Lovitură de teatru, după ce Canada a anunțat că renunță la vizele pentru români. Negocierile pe CETA au eșuat. UPDATE

Lovitură de teatru, după ce Canada a anunțat că renunță la vizele pentru români. Negocierile pe CETA au eșuat. UPDATE
Discuțiile dintre Canada și guvernul socialist al regiunii belgiene Valonia s-au finalizat printr-un eșec, a anunțat ministrul Comerțului canadian, Chrystia Freeland, conform postului belgian RTBF. Astfel, semnarea CETA dintre Canada și UE la summitul de pe 27 octombrie, de la Bruxelles, nu mai este posibilă, semnarea acordului rămânând sub semnul întrebării. Prin urmare, și înțelegerea dintre Canada și România privind ridicarea vizelor rămâne în aer, fiind condiționată de semnarea CETA cu UE.
Rezultatele evaluărilor și calendarele pentru ridicarea vizelor sunt discutate cu partenerii noștri europeni, ar fi prematur să comentăm despre viitori pași în acest moment, au declarat pentru Mediafax reprezentanți ai guvernului canadian.

„Guvernul Canadei, în colaborare cu România și Bulgaria, este hotărât să lucreze pentru apropierea de scopul comun al călătoriilor fără viză pentru toți cetățenii Uniunii Europene. Experți tehnici canadieni au vizitat atât România, cât și Bulgaria în această vară pentru a colecta informații care să ajute Canada să-și revizuiască aprecierile despre performanța fiecărei țări în îndeplinirea criteriilor de ridicare a vizelor pentru Canada. Rezultatele evaluărilor și calendarele pentru ridicarea vizelor sunt discutate cu partenerii noștri europeni. Ar fi prematur să comentăm despre viitori pași în acest moment„, a fost răspunsul departamentului pentru relații cu presa al ministerului pentru imigrație, refugiați și cetățenie de la Ottawa la solicitarea Mediafax pe tema ridicării vizelor în cursul anului 2017.

„Am muncit personal foarte mult , dar acum este evident pentru mine, pentru Canada, că UE nu este capabilă să ajungă la un acord, chiar și cu o țară cu valori europene cum este Canada, chiar și cu o țară atât de bună și de răbdătoare cum e Canada. Canada este dezamăgită și eu personal sunt dezamăgită, dar cred că este imposibil. Ne întoarcem acasă. Cel puțin îmi voi vedea cei trei copii mâine acasă”, a declarat cu lacrimi în ochi Chrystia Freeland, ministrul canadian al Comerțului, la ieșirea de la negocierile cu ministrul-președinte al regiunii Valonia, Paul Magnette.
Magnette s-a arătat însă mai optimist, spunând că „rămân dificultăți” în negocieri, dar că discuțiile vor continua. Cu toatea acestea, el a admis că acordul nu va fi gata în timp pentru summitul planificat pe 27 octombrie, el cerând ca acesta să fie reprogramat, conform CTV News.
„Am o veste bună în această dimineață: s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părți și în acest fel suntem în situația foarte potrivită pentru discuția de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o față de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecțiuni față de Acordul Comercial cu Canada”, a președintele de la Bruxelles.
Astfel, de la 1 mai 2017 cei care au mai călătorit în Canada nu mai au nevoie de vize, iar odată cu 1 decembrie 2017 toți românii vor putea merge în Canada fără vize. Canada ar putea reveni asupra deciziei dacă numărul de imigranți ilegali este foarte mare, dar doar în primii trei ani de la ridicarea vizelor.
„Nu au fost elemente speciale din partea noastră. Fondul înțelegerii este în regulă, noi am fost promotir ai CETA, am fost de acord și abia așteptăm să intre în vigoare, pentru că și producătorii români vor avea de câștigat. România nu ar fi vrut ca procesul să fie etapizat, așa că am negociat foarte dur față de propunerea canadienilior de 2018 plus cinci ani. (…) Întotdeauna la negocieri trebuie să ai o marjă de manevră, se pornește de la poziții destul de îndepărtate și se apropie, ușor, una de cealaltă. Mai e mult de lucru pentru a ajunge în final la concluzii cuantificabile”, a transmis Iohannis de la Bruxelles. Președintele a precizat că negocierile în cazul CETA vor avea cu siguranță urmări în negocierile cu SUA, pentru TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership).
