Prima pagină » Știri » Legea ANI, raport favorabil în Comisia juridică din Senat. Tăriceanu: Conține incompatibilități excesive

Legea ANI, raport favorabil în Comisia juridică din Senat. Tăriceanu: Conține incompatibilități excesive

Legea ANI, raport favorabil în Comisia juridică din Senat. Tăriceanu: Conține incompatibilități excesive
Detalii pe Gândul.

Raportul a fost adoptat, luni, de Comisia juridică a Senatului, cu cinci voturi „pentru” și două împotrivă.

Senatorul PSD, Marian Pavel, a propus un amendament de clarificare al unui articol adoptat de Camera Deputaților, acesta fiind admis.

„Interdicțiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator și/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007-2013 în temeiul art.25 pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate și care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictual de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator și/sau deputat în perioada 2007-2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, încetează de drept”, potrivit amendamentului propus de Marian Pavel.

Textul adoptat de Camera Deputaților, prevede că „Interdicțiile aplicate deputaților și senatorilor în temeiul art. 25 pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenția Naâională de Integritate și care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictual de interese în perioada 2007-2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr.219/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, încetează de drept”.

Totodată, senatorii juriști au votat eliminarea alin. 2 al art. 25 din forma adoptată de Camera Deputaților.

„Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respective sau a încetării de drept a mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate”, prevede alin. 2 al art. 25.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative a fost inițiată de social-democratul Florin Iordache.

Tăriceanu: Legea ANI să fie aliniată la practica europeană. Acum conține incompatibilități excesive

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că Legea ANI, aflată în dezbaterea senatorilor, trebuie să fie aliniată la practica europeană, apreciind că, în prezent, conține incompatibilități excesive, care îngreunează funcționarea administrațiilor locale.

„Am să discut cu colegii mei în cadrul grupului parlamentar (ALDE – n.r.). Și eu sunt de părere că trebuie să respectăm un anumit regim de incompatibilități, dar în același timp cred că nu trebuie să mergem la exagerări. Și am să vă dau un exemplu care îmi vine la îndemână. Mi se pare normal ca un primar să poată face parte din consiliul de administrație al societăților care furnizează utilitățile publice în comunitatea pe care el o conduce în calitate de primar. Sunt anumite incompatibilități care, după părerea mea, sunt excesive și care nu numai că nu ajută, îngreunează funcționarea administrațiilor locale”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai spus că sunt și incompatibilități care trebuie menținute și față de care nu are niciun fel de rezervă: „Și anume: interdicția de a desfășura activități economice, în paralel cu activitățile politice. Lucrul acesta cred că este foarte sănătos să fie menținut în continuare. Dar v-am dat și exemplul care mie mi se pare cel mai flagrant și pertinent, unde trebuie să umblăm la aceste incompatibilități. Trebuie să facem o lege care să fie aliniată la practica europeană”, a adăugat Tăriceanu.

Comisia juridică a Senatului a dat raport favorabil cu amendamente admise la Legea ANI, care prevede că interdicțiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI și la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 încetează de drept.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial