Prima pagină » Știri » MAE: Atenționare de călătorie pentru turiștii care vizitează Germania

MAE: Atenționare de călătorie pentru turiștii care vizitează Germania

Radu Cristian
MAE: Atenționare de călătorie pentru turiștii care vizitează Germania

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania că în perioada 3-7 septembrie (ora 2,00), mecanicii de locomotivă ai concernului Deutsche Bahn se află în grevă.

Potrivit mesajului MAE, aceasta este cea mai lungă grevă organizată de Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Germani (GDL).

Sunt afectate cursele feroviare pe distanţe lungi şi cursele regionale pe întreg teritoriul federal, cu precădere legăturile feroviare dintre Berlin şi bazinul Rhein-Ruhr, precum şi dintre Hamburg şi Frankfurt am Main. Deutsche Bahn va încerca să asigure curse la interval de două ore pe rutele cele mai importante iar în estul Germaniei vor fi puse la dispoziţie şi autobuze. De asemenea, compania Lufthansa s-a oferit să organizeze curse speciale.

Recomandările făcute călătorilor

Călătorilor li se recomandă ca, în măsura posibilului, să opteze pentru călătoriile pe cale rutieră sau pentru amânarea acestora. Biletele de tren cumpărate/rezervate pentru intervalul de timp afectat de grevă vor putea fi folosite până la data de 17 septembrie.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Berlin: +493021239555, +493021239514, +493021239516, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României în R.F. Germania: +491601579938.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor berlin.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Trei directori din industria de apărare de stat, REȚINUȚI DE DNA!
Digi24
Intervenție contra cronometru în București: Unui șofer i s-a făcut rău la volan, și-a sunat soția și i-a spus un singur cuvânt
Cancan.ro
Daniel Balaciu, primul interviu din închisoare! Ce s-a întâmpla în ziua în care Dana Roba a văzut moartea cu ochii
Prosport.ro
„Gabi, te rog, nu cu un tenismen”. Ruse a recunoscut că se iubește cu numărul 48 din ATP
Adevarul
Câți bani trebuie să strângi ca să te poți „pensiona” oricând vrei. Metoda prin care se calculează independența financiară
Mediafax
Europa se USUCĂ. România pierde peste un milion de hectare
Click
Cât de periculoasă este intervenția care le-a băgat în spital pe Antonia, Andreea Sasu și Laurette. Avertismentul medicilor
Digi24
„Mulți băieți și-au pierdut mințile”. Povestea soldatului ucrainean care a supraviețuit un an într-un adăpost săpat sub linia frontului
Cancan.ro
Ea este Daniela Florea, românca de 36 de ani găsită moartă în propriul apartament. IREAL cine e principalul suspect 😲
Ce se întâmplă doctore
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un control rutier s-a transformat într-un dosar penal. Oferta de 100 de lei făcută unui polițist
Descopera.ro
Care este cel mai vechi oraș din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Astronomii ar fi descoperit primul satelit natural în afara sistemului nostru solar. Sau este ceva mai ciudat?