Există, însă, o condiție esențială pentru ca înțelegerea privind ridicarea vizelor de călătorie pe teritoriul canadian pentru cetățenii români și bulgari: aceasta se va concretiza doar dacă va fi semnat Acordul de parteneriat comercial UE-Canada, a declarat președintele CE, Jean-Claude Juncker, exprimând speranța că Belgia va accepta semnarea CETA.
„Avem o propunere care prevede că obligațiile privind vizele de călătorie vor fi eliminate pentru români și bulgari de la 1 decembrie 2017. Liberalizarea vizelor va funcționa doar dacă vom avea un acord între UE și Canada, dacă acordul va fi adoptat. Sunt încrezător că va fi un acord și, în al doilea rând, că prietenii noștri români și bulgari vor reuși să obțină eliminarea vizelor la care sunt îndreptățiți”, a subliniat Juncker.
Acesta a explicat și că Uniunea trebuie să-și mențină poziția în așa fel încât să nu renunțe la instrumentele care apără piața comună pentru că,„indiferent dacă ne place sau nu, avem interese comerciale, sociale pe care trebuie să le protejăm”.
„Românii și bulgarii și canadienii au lucrat foarte mult pe a ajunge la o soluție pe problema vizelor. Am ajuns la un acord, vizele vor fi ridicate pentru români și bulgari de la 1 decembrie 2017, deși autoritățile canadiene nu erau neapărat de acord, dar acest program de liberalizare a vizelor era una dintre condițiile pentru acest acord între UE și Canada și sunt încrezător că acum vom avea un acord”, a declarat Juncker.
România a anunțat că blochează acordul dintre UE și Canada, dacă nu sunt ridicate vizele pentru români
În urmă cu două zile, țara noastră a anunțat că blochează acordul UE cu Canada chiar din cauza problemei vizelor, iar președintele Klaus Iohannis a declarat atunci căcă România va renunța la „rezervele” pe care le are față de CETA, dacă și Canada acceptă o înțelegere rezonabilă pe problema vizelor pentru români, menționând că rezonabil înseamnă eliminarea vizelor în 2017. A fost pentru prima dată când România și-a folosit dreptul de veto la nivelul UE.
Și Guvernul României a exprimat un punct de vedere pe această temă, arătând că eliminarea vizelor pentru Canada este o chestiune care ține de voința politică, nu de aspecte tehnice, acestea fiind deja negociate. România și Bulgaria sunt singurele state din UE pentru care Canada mai solicita vize. Canada a oferit României, ca și Bulgariei, eliminarea graduală a vizelor pentru cetățenii lor, începând din 2017 cu oamenii de afaceri și cei care au mai avut viză de Canada sau de SUA, apoi conform unui calendar negociat, pentru toți cetățenii, dar oficialii români au cerut garanția ca în 2017 toți românii vor putea călători fără viză în Canada.
Înainte de Consiliul European, președintele Klaus Iohannis a declarat că România își menține ferm această poziție: „Sper că vom putea ajunge la un acord cu partea canadiană în chestiunea iberalizării vizelor pentru români și dacă se ajunge la o înțelegere rezonabilă, noi vom putea să ne retragem rezervele legate de acest acord. Voi susține de asemenea consolidarea unor instrumente de apărare comerciale eficiente, care vin să asigure o concurență loială pe piața internă a UE și protecție împotriva practicilor neloiale, cum ar fi dumpingul”.
Întrebat ce înțelege prin „rezonabil” în negocierile cu partea canadiană, Iohannis a precizat că România așteaptă liberalizarea vizelor pentru 2017, nu mai târziu: „Înțelegere rezonabilă înseamnă înțelegere pentru liberalizarea vizelor într-un termen rezonabil și fără condiții inacceptabile pentru noi. Sunt chestiuni încă în negociere diplomatică, nu doresc să intru în detalii. Pentru noi este important să fie 2017, nu 2018, 2019 sau altceva. Pentru noi este important să avem o liberalizare completă într-un termen rezonabil”, explica atunci președintele Iohannis.
Poziția României a fost confirmată ulterior și de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu: „O soluție privind eliminarea vizelor pentru Canada este la îndemână în acest moment. Au fost eforturi considerabile de negociere și vă reamintesc aici cele două întâlniri între cei doi prim-miniștri ai Canadei și României unde s-au agreat anumiți pași pentru eliminarea vizelor și România consideră în acest moment că un acord pentru eliminarea vizelor nu depinde decât de o decizie politică. La nivel tehnic sunt făcuți toți pașii necesari și până când nu va fi găsit acest acord, România nu își poate ridica rezervele cu privire la acordul CETA între Comisia Europeană și Canada”, a declarat Liviu Iolu.
Negocierile României cu Canada pe problema vizelor au căpătat contur în acest an, în special în urma vizitei premierului Dacian Cioloș la Ottawa, unde s-a întâlnit cu premierul canadian Justin Trudeau. La începutul lunii octombrie, surse guvernamentale de la București au declarat pentru Mediafax că partea canadiană a oferit telefonic aceiași termeni pe care i-a oferit și Bulgariei: eliminarea vizelor de Canada pentru oamenii de afaceri români și bulgari, pentru cei care au avut viză de Canada sau de SUA, începând cu mai 2017 și eliminarea totală a vizelor, pentru toți românii și bulgarii, în funcție de un calendar ce ar urma să fie negociat în 2017.
Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit în septembrie la New York cu omologul său canadian, Justin Trudeau, cei doi apreciind că există perspective bune pentru ridicarea vizelor pentru românii care merg în Canada într-un viitor apropiat. În urma vizitei lui Cioloș din iunie, la Ottawa, Guvernul arăta că problema vizelor pentru români este una extrem de importantă, menționând că în Canada trăiește o comunitate de aproximativ 200.000 de români.
Belgia se opune în continuare acordului CETA
Acordul de parteneriat comercial UE-Canada continuă să fie blocat de Guvernul regiunii belgiene Valonia, iar reuniunea extraordinară desfășurată joi seară la nivel de ambasadori ai celor 28 de state UE nu a reușit depășirea impasului, discuțiile continuând vineri cu Ottawa, informează EUObserver. Ambasadorii celor 28 de state membre UE s-au reunit joi seară, în paralel cu summitul Consiliului European, în efortul de a ajunge la o poziție de compromis pentru a se depăși opoziția regiunii belgiene Valonia față de Acordul Complet Economic și Comercial UE-Canada (CETA).
Guvernul din Valonia a respins, însă, propunerile Uniunii Europene, ceea ce împiedică Guvernul federal belgian să semneze Acordul CETA. După reuniunea ambasadorilor UE, încheiată fără rezultat în cursul nopții, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că negocierile vor continua vineri. „Încă sper că vom putea ajunge la un rezultat bun în cursul nopții și vineri dimineață. Dacă nu vom putea semna acest acord comercial cu Canada, nu văd cum am putea avea tratate similare cu alte părți ale lumii”, a atras atenția Juncker.
Regiunea Valonia vrea un document interpretativ al Acordului CETA care să includă garanții speciale privind protecția datelor private, amendamente la drepturile pe piața muncii, la serviciile generale, la licitațiile publice, în domeniul asigurărilor sociale și generale. Premierul regiunii Valonia, Paul Magnette, a declarat că schimbările propuse joi seară nu sunt suficiente, precizând că va discuta direct cu Guvernul de la Ottawa. Guvernul federal al Belgiei are nevoie de aprobarea tuturor entităților regionale belgiene pentru a putea semna acordul CETA.
„Există îmbunătățiri, dar textul este insuficient. Pentru canadieni, încă există spațiu de manevră, spre deosebire de europeni… Ne vom întâlni cu ministrul canadian al Comerțului, Chrystia Freeland”, a declarat Paul Magnette, citat de agenția de știri Belga.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru...
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate...
Ce amendă riscă românii care stau la bloc și nu respectă legea. O femeie din...
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin...
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul...
Tragedie în stațiunea Mamaia. Un bărbat s-a înecat în mare, chiar în ziua de Florii
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
Schimbări uluitoare de vreme. Anunțul de ultimă oră de la ANM
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Eliza Natanticu, la un pas de moarte după ce a luat o bacterie din spital:...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori