Prima pagină » Știri » Lideri PSD din Iași îi cer lui Nichita să renunțe la autosuspendarea de la șefia filialei județene

Lideri PSD din Iași îi cer lui Nichita să renunțe la autosuspendarea de la șefia filialei județene

Lideri PSD din Iași îi cer lui Nichita să renunțe la autosuspendarea de la șefia filialei județene
Lideri ai unor organizații PSD din Iași îi cer lui Gheorghe Nichita, pus sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că folosea polițiști locali pentru a-și urmări fosta iubită, să renunțe la autosuspendarea de la șefia PSD Iași pentru ca activitatea filialei județene "să reintre în normal".

Gheorghe Nichita s-a întâlnit, vineri, cu șefii de organizații PSD din zona Pașcani și, potrivit vicepreședintelui PSD Iași Cristian Stanciu, mai mulți participanți la întrunire i-au cerut primarului suspendat al municipiului Iași, Gheorghe Nichita, să revină în fruntea filialei județene, după decizia sa de autosuspendare, de la începutul lunii mai, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Astăzi (vineri – n.r.) a avut loc o întâlnire informală în comuna Tătăruși, la care s-au discutat aspecte ce țin de situația politică atât la nivel central, cât și la nivelul organizației județene. La întâlnire, au participat zeci de primari, președintele interimar al organizației Iași, lideri ai organizațiilor de femei, tineret, parlamentari, precum și domnul Gheorghe Nichita. Mai mulți participanți i-au cerut domnului Nichita să renunțe la autosuspendare pentru ca activitatea organizației județene să reintre în normalitate”, a declarat vicepreședintele PSD Iași, Cristian Stanciu.

În 7 mai, Gheorghe Nichita a anunțat că se autosuspendă din toate funcțiile politice deținute, până la clarificarea situației sale juridice, el precizând că a luat decizia în urma unei discuții cu Victor Ponta.

Surse din PSD Iași susțin că, după alegerea lui Liviu Dragnea la șefia PSD, Nichita le-ar fi spus unor colegi de filială că ar vrea să revină la conducerea organizației ieșene a social-democraților.

În prezent, organizația este condusă de Victorel Lupu, un apropiat al lui Nichita.

Aceleași surse au mai precizat că Gheorghe Nichita nu exclude nici varianta candidaturii sale la alegerile locale de anul viitor, dar că nu este decis dacă va candida la funcția de primar sau pe listele PSD pentru Consiliul Județean.

Primarul suspendat al Iașiului este cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că îi folosea pe angajații Poliției Locale pentru a o urmări pe fosta sa iubită.

În același dosar sunt cercetați, sub control judiciar, Liviu Hliboceanu, șeful Poliției Locale Iași, și Ștefan Avîrvarei, șef serviciu în aceeași instituție.

Gheorghe Nichita este suspectat în acest dosar că îi folosea pe angajații Poliției Locale Iași, instituție subordonată primăriei, să supravegheze anumite persoane, iar directorul Poliției Locale îl ținea la curent cu toate detaliile legate de persoanele urmărite.

Adina Samson, șef de serviciu în Primăria Iași, cu care edilul Gheorghe Nichita a avut o relație de câțiva ani, l-ar fi denunțat pe acesta după ce el i-ar fi pus pe polițiștii locali să o urmărească.

Primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, s-ar fi folosit inclusiv de clanul Cordunenilor, pe lângă angajați ai Poliției Locale și ai altor instituții din Primărie, pentru a își urmări iubita și a amenința un bărbat cu care s-a întâlnit aceasta la un moment dat, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Adina Samson spunea că a fost lovită de edil, care o hărțuia și amenința că o va distruge, iar în septembrie 2014 i-a comunicat acestuia că vrea să încheie relația, precizând că în octombrie a făcut o plângere la Parchet împotriva primarului, după ce acesta a început să o urmărească și să o amenințe din momentul în care i-a spus că vrea să pună punct relației. Ea preciza că niciodată nu a făcut o plângere la DNA și că singurul său demers a fost demersul de la Parchet, din octombrie 2014, precizând, totodată, că îi spusese primarului că va mai face o plângere și că se vor vedea la tribunal.

În 7 mai, Gheorghe Nichita a anunțat, printr-un comunicat de presă, că s-a autosuspendat din funcția de vicepreședinte PSD la nivel național, dar și din cea de președinte al PSD Iași. Nichita a precizat că până la clarificarea situației sale juridice atribuțiile de președinte al PSD Iași au fost preluate de către Victorel Lupu, prim-vicepreședinte al organizației județene PSD Iași.

Gheorghe Nichita este primar al Iașiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial