Prima pagină » Știri » Învățătoarea Dana Blându, filmată când cerea bani de la părinți, contestă decizia de concediere. Polițiștii au propus neînceperea urmăririi penale

Învățătoarea Dana Blându, filmată când cerea bani de la părinți, contestă decizia de concediere. Polițiștii au propus neînceperea urmăririi penale

Învățătoarea Dana Blându, filmată când cerea bani de la părinți, contestă decizia de concediere. Polițiștii au propus neînceperea urmăririi penale
Învățătoarea Dana Blându, concediată de la Școala 10 din București în urma acuzațiilor potrivit cărora a cerut părinților bani pentru cadourile de Crăciun, a constestat în instanță decizia luată în cazul său de unitatatea de învățământ.

Contestația împotriva deciziei de concediere a fost înregistrată la Tribunalul București în 11 februarie, însă, deocamdată, nu a fost fixat primul termen din acest dosar.

Polițiștii Secției 6 au propus neînceperea urmăririi penale pentru primire de foloase necuvenite în cazul învățătoarei Dana Blându. Dosarul a fost trimis la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2, procurorii urmând să decidă dacă vor deschide dosar penal pe numele învățătoarei și dacă aceasta va fi trimisă în judecată.

Învățătoarea a fost audiată, în 23 ianuarie, de polițiștii Secției 6, în dosarul în care se fac cercetări pentru primire de foloase necuvenite.

Anterior, anchetatorii i-au audiat și pe părinții celor 20 de copii din clasa unde era învățătoare Dana Blându.

Dosarul în cazul învățătoarei Dana Blându a fost înregistrat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 în urma unei sesizări făcute, în 30 decembrie 2013, de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

În 8 ianuarie, dosarul în care se fac cercetări pentru primire de foloase necuvenitea fost trimise de procurori la Secția 6 Poliție.

Consiliul de Administrație al Școlii nr. 10 „Maria Rosetti” din Capitală a decis, în 10 ianuarie, desfacerea disciplinară a contractului de muncă al învățătoarei Dana Blându. De asemenea, școala a decis și sesizarea Parchetului în cazul învățătoarei, pentru aspecte penale care ar fi fost săvârșite de aceasta, anchetatorii urmând să stabilească dacă aceasta a primit foloase necuvenite.

Anchetele în acest caz au început după ce în presă a fost prezentată o înregistrare video preluată de pe YouTube, în care este surprinsă o discuție între părinți și învățătoarea Blându, aceasta cerând bani pentru cadouri.

Părinții îi reproșau învățătoarei că le cere prea mulți bani, Blându replicând că trebuie să fie oferite cadouri atât secretarei școlii și bibliotecarei, cât și paznicilor și femeilor de serviciu.

„Astea-s cadourile voastre? Am sunat. Mai vine ceva, nu mai vine… Atât vă reprezintă? Nu sunteți cartofi, nu sunteți oi să vă învăț! (…) Este în politica românească, balcanică, de sărbători să se ofere. Mi s-a spus că aveți un buget de 50 de lei la patru oameni. Și am întrebat cui dați aceste cadouri? Mi s-a spus: trei profesori și un director. Și cealaltă directoare are bube? Și copiii nu salută doctorul, femeile de serviciu?”, le spunea învățătoarea părinților.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial