Prima pagină » Știri » Mama Luizei spune că fata nu a mai apucat să ridice banii pe care i-a trimis: I-am scos tot eu

Mama Luizei spune că fata nu a mai apucat să ridice banii pe care i-a trimis: I-am scos tot eu

Mama Luizei spune că fata nu a mai apucat să ridice banii pe care i-a trimis: I-am scos tot eu
Mama Luizei, Monica Melencu, a declarat pentru MEDIAFAX, că i-a trimis fiicei sale bani din Anglia, însă fata nu a mai apucat să ridice banii. „După ce a dispărut ea, am făcut o cerere și i-am scos tot eu", a spus mama fetei.

,,Banii nu i-a ridicat, banii i-am ridicat tot eu. Înainte cu vreo două zile (înainte să dispară – n.r) i-am pus banii, dar i-am ridicat eu din Anglia, înainte să plec. Ea nu a apucat să scoată banii, pentru că duminică a fost închis la Money Gram, ceea ce mi-a confirmat fata. După ce a dispărut ea am făcut o cerere, înainte să plec, și i-am scos tot eu”, a declarat mama Luizei, Monica Melencu.

Femeia i-a trimis bani Luizei pentru a-și cumpăra încălțăminte.

Anchetatorii au încercat, în urma cercetărilor de sămbătă, să identifice probe și indicii potrivit cărora Luiza, cealată fată dispărută în Caracal, ar fi fost la domiciliul lui Gheorghe Dincă.

Duminică, ancheta a fost reluată la Caracal. O femeie a sesizat, duminică, Poliția Caracal că a văzut haine de damă în apropierea locului unde s-au desfășurat cercetări pentru găsirea telefonului Luizei. Femeia a spus că a văzut blugi și pantaloni scurți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!