Prima pagină » Știri » Marcel Ciolacu, MESAJ la moartea marelui rabin Menachem Hacohen: Îmi amintesc cu mândrie că am avut privilegiul de a-i acorda cetățenia română

Marcel Ciolacu, MESAJ la moartea marelui rabin Menachem Hacohen: Îmi amintesc cu mândrie că am avut privilegiul de a-i acorda cetățenia română

Cristina Corpaci
„Cu profundă tristețe și respect, ne despărțim de marele rabin Menachem Hacohen, o figură emblematică a comunității evreiești din România, care a lăsat o amprentă de neșters nu numai asupra spiritualității și culturii evreiești, dar și asupra societății românești în ansamblu”, a transmis fostul premier Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook.
Deputatul PSD transmiste că „prin activitatea sa dedicată și prin înțelepciunea sa, rabinul Hacohen a promovat valorile dialogului interreligios, toleranței și păcii, contribuind la consolidarea coeziunii sociale și la întărirea relațiilor dintre diferitele comunități din România”.
Fostul șef al Executivului i-a acordat cetățenia română
Marcel Ciolacu rememorează un moment important.  „Îmi amintesc cu mândrie că am avut privilegiul de a-i acorda cetățenia română, ca o recunoaștere a contribuției sale deosebite la promovarea valorilor și a culturii în România”.
„Fie ca memoria sa să fie o binecuvântare pentru noi toți, și să ne inspire în continuare să construim o societate mai deschisă, mai tolerantă și mai armonioasă”, încheie Marcel Ciolacu.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Un val de atacuri cibernetice a lovit Japonia. Câți oameni au fost afectați?
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea