaga ediție doar despre dosarul Revoluției.

Ion Cristoiu: Nu, să vedem care era grupul ălalalt care putea să pună mâna pe putere în afară de grupul Iliescu.

Monica Mihai: Avem lovitura electorală a săptămânii. Care este din punctul dumneavoastră de vedere lovitura din această săptămână?

Tudorel Toader e o personalitate, nu mai spun că ăștia noi care sunt în locul celor vechi n-a auzit nimeni de ei

Ion Cristoiu: Eu am spus că lovitura electorală este cea dată de PSD propriului procentaj deoarece pentru această nouă remaniere care se va lungi, o să vedeți, și dacă ar trece la restructurare, teorii, deci oricum vom mai pierde vreo lună de zile cu…

Monica Mihai: Cu numirea, cu decizia președintelui Klaus Iohannis.

Ion Cristoiu: O să se mai gândească, ăhă… vine Paștele lui, după asta vin…

Monica Mihai: Vine Paștele nostru, al românilor…

Ion Cristoiu: Și în felul acesta adâncește această idee de guvernare haotică pe care o are și pe care o folosește ca slogan PNL-ul, lasă la o parte noile propuneri. Îmi pare rău, adică Tudorel Toader e o personalitate, nu mai spun că ăștia noi care sunt în locul celor vechi n-a auzit nimeni de ei, mă rog.

Topul politicienilor săptămânii

Monica Mihai: Haideți să trecem la topul săptămânii al politicienilor, top cinci. Cine se află pe locul cinci și de ce?

Ion Cristoiu: Pe locul cinci este domnul Augustin Lazăr care a acționat ca un om politic, că dacă acționa ca un profesionist spunea domnule, bine, plec, nicio problemă, sigur, o să am o pensie mai mică, dar… politicienii se gândesc și la pensia lor.

Monica Mihai: Pe locul patru cine este?

Ion Cristoiu: Pe locul patru este Klaus Iohannis care apelează din nou, ca și în 2014, ca în locul lui să meargă o carte, știți că domnia sa a scos o carte…

Monica Mihai: Eu.ro, în această săptămână a avut lansarea, o lansare maiestuoasă.

Ion Cristoiu: Iertați-mă, ca jurnalist, păi ăsta e titlu să vândă o carte? Eu.ro, adică, nu știu, dacă spunea Uniunea Europeană în pielea goală cred că o mai citea

Monica Mihai: Era mai citită?

Ion Cristoiu: Nu, stați să ne lămurim. Întâi editorul, primul lucru pe care îl discuți este titlul atrăgător că vine pe tarabă. Eu.ro…

Monica Mihai: El a zis și o chestie interesantă legat de această carte în care spunea că a scris-o domnia sa, i-a luat trei luni…

Ion Cristoiu: În câteva luni mai mult decât mine, eu nu reușesc să scriu o carte și chiar cu asta mă ocup.

Monica Mihai: Și cum a putut să jongleze între cariera de președinte și cea de scriitor.

Ion Cristoiu: Deja mi se pare un personaj duios-comic domnul președinte scriind pentru că… care ar fi trebuit să fie explicația, de regulă, președinții în exercițiu, cu excepția celor care ies la… cum a fost Churchill, memorii, tot ce fac ei, mai ales în domeniul ăsta al scrisului, se folosesc (?) bătălii politice, că altfel s-ar pensiona și ar scrie cărți, da? S-ar retrage la mănăstire. Domnul Klaus Iohannis normal era să explice că a lansat cartea că s-a considerat că în perioada aceasta de bătălie pentru Uniunea Europeană să intervină să scrie o carte, pentru că e o carte, de fapt, pentru popularizarea Uniunii Europene, da. Să intervină și, sigur că a fost greu pentru că e președinte, că n-a avut timp și cu greu, dar trebuia să o facă. Domnul președinte a început ca un poet, a spus că a scris-o în câteva luni, deci…

Monica Mihai: A avut timp să scrie…

Ion Cristoiu: Păi, nu, se mândrea, adică a avut timp, înseamnă nu se mai ocupa de președinție. N-avea editură, ca și mine, adică marea problemă a celor care scriu cărți și nu sunt președinți este faptul că trebuie să găsească o editură să-i publice. Cartea vă recomand să o citiți este o splendoare, e alcătuită din propoziții simple gen Ana are mere, Joiana face muuu. Adică…

Monica Mihai: E ușor de citit.

Ion Cristoiu: Da, adică sună… vă dau din memorie, spune așa: „Esența democrației este votul. Cetățenii trebuie să meargă la vot.” Știu că- zâmbiți, dar nu există…

Monica Mihai: Fraze complexe.

Ion Cristoiu: Există numai propoziții simple, toate banale care sunt luate din broșurile Uniunii Europene. De exemplu, spune așa: „Hotărârile Comisiei Europene sunt obligatorii.”

Monica Mihai: Sunt obligatorii.

Ion Cristoiu: Păi, da, dar asta e, iertați-mă, cartea e vreo 59 de lei, între noi fie vorba. Dacă, la o emisiune viitoare, dacă domnii de la Curtea cea veche nu dau publicității contractul o să-mi permit, cu toate riscurile să spun că este o șmecherie financiară pentru că cartea costă 59 de lei. Vă întreb de ce nu…

Monica Mihai: Este scumpă, spune-ți, pentru o asemenea carte.

Ion Cristoiu: Urieșește, stați să ne lămurim, și cărțile mele sunt mai ieftine. Deci este foarte scumpă, textul este de vreo 100 de pagini, el l-a făcut de 400 cu caractere mari și vă întreb următorul lucru: dacă el a vrut să facă o carte pentru poporul român, da? Uite o întrebare, mi-a venit acum, el a vrut să facă poporul român, să-l ajute să înțeleagă Uniunea Europeană, da? Păi de ce nu o dă pe gratis? Sau să pună un preț încât să ia numai editura, da?

Monica Mihai: Să se acopere cheltuielile.

Ion Cristoiu: Da. Păi cu 59 de lei, care carte, vă atrag atenția, va fi distribuită obligatoriu de PNL-iști, ca și Pas cu pas, da? Deci va avea un tiraj mare, banii vor veni șiîi va încasa cine?

Monica Mihai: Probabil președintele României. Cine se află pe locul trei în această săptămână?

Ion Cristoiu: Pe locul trei este domnul Eugen Nicolicea care a devenit de acum vedetă, era și înainte, dar acum este…

Monica Mihai: Acum a ieșit în prima linie.

Ion Cristoiu: Acum a ieșit în prima linie. Și el nu e genul… el e din ăsta mai în vârstă, mai bătrân.

Monica Mihai: Credeți că va fi mai vorbăreț decât Tudorel Toader dacă ajunge ministru?

Ion Cristoiu: Nu. Deci Tudorel Toader, așa cum am spus și l-a și supărat, e o vedetă, lui îi plac toate astea, să țină cuvântări pe scări, discursuri… Nu, Eugen Nicolicea nu va fi… el e foarte bun pe regulament, sigur, nu e talia domnului Tudorel Toader, dar poate, să nu surâdeți, poate că ar fi mai bun ministru al Justiției decât Tudorel Toader care are în continuare această nevoie de spectacol, dacă ați observat. Nicolicea nu e…

Monica Mihai: Așa a și venit, așa a și plecat.

Ion Cristoiu: Da, dar la un moment dat când faci prea mult spectacol nu mai ai timp să…

Monica Mihai: Să legiferezi.

Ion Cristoiu: Să legiferezi sau să fiarbă ciorba din bucătărie, se ocupă de spectacol.

Monica Mihai: Cine este pe locul doi?

Ion Cristoiu: Pe locul doi este Viorica Dăncilă care a reușit să întrețină în această perioadă zvonuri și iluzia că ea se opune domnului Liviu Dragnea, iată că s-a dus la Botoșani cu Liviu Dragnea și crește ca imagine, i-a ajutat foarte mult această perioadă, pe ideea de alternativă la domnul Liviu Dragnea, dacă domnul Liviu Dragnea ar face un pas înapoi sau ar fi condamnat, sigur vine președinte interimar doamna Viorica Dăncilă.

Monica Mihai: Și cine se află în fruntea clasamentului din această săptămână?

Ion Cristoiu: Cine putea să fie decât Tudorel Toader, cred că nu mai e nevoie să vă reamintesc tot spectacolul cu demisia, cum își dă demisia, n-am înțeles de ce și-a dat-o după ce a fost revocat, cum a trimis-o, azis întâi să se duce el, apoi a trimis-o pin șofer și toate în fața presei. A rămas în continuare și vă spun și de ce e pe locul întâi pentru că el va rămâne ministru Justiției cred că până după prezidențiale. Pentru că el a spus așa, atenție, și-a dat demisia, nu că e revocat, cu condiția, adică și-a dat demisia că el pleacă numai în momentul în care, atenție…

Monica Mihai: Apare în Monitorul Oficial.

Ion Cristoiu: Numele următorului. Nu, nu, nu, nu, nu, a zis așa, n-a zis când apare în Monitorul Oficial că nu mai e. deci el spune așa: Ministerul este foarte important, da, eu numi pot permite să plec decât când vine un înlocuitor, ca la pilot, da?

Monica Mihai: Așa, să predau manșa.

Ion Cristoiu: Păi predau manșa… Deci nu pleacă în momentul în care e semnată revocarea.

Monica Mihai: Ci în momentul când semnat și numit un nou ministru.

Ion Cristoiu: Și când va fi numit un nou ministru?

Monica Mihai: Rămâne să vedem…

Ion Cristoiu: Păi, nu. Și asta înseamnă că până atunci rămâne…

Monica Mihai: În fruntea Ministerului Justiției.

Ion Cristoiu: În fruntea ministerului cu acceptul lui Liviu Dragnea. A fost o întreagă comedie, Liviu Dragnea a vrut să arate electoratului activ…

Monica Mihai: Că-l dă jos pe Tudorel Toader.

Ion Cristoiu: Pentru că el nu a făcut acele ordonanțe, nu-i așa, dar acum e Tudorel Toader rămânând la minister și nemaiavând cine să semneze, nu vor mai putea fi semnate Ordonanțele de Urgență.

Monica Mihai: Rămâne să vedem în edițiile viitoare ce se mai întâmplă la Ministerul Justiției.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște....
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Alertă pentru cei care stau la BLOC. Decizia de care nu s-a aflat până acum:...
Noi tendințe în modă. Blugii pătați în dreptul șlițului stârnesc scandal
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Din ce sunt făcute stelele? Răspunsul l-a dat Cecilia Payne Gaposchkin în 1925