Mărturii din lagărul de exterminare al lui Ficior. „Hai la bătaie!. Veneau și jap-jap! Dacă protestai, te omorau”

Redactor:
Cristina Andrei
„Crimă făcută cu conștiință". Așa ar rezuma Radu Ioan în câteva cuvinte cei trei ani petrecuți la Periprava, sub „bastonul de cauciuc" al lui Ion Ficior, „un om crud" căruia toți subordonații se străduiau să-i intre în grații prin pedepse și metode care mai de care mai barbare: „Te țineau doi criminali de-ăștia, îți puneau o pânză pe fund, udă, și apoi cu un baston de cauciuc începeau să-ți dea și le numărau. Și când dădeau, tu aveai impresia că fesele ți-au crăpat! Urlai! Că n-aveai încotro, fără să vrei. Apoi iar te băteau, încă o dată", își amintește fostul deținut politic, acum în vârstă de 87 de ani, apoi își duce mâna la ochi, de parcă ar vrea să-și alunge din minte imaginile chinuitoare. De plâns, n-a plâns niciodată. „O dată, un plutonier s-a repezit la mine ca un tigru și din câțiva pumni m-a dat jos. Nu știu, nu-mi dau seama cum mi-au sărit lacrimile, din șocul ăla poate", a mai mărturisit Radu Ioan pentru Gândul.

Întreabă în stânga și-n dreapta care e sentința finală pentru Ion Ficior. „Au murit prea mulți oameni. Vișinescu a fost comandantul unei pușcării, știți foarte bine, atât. În timp ce el era, hai să zic patron, peste toată Delta”. În ochii albaștri i se citea o nerăbdare amestecată cu resemnare, cu regretul că „este cam târziu, l-au lăsat prea mult”. Are 87 de ani și a venit personal să afle ce se va întâmpla de acum înainte cu omul care, timp de trei ani cât a fost închis la Periprava, i-a făcut viața un calvar. Este unul dintre puținii care au reușit să scape, dar își amintește încă foarte bine chinurile pe care le-a îndurat și, mai ales, prima zi în care l-a văzut pe torționarul Ficior. 

Prima zi la Periprava

„Ne-a luat de la Balta Brăilei, unde am îndiguit Balta Brăilei, și eram fericit că am scăpat de Balta Brăilei, că am scăpat de roabă. Dar când am ajuns la Periprava nu știam ce o să facem aici. Ne-a așezat pe câte 5 și n-a venit Ficior să ne vadă întâi. Ne-a băgat înapoi în baracă unde am dormit câte trei într-un pat, erau câte trei-patru rânduri de paturi din alea suprapuse. Și ne-a îngrămădit acolo. După ce a trecut această zi fără întâmplări, dimineața a sosit Ficior să ne vadă. Ne-au aranjat așa, câte cinci, și l-am așteptat pe Ficior. Să vedeți subalternul: Ficior zice ‘Să știți că n-ați venit aici să vă odihniți, ați venit să munciți!’. Și eu am ridicat două degete și zic: ‘Domnul comandant, dar noi suntem bolnavi. Am muncit la Balta Brăilei acolo și nu mai putem munci, eu am picioarele astea umflate, genunchii, tendoanele afectate și nu pot, nu mai putem să muncim’. Și în momentul acela era lângă el, țin minte, un plutonier, s-a repezit la mine ca un tigru și din câțiva pumni m-a dat jos. Nu știu, nu-mi dau seama, că de fapt nu puteam să plâng, cum mi-au sărit lacrimile, nu știu ce s-a întâmplat. ‘Cum îndrăznești tu, banditule, să-i spui domnului comandant că tu nu muncești?”. Vedeți ce slugărnie?. Ficior a zis ‘bagă-i înapoi în baracă pe bandiți!'”, povestește Radu Ioan primele zile în lagărul comunist. 

Dincolo de cruzimea torționarului Ficior, regimul de oroare era întreținut de subalternii săi, oameni care îi știau de frică și care căutau să-i intre în grații cu orice prilej, chiar dacă asta însemna schingiuirea deținuților prin fel și fel de metode barbare. Inferiorii comandantului căutau „să exceleze în duritate, să-i arate că ei sunt împotriva bandiților”, a simțit Ioan încă din prima zi, atunci când a aflat și că „munca era muncă”, iar distrugerea „clară”, dacă nu-și putea îndeplini norma de muncă. Și bătăile reveneau. 

Încă de prima dată de când l-a văzut, când a îndrăznit să spună că boala nu-l mai lasă să muncească, Ficior i-a pus gând rău. „Aveți grijă de ăsta cât stă aici!”, ar fi spus torționarul și, cum cuvântul lui era lege, așa s-a și întâmplat: „Cât timp am stat acolo, mă băteau aproape în fiecare zi, îmi găseau pretexte. De exemplu, de ce stau pe pat lungit, că n-aveam voie să stau așa, într-o parte. ‘Hai la bătaie!’. Veneau, veneau și ‘jap, jap!’. Ce, puteai să protestezi? Dacă protestai, te omorau”. 

La propriu. Mulți au fost cei care au murit în felul acesta, spune Radu Ioan, iar pedepsele nu erau „așa, cu milă”, ci adevărate practici barbare, făcute special pentru a provoca durere extremă și pentru a-i face pe plac „comandantului” Ficior. „Te țineau doi criminali de-ăștia, îți puneau o pânză pe fund, udă, și apoi cu un baston de cauciuc începeau să-ți dea și le numărau. Și când dădeau, tu aveai impresia că fesele ți-au crăpat! Urlai! Că n-aveai încotro, fără să vrei. Apoi iar te băteau, încă o dată”, își amintește cu greu bărbatul episoadele în care paznicii își vărsau furia asupra lor. Cel mai frecvent pretext era neîndeplinirea normei de muncă. 

„Plecam dimineața la muncă și ne întorceam numai după ce făceam norma respectivă, când ei erau mulțumiți de ceea ce facem noi. Apă beam din Dunăre. Doamne, mă cutremur! (…) Moartea era. O moarte sigură, n-aveai cum să scapi. Nu puteai. Nu aveai scăpare. Indiferent de vreme, mai ales când începuse să înghețe. Printre stuf erau gropițe cu apă și alea înghețau. Iar noi aveam opinci în picioare. Opinci! Vă trece prin cap, gândul lor de asasini! Asta voiau. Călcam acolo și stăteam cu picioarele înghețate până când terminam. Îmi vine și rău numai când mă gândesc”, își reia Radu Ioan cu greu firul amintirilor. Chinurile la care erau supuși deținuții la Periprava duceau până la o dezumanizare sigură, o situație în care omul devenea animal, iar instinctul de supraviețuire sugruma orice limite morale. Nu o dată, fostul deținut politic s-a gândit că i-ar fi omorât fără ezitare pe cei care-l torturau: „Am zis ‘Doamne, dacă aș fi scăpat atunci din pușcărie și aș fi avut o armă, îi împușcam pe toți ăștia care ne păzeau. Că nu mai puteam, aveam o ură îngrozitoare. Nu era niciun punct care să fie în ajutorul nostru, n-aveam niciun punct'”. 

Până și instinctul de supraviețuire a cedat în fața ororilor din lagărul comunist condus de Ion Ficior. De unde până atunci se agățase de viață și de voința care-l făcea să reziste unor condiții inumane, muncile agricole, pretext pentru bătăile zilnice, l-au adus pe Ioan Radu în pragul disperării: „Atunci am zis ‘Vreau să mor!’. Nu mai puteam suporta și am zis că mai bine mor. Și-așa, cum o să scap cu picioarele mă gândeam, că eram olog din cauza muncilor. Mă gândeam că nu pot să mai scap, așa că mai bine să mor acum”. 

Nici acum nu știe ce l-a făcut să reziste și nici ce l-a scăpat din bătaia glonțului atunci când, pentru un moment, a privit moartea drept în ochi. Sfidarea era cea mai mare dovadă de rezvrătire, iar frica, un sentiment care domina totul atât de puternic încât absența ei te făcea să pari complet nebun. Poate că acesta a fost singurul motiv pentru care fostul deținut politic este și acum în viață. 

„O dată, după ce am terminat de secerat cu secera aia cu coadă lungă care se numea târpan, colegii mei îmi zic ‘Mă, Raducule, mergi tu în față, că tu mergi încet și putem să ne ținem după tine’. Mergeam încet cu snopul, îl duceam, pentru că ăștia te grăbeau ‘Haide, dă-i, dă-i drumul!’. (…) Și pentru că mergeam încet, ăsta care ne păzea, soldatul ăsta m-a lovit cu pistolul ăsta automat pe care îl avea el în spate și am căzut jos. Și nu știu, poate din reflex, Doamne-ajută că n-am căzut cu fața, că țepii erau mari și puteam să cad cu fața în ei, dar am ridicat fața probabil, nu-mi dau seama nici acum. 

Și pentru că voiam să mor, era gândul deja că trebuie să fac ceva să mor, el îmi zice ‘Te împușc, te împușc, banditule!’. Dar prostul nu și-a dat seama că avea cartușul pe țeavă  și bagă alt cartuș. Celălalt cu care era încărcat a sărit. ‘Împușcă-mă!’, i-am zis. ‘Ce mai aștepți? Împușcă-mă, bă! Asta aștepți, nu?”. El ce-o fi crezut, că oi fi nebun, și m-a lăsat în pace, a venit unul din spate care m-a ajutat să mă ridic”, povestește Radu Ioan una dintre „zilele nenorocite” pe care le-a trăit în lagărul de la Periprava.  

Pe malul Dunării era un cal jupuit și se îngrămădeau ciorile pe el. Și nouă ne părea rău, că ciuguleau din mâncarea noastră. ‘Aoleo, ne mănâncă alea carnea!'”

Umilința, bătăile și foametea erau la ordinea zilei, dar lucrul care le-a făcut viața să se scurgă și mai repede din corp era lipsa apei potabile, motiv pentru care deținuții erau nevoiți să bea apă direct din Dunăre. În ciuda mizeriei și gunoaielor care se scurgeau pe fluviu, deținuții nu aveau altă variantă, astfel că bolile erau la ordinea zilei, iar oamenii mureau pe capete și pentru că erau prea slăbiți și nimeni nu le oferea niciun tratament. Nici cu mâncarea nu stăteau mai bine, iar ideea că ajunseseră să se bată cu ciorile pe leșurile de pe marginea Dunării i s-a întipărit puternic în aminitire fostului deținut. 

„V-am spus, în primul rând era apa care ne distrugea. De unde să bei apă dacă nu direct din Dunăre? Vă dați seama, tot ce se scurgea pe Dunărea aceea, noi beam de acolo. Mureau oameni aproape în fiecare zi. Făceau diaree, dizenterie și gata. Să bei apă din Dunăre! (…) Asta era principalul să faci norma, restul nu-i mai interesa. Mâncarea era destul de proastă, v-am spus că pe malul Dunării era un cal jupuit și se îngrămădeau ciorile pe el. Și nouă ne părea rău, că ciuguleau din mâncarea noastră. ‘Aoleo, ne mănâncă alea carnea!’„, rememorează bărbatul. 

La fel de vie în minte îi este și cea mai crudă amintire pe care o are din lagărul comunist, bătaia pe care o lua atunci când puterile nu-l mai lăsau să-și ducă la capăt norma de muncă. „Cum poți să bați un om sleit de puteri și care nu mai avea voință să trăiască? Când spui asta ‘Eu nu vreau să mai trăiesc’, poți să faci orice. Nu făceai norma, mâncai bătaie, fără discuție până când urlai ca un animal. Erai un animal, legat acolo și te băteau. (…) Timpul curge și nimeni n-o să știe câți oameni au murit din cauza acestui om. Era tortură”. 

„Să nu mai spună cineva că n-a fost Holocaust în comunism. Tot așa poate ca cel german, o fi fost cum o fi fost, dar pe ăsta eu l-am trăit. (…) La Periprava, ce pot să spun mai mult decât că era crimă făcută cu conștiință. Ei erau conștienți că tu mori. N-aveau milă”, încheie Radu Ioan povestea care i-a marcat viața, chiar în ziua în care torționarul Ion Ficior a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare cu executare pentru crime împotriva umanității. 

Miercuri, torționarul Ion Ficior a fost condamnat de Curtea Supremă la 20 de ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de crime împotriva umanității. Decizia este definitivă, iar Ficior a și fost ridicat de poliție. Fostul comandant al lagărului comunist de la Periprava este acuzat că, în perioada în care a condus penitenciarul, aici au murit nu mai puțin de 103 deținuți. Procurorii ceruseră, inițial, o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru Ion Ficior. Gândul în parteneriat cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a prezentat, în premieră, în 2013, profilul complet lui Ion Ficior, al celui de al doilea torționar comunist identificat de autorități, după Alexandru Vișinescu. Citește în articol și mărturia exclusivă a actorului Mitică Popescu, care a fost unul dintre deținuții de la Periprava.

Ioan Ficior a fost ridicat de polițiști, miercuri, de la locuința sa din Capitală, pentru a fi dus în arest, ca urmare a condamnării de 20 de ani pe care a dispus-o Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Acesta a refuzat să facă declarații.

Torționarul Ion Ficior a primit aceeași pedeapsă pe care a primit-o și Alexandru Vișinescu, acesta din urmă,  fost comandant al pușcăriei comuniste de la Râmnicu Sărat, fiind deja încarcerat de un an. 

Potrivit anchetatorilor, din documentele studiate a reieșit faptul că, în perioadă în care la conducerea Coloniei de la Periprava s-a aflat Ioan Ficior, aici au decedat 103 deținuți, toți făcând parte din colectivitatea contrarevoluționarilor. Întrebat la ultimul termen înainte de prima sentință dacă are vreo remușcare, Ion Ficior, a răspuns atunci sec, zâmbind „Nu” și că nu există morți.

După ce procurorii au cerut 25 de ani de închisoare, Ion Ficior a spus în fața  judecătorilor „în închisori nu curge lapte și miere”, scuzându-se față de cei împotriva cărora s-au luat „măsuri mai aspre”.

„Vreau să mărturisesc în fața dumneavoastră că în închisori nu curge lapte și miere. Ele sunt supuse privațiunilor. Nu e ușor să execuți o pedeapsă cu regim special. Eu îmi cer scuze față de cei pentru care s-au luat măsuri mai aspre. Nu puteam depăși însă regulamentele, nu puteam aduce eu mai multă hrană la Periprava. Nu îmi permiteam să maltratez oameni. Mi-e jenă că unii se uită la mine ca la un torționar”, a declarat Ion Ficior în fața judecătorilor. 

CITEȘTE AICI CAZUL COMPLET AL TORȚIONARULUI FICIOR. FAȚĂ ÎN FAȚĂ CĂLĂUL ȘI VICTIMELE 

Gândul în parteneriat cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a prezentat, în premieră, în 2013, profilul complet lui Ion Ficior, al celui de al doilea torționar comunist identificat de autorități.

Lista torturilor de la Periprava

IICMER a strâns mai multe mărturii de la foști deținuți la Periprava, care arată cruzimea extremă a regimului impus de Ficior. Fiecare dintre deținuți vorbește pe larg despre atrocitățile la care erau supuși. În continuare puteți citi o sinteză a declarațiilor făcute de câțiva supraviețuitori ai lagărului de la Periprava:

Tomici Gheorghe – 7 ani pentru tentativă de trecere a frontierei – a ajuns la Periprava în mai 1959. Povestește că noii veniți în penitenciar erau bătuți cu parul, la întâmpinarea făcută de Ficior. Deținuții ajungeau să mănânce porumb crud și rădăcini de stuf, pentru că rațiile de mâncare erau foarte mici. Apa era adusă din Dunăre, iar hrana era făcută și din cai slabi și bolnavi aduși special pentru sacrificare la Periprava.

Roșcoban Alexandru – 20 de ani pentru uneltirea contra ordinii sociale – a ajuns în lagărul din Deltă în 1961. Își amintește că deținuții munceau de dimineață până seara la porumb, iar iarna la stuf. Celulele erau extrem de aglomerate – 40 de deținuți într-o cameră de 8 metri pe 4. Mureau 1-2 oameni pe zi la Periprava.

Melinte Ion – 3 ani- a venit de la Aiud. Povestește că, dacă deținuții erau prinși că mănâncă porumb sau legume crude de pe câmp, erau judecați de un tribunal special creat de Fecior, pedepsele constând de regulă în bătăi crunte de la gardieni, supravegheate de Ficior. Morții erau adunați cu roaba din stuf și depozitați într-o magazie. Un mort pe zi.

Dunca Gavrilă – 5 ani muncă silnică –  a ajuns în 1958-1959. A lucrat la stuf din decembrie până în martie, deși Dunărea era înghețată. „Dacă nu făceai norma de muncă erai bătut, rația de mâncare era micșorată și erai izolat 3 zile. Pedepsele, dictate de tribunalul lui Ficior. Se murea 2-3 pe zi, din cauza foamei și a bătăii, susține deținutul

Caroli Ioan – 10 ani pentru agitație publică, trecerea frontierei. Spune că a fost bătut personal de Ficior. Își amintește că un coleg preot a fost ținut nemâncat și bătut până a murit.

Bălașa Eugeniu – 18 ani pentru uneltire contra ordinii sociale. Relatează că cei mai mulți deținuți se îmbolnăveau din cauza hranei foarte proaste și a apei luate direct din Dunăre, iar tratamentul consta în buruieni de pe câmp, pe care le luau singuri, pentru că nu existau îngrijiri medicale. Spune că în 3 ani cât a stat aici au murit cam 1.000 de oameni, care au fost îngropați lângă penitenciar.

Baciu Petru, 13 ani. povestește că oamenii erau trimiși și la muncă în port, la împins vagoneți. Nu făceau față la efort pentru că erau hrăniți foarte prost. Baciu a fost deseori pedepsit cu detenție la „Neagra”, unde nu era hrănit și era forțat să stea numai în picioare.

O analiză oficială arată că cei care au decedat la Periprava avea între 40-49 de ani (19 decese), 50-59 de ani (54 de decese) si peste 60 (19 decese). Stastistica oficială a ICCMER arată că au decedat și trei tineri cu vârste cuprinse între 19-29 de ani. 

 

 

 

 

Înlocuitor pentru Pigliacelli! Universitatea Craiova e gata de o nouă lovitură în Liga 1
EXCLUSIV. Avem filmul bătăii. Pepe a strâns-o de gât pe Raluca, a lovit-o cu podul...
FOTO. Alexandra Stan, apariție de infarct! Ținuta controversată, fără lenjerie intimă, a lăsat la vedere...
FOTO. Cum arată Larisa Drăgulescu, fosta soție a legendarului gimnast! Trăiește o nouă poveste de...
Descoperirea care i-a lăsat fără cuvinte pe arheologi. Nu le-a venit să creadă când au...
SUA anunţă când va începe vaccinarea. Până la 20 de milioane de persoane ar putea...
Ghinion teribil: După ce a avut, pe rând, malarie, febră dengue și Covid, un britanic...
Doliu în showbiz! Vlad Ciobanu, răpus de Covid-19
Ce fac musulmanii în noaptea nunţii, în dormitor. Tradiţia care şochează întreaga lume
Descoperire FASCINANTĂ în Polonia! Este asta DOVADA absolută a existenței altor CIVILIZAȚII?
ȘOC! Topul bărbaților din showbizul românesc care și-au bătut crunt iubitele. Dragoste chiar este oarbă...
180 de lei pentru toți acești români. Se dau chiar de la 1 decembrie, iar...
Previziuni sumbre pentru 2021: Ce urmează după cel de-al doilea val de coronavirus
Ele sunt considerate cele mai frumoase femei din lume, din toate timpurile. Cum arată
DEZVĂLUIRI: De unde vin de fapt fructele şi legumele de la Lidl
Care sunt cărţile preferate ale unuia dintre cei mai cunoscuţi investitori din IT-ul românesc. Sursa...
Delia, atacată de fani pe Instagram. Răspunsul neașteptat al vedetei: „Deplorabil”
Inchide