Prima pagină » Știri » Kovesi a dat dispoziție ca dosarele mineriadei și ale revoluției să fie declinate

Kovesi a dat dispoziție ca dosarele mineriadei și ale revoluției să fie declinate

Procurorul general al României, Codruța Kovesi, a dispus ca dosarele revoluției și mineriadei din 1990 să fie declinate către procurori civili, generalul magistrat Dan Voinea, cel care are în lucru aceste cauze, urmând să treacă în rezervă pentru a putea face parte din echipa anchetatorilor.

Procurorul general al României, Codruța Kovesi, a dispus ca dosarele revoluției și mineriadei din 1990 să fie declinate către procurori civili, generalul magistrat Dan Voinea, cel care are în lucru aceste cauze, urmând să treacă în rezervă pentru a putea face parte din echipa anchetatorilor.

Ca urmare a publicării, luni, în Monitorul Oficial, a Deciziei 610 din 20 iunie, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III alin. 2 și 3 din Legea 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, Kovesi a decis urgentarea soluționării dosarelor mineriadei și revoluției.

Potrivit Biroului d epresă al Ministerului Public, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Codruța Kovesi, a dispus ca generalul magistrat Dan Voinea să decline, cât mai urgent, la parchetele civile competente, "cauzele pe care le are în lucru și în care sunt cercetați civili, respectiv dosarele cunoscute opiniei publice drept Mineriada și Revoluția".

"Printre soluțiile identificate pentru rezolvarea optimă a acestei situații, este și propunerea ca generalul Voinea să treacă în rezervă pentru a fi delegat în echipa de procurori civili, alături de care să continue instrumentarea acestor cauze, astfel încât aceste dosare să fie soluționate operativ", precizează sursa citată.

De altfel, spune Ministerul Public, și anterior deciziei Curții Constituționale, procurorul general a pus la dispoziția procurorlui Dan Voinea "tot suportul logistic necesar soluționării acestor cauze". (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Cum a ajuns în Thailanda o familie de rozătoare din America de Sud?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!