Maior, în FT: Rusia intensifică războiul informațional anti-Occident. NATO și UE trebuie să ia măsuri

Maior, în FT: Rusia intensifică războiul informațional anti-Occident. NATO și UE trebuie să ia măsuri
Publicat: 18/04/2015, 18:02

„După cum au arătat dezvăluirile despre atacurile cibernetice lansate în toamna anului trecut asupra Statelor Unite, Rusia este angajată într-un intens război informațional împotriva Occidentului. Alte ținte ale atacurilor cibernetice ruse au inclus Germania, Estonia, România, Ucraina și Georgia. Așa cum declara recent în Senatul SUA James Clapper, directorul serviciilor de informații americane, amenințarea rusă este «mai gravă decât se estima inițial». Capacitatea hackerilor ruși de a accesa rețelele informatice ale Departamentului de Stat și Casei Albe trebuie să fie un semnal de alarmă. Statele Unite și NATO trebuie să răspundă acestor acțiuni prin dezvoltarea unor sisteme mai eficiente de contracarare a acestei amenințări”, afirmă George Maior într-un articol de opinie cu titlul „Războiul tăcut al Rusiei împotriva Occidentului”, publicat miercuri seară pe blogul ziarului britanic Financial Times.

„În Europa și în spațiul euroatlantic, ofensiva informațională rusă este efectuată cu o determinare și un nivel de sofisticare din ce în ce mai ridicate. Este vorba de un război inteligent și modern care merge dincolo de necesitățile tradiționale în materie de informații privind intențiile țărilor inamice, care, din punctul de vedere al președintelui rus Vladimir Putin, se referă la orice țară care se opune ambițiilor sale expansioniste”, explică George Maior.

„Obiectivele tactice ale războiului cibernetic rus variază în funcție de circumstanțe. Ca și în cazul atacurilor cibernetice care au vizat SUA anul trecut, acțiunile similare lansate împotriva României și altor ținte NATO în 2013 au avut rolul accesării informațiilor clasificate. Serviciul Român de Informații a reușit să detecteze și să blocheze aceste atacuri. (…) În alte cazuri, scopul a fost propagandistic. Un atac împotriva site-urilor guvernamentale din Germania, anul acesta, a fost revendicat de un grup care se autonumește CyberBerkut, fiind un act de ripostă față de susținerea acordată de Germania Ucrainei”, subliniază Maior.

Potrivit fostului director SRI, operațiunile cibernetice ale Rusiei sunt doar o parte dintr-un „spectru mult mai larg de măsuri active” împotriva țărilor occidentale, care includ „finanțarea unor partide politice”, „crearea unor bloguri și site-uri proruse”, „manipularea în rețelele online de socializare” și „folosirea unor agenți de influență”. „Toate aceste acțiuni au obiectivul comun de a contracara presupușii inamici ai Rusiei prin propagarea disensiunilor și dezinformare”, argumentează Maior.

„În pofida numeroaselor atacuri informatice împotriva Statelor Unite și Europei, țintele primare ale Rusiei rămân cele situate cel mai aproape de frontiere. Din acest punct de vedere, strategia lui Putin este evidentă: subminarea și destabilizarea guvernelor alese democratic în țările vecine, cu scopul obținerii de câștiguri politice, economice și a influenței strategice. Generând susținere internă, în aceste țări, pentru politicile Rusiei, prin intermediul elitelor politice și culturale și a instituțiilor media, Putin speră să reconstruiască o sferă de influență europeană și să exercite control în decizii de importanță strategică pentru Rusia. Aceste tactici, la fel ca și războiul informațional propriu-zis, nu sunt noi, dar utilizarea lor a atins acum un nivel de intensitate nemaiîntâlnit de la momentul maxim al Războiului Rece”, subliniază George Maior, notând că acest proces a început în anii 2000, în contextul relansării graduale a complexului militar și de spionaj rus sub coordonarea lui Vladimir Putin, fost ofițer KGB și fost director al FSB.

„Statele Unite și numeroase țări europene (în principal Marea Britanie, dar și Polonia și România) au avertizat asupra consecințelor operațiunilor agresive de informații ale Rusiei”, amintește Maior, subliniind că a venit vremea ca Europa și NATO să treacă la măsuri mai puternice de contracarare a acțiunilor ruse.

„Această situație nu se poate prelungi. A venit timpul ca Europa și NATO să adopte acțiuni mai ferme. Este necesară o reacție robustă și coerentă față de războiul tacit al Rusiei, prin contracararea și neutralizarea activităților de spionaj ruse în statele membre. Acest lucru necesită mai multă voință politică, dar și resurse suplimentare și instrumente mai eficiente – inclusiv modalități legale adecvate pentru protejarea securității și libertăților din Europa. Serviciul Român de Informații joacă deja un rol activ în contracararea acestei amenințări, oferind ajutor unor aliați regionali precum Ucraina în sensul modernizării capabilităților cibernetice și pentru monitorizarea infiltrărilor serviciilor ruse în sectoare esențiale de activitate”, recomandă George Maior, propunând și activități colective suplimentare la nivelul Uniunii Europene și NATO.

„Cooperarea în cadrul UE și NATO trebuie intensificată pentru a se putea răspunde amplorii provocărilor existente. (…). Occidentul are nevoie urgent de o nouă strategie de contrainformații care să conștientizeze caracterul amenințării și să aibă abilitatea de a readuce Rusia la respectarea reglementărilor internaționale și a normelor diplomatice specifice secolului 21”, concluzionează George Maior, care a fost director al SRI în perioada octombrie 2006 – ianuarie 2015.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Mașinile trebuie să îl aibă la bord. Devine obligatoriu din 1 iulie. UE a dat...
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
VIDEO. Delia, criticată că nu este feminină. Gestul total neașteptat pe care artista l-a făcut...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
În urmă cu 203 ani, murea Napoleon Bonaparte. Cum a ajuns din simplu caporal un...